Care sunt cele mai profitabile actiuni si fonduri mutuale din ultimul an

Autor: Andrei Chirileasa 03.03.2010

Actiunile constructorului de conducte magistrale pentru gaze naturale Condmag Brasov (COMI) au inregistrat de departe cea mai mare crestere de pe Bursa in ultimul an, de 600%, in timp ce compania-mama a Condmag, Dafora Medias (DAFR) a avut a doua crestere de pe piata, de 500%.

Practic, cine ar fi investit in urma cu un an 1.000 de lei in actiuni Condmag ar fi obtinut un profit de 6.000 de lei, iar o investitie de 1.000 de lei in Dafora ar fi adus un castig de 5.000 de lei. In acelasi interval, un depozit bancar ar fi oferit o dobanda de maximum 150 de lei.

Ambele companii sunt controlate de omul de afaceri Gheorghe Calburean din Medias, care poate fi considerat astfel principalul castigator al revenirii din ultimul an de pe Bursa. Pe de alta parte, actiunile celor doua companii pierdusera peste 90% de la finele lui 2007 pana la inceputul lui martie 2009, astfel ca pentru un investitor care a avut actiunile in portofoliu in ultimii trei ani cresterea din ultimul an a recuperat doar o parte din pierderile anterioare.

Printre cei mai inspirati investitori de pe Bursa se numara insa fratii Cristescu, care au cumparat in urma cu un an 5% din actiunile Dafora Medias (DAFR) cu o investitie de circa 1,4 mil. lei. In prezent, participatia lor valoreaza peste 7,1 mil. lei, profitul lor fiind de 5,7 mil. lei, adica 400% din investitia initiala.

Condmag si Dafora au inregistrat si de la inceputul anului printre cele mai mari cresteri de pe Bursa, de circa 30%.

Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucuresti (IMP), controlat de omul de afaceri Dan Ioan Popp, a avut a treia crestere de pe Bursa in ultimul an, de peste 480%, in conditiile in care compania pierduse anterior aproape 95% din valoare. Companiile cu afaceri in sectorul imobiliar au fost printre cele mai taxate de investitori in 2008, din cauza problemelor de finantare la nivelul intregului sector, insa au inregistrat printre cele mai puternice reveniri anul trecut. De exemplu, actiunile dezvoltatorului imobiliar austriac Immoeast au fost cele mai profitabile din lume in 2009, sporindu-si de opt ori valoarea.

La inceputul lui martie 2009, cand Bursa de la Bucuresti si-a inceput revenirea, capitalizarea Impact ajunsese la circa 7 mil. euro, in conditiile in care in 2007, compania era evaluata la peste 300 mil. euro. In prezent, compania valoreaza pe Bursa circa 38 mil. euro.

Actiuni precum Broker Cluj (BRK), Biofarm Bucuresti (BIO) si Compa Sibiu (CMP) spun in linii mari aceeasi poveste: dupa prabusiri de peste 90% in 2008 si la inceputul lui 2009, au recuperat la fel de rapid, pe masura ce temerile investitorilor legate de ele s-au risipit.

SIF-urile si bancile au fost insa motorul revenirii Bursei in ultimul an. Sectorul bancar, odata ce a depasit problemele de lichiditate de la finele lui 2008 si lucrurile s-au linistit la nivel international, a recuperat rapid, astfe se explica cum actiuni precum Banca Transilvania sau Erste au castigat peste 250% intr-un an.

SIF-urile, propulsate si de discutiile privind majorarea pragului de detinere, au recuperat si mai puternic, inregistrand cresteri de pana la 390%, in cazul SIF Moldova.

Pe piata fondurilor mutuale, diferenta au facut-o actiunile din portofoliul fiecarui fond, cat si rapiditatea cu care administratorii si-au crescut expunerea pe Bursa la primele semne de revenire.

De exemplu, BT Maxim, cel mai performant fond in ultimul an, a castigat mizand pe SIF-uri si Banca Transilvania si avand inca din martie 2009 o expunere de peste 75% pe Bursa, la fel ca si BT Index. Raiffeisen Romania Actiuni, care a realizat a doua performanta din piata, a mizat pe BRD, Erste, Biofarm si SIF-uri.