CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (VII). Conacul Filipescu si Vila Albatros
Autor:
Narcis Dorin Ion
03.03.2010
Narcis Dorin Ion este directorul
Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat
cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române
(sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte
acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan
Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris.
Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara
anului 2010. Publicam in continuare ample fragmente din
aceasta.
TOT PAUL GOTTEREAU a realizat
planurile Conacului Filipescu de la Copaceni (judetul
Ilfov), proprietatea lui Gheorghe Emanuel Filipescu
(1841-1913), fost maresal al Palatului Regal.
Prin testament,
Filipescu a donat conacul printesei Maria, care - devenita regina a
României - il va transforma intr-una din "casele sale de vis",
alaturi de Balcic, Bran, Pelisor sau Cotroceni.
Alta lucrare de arhitectura
rezidentiala rurala semnata de Paul Gottereau este ansamblul
Conacului Vacarescu-Callimachi de la Manesti, judetul
Prahova. Primul conac de la Manesti a fost ridicat in secolul al
XVII-lea de catre familia Manescu, la mijlocul secolului al XIX-lea
conacul fiind in proprietatea lui Dumitru Manescu-Filitti si a
sotiei sale, Elena Arsachi. In 1863, fiica lor, Maria
Manescu-Filitti (m. 1922) s-a casatorit cu Theodor C. Vacarescu
(1842-1913), general, diplomat, istoric si om politic. In perioada
cât a fost maresal al Curtii domnitorului Carol I (1873-1881),
Theodor Vacarescu a supravegheat lucrarile de constructie a
castelului Peles din Sinaia. Ridicarea resedintei regale i-a servit
generalului Vacarescu drept model de inspiratie pentru
reconstruirea conacului din Manesti. Lucrarile au inceput in 1882
si au durat zece ani, in 1892 având loc inaugurarea oficiala a
noului conac. Planurile de reconstructie a acestuia au fost
realizate de arhitectul Paul Gottereau, supravehgerea lucrarilor de
pe santierul de la Manesti revenindu-i lui Radu Vacarescu. Conacul,
de mari dimensiuni (55 m x 21 m), este realizat dupa un plan
simetric, pe trei niveluri (subsol, parter si etaj), având la
extremitati doua vaste terase cu arcade sustinute de coloane din
lemn sculptat. Acestea incadreaza turnul central al conacului,
prevazut in vârf cu un foisor, la care se accede printr-o scara din
lemn. Atât la exterior, cât si la interior conacul surprinde prin
bogatia decoratiei sale din lemn sculptat, azi distrusa in
intregime. Cele doua holuri vaste, de la parter si etaj, erau
decorate cu frumoase lambriuri sculptate in lemn si cu faiante
colorate. La etaj se ajungea prin intermediul a doua scari
interioare din lemn masiv, plasate fiecare in câte una dintre cele
doua aripi decrosate ale cladirii, ambele flancând holul mare de la
etaj.
Cu totul remarcabila a fost
decoratia interioara a conacului din Manesti, cu greu
recognoscibila astazi din ruinele arse. Vitraliile au fost
executate de R. Ziegler, pictorul care le-a realizat si pe cele ale
castelului Peles, si reprezentau fie pe Doamna Chiajna sau pe
Doamna Necsuta, fie diferite compozitii decorative geometrice si
blazoane nobiliare românesti. Din pacate, toate acestea au fost
distruse in urma unui incendiu in 1974, care a dus la ruinarea
treptata a cladirii. Plafoanele incaperilor conacului erau
realizate din lemn sculptat, saloanele aveau picturi murale,
stucaturi de mare rafinament, seminee cu cahle ornamentale,
policandre, mobilier de arta, sculpturi si tablouri pretioase,
toate aceste valori intestimabile fiind mistuite de incendiu. Doar
cele câteva fotografii de epoca, realizate in urma cutremurului din
noiembrie 1940, si oferite noua de doamna Alexandra
Callimachi-Reininger (nepoata lui Jean Callimachi si fiica Roxanei
Callimachi, ultima proprietara a conacului) mai pastreaza imaginea
interioarelor fabuloase ale fostei resedinte a Vacarestilor si
Callimachilor din Manesti. Ni s-a pastrat insa o descriere exacta a
conacului in memoriile Anei Maria Vacarescu-Callimachi (1892-1970),
fiica lui Radu Vacarescu si a Mariei Cazotti, care s-a casatorit in
1911 cu printul Jean Callimachi (1880-1940) chiar in conacul de la
Manesti, unde a locuit pâna in 1936.
"Domeniul - isi amintea Ana
Maria Vacarescu-Callimachi - a apartinut familiei bunicii mele pe
linie paterna inca din secolul al XVI-lea, dar nimic din patina
acelor timpuri nu se mai pastreaza astazi in exteriorul casei. Ea
apare intr-adevar ca o constructie lunga, destul de ingusta,
ciudata, cu saloane si camere enorme, spatii deschise, numeroase
scari, tainite nefolositoare, poduri imbiind la hoinareala si
pivnite adânci. Refacut in a doua jumatate a timpurilor victoriene,
din care s-a pastrat numai grosimea originala a peretilor, aproape
de fortareata, oprind astfel dogoarea zileleor de vara, caminul
copilariei mele se impunea printr-o savoare aparte. Arhitectural,
nu apartinea nici unui stil anume, dar amprenta orientala era
vizibila mai ales in liniile lucraturii din lemn vopsite in maron
ciocolatiu, in turnuletul octogonal destul de caraghios ce se itea
din centrul constructiei (prost proportionat si acoperit in mod
neasteptat cu o scufie rotunda din lemn) si in balcoanele sale
mari, intinse pe o suprafata de 15 picioare, numite pridvor in
limba româna, ce completau desenul primului etaj. (...) Astfel am
reusit sa pastrez marele salon, destul de ingust, dar cu o lungime
de 52 de picioare, impreuna cu toate obiectele ce il defineau - de
la tipul tapetului pâna la ingalbenitele fotografii de epoca:
draperiile bogate de brocard, inflorate in rosu si galben, divanele
si fotoliile cu armaturi de abanos, biroul negru cu superbe
medalioane din portelan de S'vres, candelabre de cristal minutios
lucrate, vase chinezesti de bronz montate la baza lampilor de ulei,
albume legate in piele fina, scrumiere ornamentale, papusi cu
complicate broderii de matase, manunchiuri de pene exotice folosite
de strabunica mea pentru a-si curata statuetele de Meissen. Dar,
mai ales, impozanta soba de portelan alb ce domina intreaga sala -
nimic din toate acestea nu a fost deteriorat de-a lungul timpului,
chiar si batrânul si dezacordatul pian ce a supravietuit in vechiul
sau colt uitat, pentru a-mi reaminti de chinurile exercitiilor mele
muzicale din copilarie".
In 1892 a fost construita si
biserica din parcul conacului, pentru ridicarea ei Theodor
Vacarescu apelând la serviciile arhitectului Paul Gottereau, care a
realizat planurile dupa indicatiile arhitectului Lecomte du Nouy.
Constructia propriu-zisa a bisericii a fost executata de antrepriza
arhitectului R. Lieber din Ploiesti, intre anii 1892-1896, iar
pictura interioara este semnata de Nicolae Vermont.
Tot la arhitectul Paul Gottereau
a apelat si boierul buzoian Alexandru Marghiloman pentru
construirea conacului sau din Buzau, cunoscut sub numele de Vila
Albatros. Situat in mijlocul unui imens parc dendrologic, la
marginea orasului Buzau, ansamblul conacului Marghiloman este
compus din vila propriu zisa, mai multe corpuri secundare si
grajduri pentru cai, aici Alexandru Marghiloman infiintând una
dintre cele mai importante herghelii din România. Fiu al lui Ion
(Iancu) Marghiloman si al Irinei Izvoranu, Alexandru Marghiloman
(1854-1925) va fi unul dintre importantii oameni politici
conservatori ai României, devenind pe rând ministru al Justitiei,
al Lucrarilor Publice, al Afacerilor Straine, al Finantelor, de
Interne, prim-ministru al României (5 martie - 24 octombrie 1918)
si presedinte al Partidului Conservator (1914-1924). Având astfel
un rol important in viata politica si in societatea româneasca,
Alexandru Marghiloman isi va construi la Buzau un adevarat domeniu
rezidential, continuând ceea ce incepuse tatal sau, Ion
Marghiloman. Construirea Vilei Albatros a inceput in anul 1884,
inaugurarea oficiala având loc treisprezece ani mai târziu, in
1897. De proportii impozante, Vila Albatros atrage atentia prin
corpul central decrosat, care cuprinde holul de onoare si al carui
acoperis este terminat printr-un pitoresc foisor din
lemn.
Decorata fastuos in interior,
dupa cum putem observa in putinele fotografii de epoca pastrate,
vila Albatros a primit vizita celor mai importante personalitati
ale României moderne. Pentru regina Maria "Alexandru Marghiloman
era omul elegant al partidului, bine imbracat, zâmbitor, apropiat
si placut in purtare. Era bogat, tinea cai de curse si avea o casa
intocmita cu belsug. Ii placea sa primeasca si primirile lui
dovedeau o larga risipa si o oarecare dorinta de a uimi. (...) In
locuinta lui de vara lânga Buzau, sotia lui, nascuta Stirbey (mai
târziu d-na Ion Bratianu), de care am mai vorbit, il ajutase sa
intocmeasca o prea frumoasa gradina. Tot acolo isi avea herghelia.
Ne placea foarte mult sa mergem la Vila Albatros, ne aducea aminte
de viata in tarile straine; imi placeau caii si pretuiam mult
capsunele cultivate, precum si frumosii trandafiri care deosebeau
casa lor. O zi petrecuta la vila lui Marghiloman era totdeauna o zi
placuta si Marghiloman ne facea sa uitam cu totul ca era ministru".
Din pacate, dupa 1948, Vila Albatros a fost transformata de
autoritatile comuniste in depozit C.A.P., fiind adusa in stare de
ruina si abandonata in 1985. A urmat un deceniu de nepasare din
partea autoritatilor si de jefuire sistematica a cladirilor
conacului Marghiloman, abia in 1996 incepând un amplu proces de
restaurare a acestui monument emblematic pentru orasul
Buzau.
Pentru casele din Bucuresti, Ion
Marghiloman va apela la serviciile arhitectului Carol Benis (m.
1896), membru fondator si primul vicepresedinte al Societatii
Arhitectilor din România (1891-1892), cu studii la Viena. Cladirea,
situata in strada Biserica Amzei nr. 13-15, colt cu strada
Christian Tell (fosta Luminii) a fost construita in anul 1873 dupa
planurile lui Benis si extinsa in 1889, adapostind astazi sediul
Ambasadei Frantei. Alexandru Marghiloman isi va construi si el in
Bucuresti o resedinta impunatoare, proiectul fiind realizat de
arhitectul Petre Antonescu. Cladirea era situata pe bulevardul
Bratianu (azi Gheorghe Magheru), la intersectia cu strada Mercur
(azi pictor Arthur Verona), unde avea si intrarea principala.
Decoratia interioara a casei a fost incredintata firmei Krieger din
Paris, care a furnizat piesele de mobilier, covoarele si draperiile
de matase si catifea.
Dupa decesul lui Alexandru
Marghiloman in 1925 (inmormântat in cavoul sau din Cimitirul Bellu,
construit dupa planurile arhitectului francez E. Desclers), sotia
sa Maria (n. Petrescu) vinde casa unei societatii automobilistice,
"Cristea", de la care este cumparata de stat, care o demoleaza
pentru a construi aici, in 1931, cinematograful "Aro" (opera a
arhitectului Horia Creanga). Interesant e ca pentru construirea -
in 1890 - a primei sale case din Bucuresti, situata in Fundatura
Eldorado, Alexandru Marghiloman apelase tot la serviciile lui Paul
Gottereau pentru realizarea proiectului, dar probabil ca zona nu i-a convenit devreme ce
- in jurul anului 1900 - va zidi in centrul Bucurestiului o
resedinta prin care si-a uimit contemporanii.
Din volumul in
pregatire la Editura Oscar Print
Cezara Mucenic, Bucureşti. Un veac de arhitectură civilă…, p. 58.