MISTERELE CUVINTELOR/ Secular de-un secol şi ceva...
Autor:
Alexandru Ciolan
03.03.2010
Adjectivul secular poate fi intâlnit şi
folosit in română cu două inţelesuri:
1. Care durează sau are o vechime de o sută de
ani, centenar (şi, prin extensie, foarte vechi, străvechi); 2. Care
nu ţine de biserică, laic, mirean, lumesc.
Dicţionarele româneşti de limbă (diferite de cele
de tip enciclopedic sau de cele dedicate terminologiilor de
specialitate) consemnează, toate, primul sens al lui
secular. In ediţiile din 1975 şi 1984 ale DEX-ului sensul al
doilea nu apare, el făcându-şi intrarea abia in Suplimentul
din 1988, fără a i se indica, insă, etimologia. Nici Dicţionarul
de neologisme, in multiplele lui ediţii, nu consemnează sensul
al doilea - o face insă Marele dicţionar de neologisme din
anul 2000, indicând greşit, ca unic etimon, pentru ambele sensuri,
fr.
séculaire. Singurul dicţionar care face o dublă
trimitere etimologică, la fr. séculaire şi la fr.
séculier, este Noul dicţionar explicativ al limbii
române, din anul 2002, dar... nu consemnează decât primul sens.
Un singur sens şi o singură etimologie, un singur sens şi două
etimologii, două sensuri şi o singură etimologie - toate variantele
greşite se oglindesc in dicţionarele noastre sub cuvântul-titlu
secular.
Date fiind sensurile actuale distincte (chiar
dacă la originea indepărtată, in latina ecleziastică, filiaţia
dintre ele era transparentă) şi date fiind etimoanele directe
(franceze) şi ele diferite (sensul 1 din lat. saecularis şi
fr. séculaire, iar sensul 2 din lat. saecularis şi
fr. séculier), ar fi mai potrivit să vorbim despre
două cuvinte secular, despre două omonime (aceeaşi
formă, dar sensuri şi provenienţe diferite), in loc de un singur
cuvânt cu două sensuri, aşa cum fac (cele care o fac) dicţionarele
româneşti.
La Tertulian (sec. II), saeculum căpătase
deja sensul de "veac, viaţă lumească", iar la Sfântul Ieronim (sec.
IV) intâlnim şi adjectivul saecularis "propriu lumii,
profan, secular", ambele cuvinte fiind perpetuate de latina
ecleziastică şi alunecând de acolo in limbile vernaculare. In
franceză, séculier "lumesc" are prima atestare in secolul al
XII-lea, pe când séculaire "centenar" apare abia la
Rabelais, in secolul al XVI-lea, cu referire la jocurile seculare
(context oricum ambiguu, pentru că ludi saeculares ale Romei
antice erau sărbători păgâne).
Şi spaniola are, pornind de la lat.
saecularis, un dublet etimologic: sp. seglar
"lumesc", mai vechi, şi secular "centenar", mai nou (sunt,
aşadar, omonime). In italiană, in schimb, secolare acoperă
ambele inţelesuri (este polisemantic).
Engleza l-a imprumutat pe secular din
franceza veche (sfârşitul sec. al XIV-lea), l-a folosit cu ambele
sensuri ale lat. saecularis şi, la mijlocul veacului al
XIX-lea, prin pana agitatorului agnostic (cum se considera el
insuşi) George Holyoake (1817-1906) i-a imbogăţit familia cu
termenul secularism, doctrină care, fără a se declara
antireligioasă, proclama dreptul omenesc la bunăstare in viaţa
aceasta, refuzând orice trimitere la credinţă sau la viaţa de apoi.
Pe scurt, despărţirea bisericii de stat, laicizarea vieţii sociale.
De aici până la despărţirea omului de credinţă nu mai este decât un
pas. "Unele state au biserici naţionale (sau de stat), ca Anglia,
altele işi reglementează raporturile cu Biserica Catolică prin
negocieri şi inţelegeri de pe poziţii de egalitate (concordate), ca
Italia şi Germania, s...t altele, ca Franţa, practică un secularism
agresiv (laicité) in domeniul public" (Idei in dialog II 07 p.
18).
Agenţii şi adepţii necondiţionaţi ai
secularismului sunt seculariştii, iar cei incă nedeplin
convinşi sau lucrând pe ascuns sunt secularizanţi:
"Patriarhul României a explicat noilor duhovnici că intotdeauna
duhovnicul trebuie să găsească calea inţeleaptă, de mijloc, ca un
medic bun al sufletelor, şi să evite extremele, atât
indiferentismul secularist şi secularizant, iar pe de altă parte
trebuie evitată un fel de teologie teroristă de infricoşare"
(Monitorul de Suceava 13 XI 09).
Despre "Legea secularizării averilor
mănăstireşti" a lui Cuza-Kogălniceanu (1863), al cărei rezultat a
fost crearea Domeniilor Statului, a auzit toată lumea, chiar dacă
puţini ii cunosc cu adevărat motivele, reale sau declarate. Dincolo
de naţionalizarea operată de Cuza-Kogălniceanu, secularizarea
desemnează un proces mai larg, de debarasare a statului, a sferei
politice şi a celei civile de ceea ce modernitatea simte a fi un
lest: religia şi biserica. Iar rezultatul acestui proces este
starea de secularitate: "Cooptarea politică a unei mari ţări
musulmane in comunitatea democraţiilor occidentale ar putea
incuraja modernizarea şi menţinerea secularităţii statale in alte
ţări islamice" ("22" 2 VIII 05).
Să fie, oare, secularitatea o stare de
graţie la care ajung doar societăţile de tip occidental?
"Studiile şi sondajele arată că, deja in anul 2001, in
regiuni precum Daghestanul, existau majorităţi ce respingeau
secularismul, sate intregi ce interziseseră muzica, petrecerile,
radioul şi TV-ul..." ("22" 26 X 05).
Exemplificări şi datări pentru sensurile şi
cuvintele noi din acest articol veţi găsi in ediţia a treia a DCR
(Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura
Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făramiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi.