Distribuitorul de electrocasnice Marelvi: Nu am facut o obsesie din reducerea costurilor

Autor: Alexandru Anghel 04.03.2010

Distribuitorul local de electrocasnice Marelvi estimeaza o crestere a afacerilor de 5-10% pentru anul in curs, la aproximativ 45 de milioane de euro, dupa incheierea unui parteneriat cu Carrefour si introducerea unor noi branduri in portofoliu.

"Colaborarea cu reteaua Carrefour a inceput in al doilea trimestru din 2009, cifra de afaceri este destul de mica, dar pentru noi este important sa activam si pe segmentul de cash and carry, hipermarketuri si DIY (bricolaj - n. red.) pentru a ne largi expertiza", a declarat Dumitru Mihalescul, directorul general al Marelvi.

Activitatea de distributie a Marelvi este orientata in principal catre aproximativ 300 de retaileri de electronice independenti. Compania livreaza produse electronice si electrocasnice si catre reteaua de magazine Dedeman.

In 2009 businessul Marelvi a inregistrat o contractie de 8%, la 41 de milioane de euro, intr-o piata care a scazut cu 42%, la 1,4 mld. euro, potrivit statisticilor GfK Romania.

"A fost un an greu, dar am avut cu totii de invatat. Cred ca ne-a facut pe toti cei aflati in domeniu sa analizam, sa revizuim, sa gandim si sa actionam prudent. Pentru noi, in conditiile in care piata inregistreaza o asemenea scadere, a fost extrem de importanta strategia de repliere pe termen scurt", a spus Mihalescul.

In ultimul an, potrivit Marelvi, in piata electroIT a avut loc o schimbare a comportamentului de consum in sensul cresterii cererii pentru produsele ieftine, in timp ce cererea pentru produse premium, un segment mai mic, a ramas stabila. "Cele mai afectate au fost produsele din semgmentul de mijloc datorita polarizarii pietei."

Reprezentantii Marelvi au declarat ca in 2009 businessul a urmat evolutia economica pe zone, cele mai mari probleme legate de plati si insolvente fiind localizate in zona de sud si nord-est a tarii. "Transilvania a fost cea mai stabila zona. Acolo vanzarile au fost constante."

Marelvi distribuie la nivel national brandurile Arctic, Electrolux, Bosch, Ariston, Sony sau LG si detine depozite in Radauti, Cluj, Deva si Bucuresti.

Restructurare si investitii pe timp de criza

In cursul anului trecut compania a regandit reteaua logistica si a inchis doua depozite, in Gaesti si Galati, si a deschis o noua unitate de depozitare in Bucuresti. Investitiile totale ale Marelvi s-au ridicat in 2009 la 500.000 de euro, fondurile fiind directionate catre extinderea depozitului central din Radauti si spre achizitia unor noi autovehicule.

In paralel cu investitiile de dezvoltare, reprezentantii Marelvi au declarat ca au continuat si investitiile in resurse umane, prin traininguri pentru echipele de vanzari si achizitii. "Am pus accent si pe costuri, dar mai mult pe eficientizarea activitatilor care a dus implicit la o reducere a costurilor. Nu am facut din acest lucru o obsesie. De exemplu, nu am redus salariile", a spus Mihalescul.

El a declarat ca in 2009, chiar daca au fost renegociate limitele de credit ale clientilor si s-au cautat garantii suplimentare, au aparut cazuri in care Marelvi nu a putut recupera marfa sau contravaloarea livrarilor catre unii parteneri din cauza faptului ca acestia au cerut intrarea in insolventa, care presupune protectie fata de creditori pe perioada reorganizarii juridice. "Avantajul nostru a fost ca ne-am calculat riscurile, iar pierderile, sumele neincasate, nu ne-au Ā«zdruncinatĀ»."