Cinci manageri au plecat din imobiliare in primele doua luni ale anului. Incotro se indreapta?

Autor: Cristi Moga 04.03.2010

Inceputul de an a fost unul agitat pentru executivii firmelor imobiliare, in primele doua luni fiind anuntate nu mai putin de cinci plecari din cadrul unor fonduri de investitii, companii de dezvoltare sau consultanta in real estate.



Lista plecarilor a fost deschisa de Ioana Momiceanu, fostul general manager al firmei de consultanta si brokeraj imobiliar BNP Paribas Real Estate, care i-a lasat loc lui Edit Vesser la conducerea firmei franceze.

Ulterior, Radu Merica a anuntat ca isi va incheia colaborarea cu germanii de la ECE, in timp ce israelianul Reuven Havar a decis de asemenea sa plece de la conducerea AFI Europe, proprietarul mallului Cotroceni Park din Bucuresti.

Cele mai recente doua plecari au avut loc in cadrul a doua dintre cele mai agresive companii din imobiliare in perioada 2006-2008, respectiv Immoeast si RED Management Capital.

De la austrieci a plecat Edgar Rosenmayr, directorul operational al Immoeast si unul dintre oamenii-cheie ai companiei in campania de achizitii de pe piata locala, in timp ce Teodor Pop a renuntat la statutul de actionar si managing partner al firmei RED dupa o colaborare de aproape cinci ani.

"In imobiliare nu sunt in prezent multe pozitii disponibile pentru a se muta, cel putin nu la nivel de general manager, pe salariile cu care executivii din imobiliare erau obisnuiti. Avantajati sunt cei care au intrat in imobiliare venind din alte industrii, astfel ca acum pot reveni la activitatea initiala. Altii pot face in perioada aceasta un MBA si sa se specializeze in alte industrii, chiar daca este posibil sa nu primeasca pozitii de general manager din start", a comentat Ulrik Rasmussen, partener in cadrul firmei Pedersen & Partners, unul dintre cei mai activi recruiteri in zona de management din real estate.

Incotro spun managerii ca merg

Radu Merica, cel care a condus si holdingul omului de afaceri Ion Tiriac la inceputul anilor 2000, aprecia ca "un an, doi nu se mai pot castiga bani din imobiliare", astfel ca se gandeste sa se concentreze asupra unui alt domeniu de activitate, urmand ca in decursul acestei luni sa ia o decizie.

In ceea ce o priveste pe Ioana Momiceanu, in piata imobiliara circula informatii ca in primavara acestui an ar putea accepta oferta unei alte firme de consultanta pentru o pozitie de director al departamentului de investitii.

Teodor Pop, manager care a intrat in imobiliare dupa o perioada de sapte ani petrecuta in industria cosmeticelor, intentioneaza sa ramana in continuare in real estate, domeniu in care ar putea ataca extremele segmentului rezidential, respectiv locuinte de lux sau foarte ieftine.

Reuven Havar, cel care a dezvoltat cel mai scump mall din Romania - Cotroceni Park - spune ca a strans pana la 61 de ani suficienti bani pentru a putea trai linistit restul vietii in resedinta sa din Caesarea (un orasel din Israel de pe coasta Mediteranei, veche provincie romana), dar cauta in continuare provocari in imobiliare.

"Am gasit o companie care poate sa imi ofere pozitia pe care mi-o doresc, astfel incat sa pot stabili strategia de investitii sfatuindu-ma direct cu proprietarul. Ramane ca acesta sa isi creasca in aceasta perioada participatia in companie astfel incat sa poata schimba managementul", a declarat Havar, care spune ca ar putea continua sa activeze si in Romania.

In ceea ce priveste situatia lui Edgar Rosenmayr, managerul Immoeast isi avea biroul la Viena, de unde coordona cea mai mare parte a investitiilor fondului in Romania. Reprezentantii Immoeast nu au precizat viitoarea destinatie a executivului austriac.

Din imobiliare, la filme documentare

Ca urmare a reducerii volumului de activitate din piata imobiliara, managerii au inceput sa migreze inca de anul trecut, dar putine sunt cazurile in care acestia au ales sa schimbe domeniul de activitate.

Una dintre putinele exceptii a fost reprezentata de Attila Peli, unul dintre cei mai experimentati brokeri pe terenuri, care a decis sa plece de la firma de consultanta Colliers pentru a porni o afacere in industria filmelor documentare.

Pe de alta parte, unii expati au decis sa se intoarca in tarile de provenienta, cum s-a intamplat in cazul lui Charles Krick, fostul managing director al Jones Lang LaSalle, care s-a intors in Statele Unite, in timp ce Jerome Spanek a plecat de la conducerea locala a AEW Europe (proprietarul America House si European Retail Park Targu Mures) pentru a se intoarce in Franta.