Vaccinurile sunt un business de 50 de milioane de euro. Una din zece doze a fost impotriva gripei AH1N1

Autor: Ioana David 04.03.2010

Vanzarile de vaccinuri pe piata locala s-au apropiat anul trecut de 50 mil. euro, suma in care sunt incluse vanzarile private prin farmacii, de circa 35,7 mil. euro, si achizitiile Ministerului Sanatatii, de 11,8 mil. euro. Din aceasta suma, vaccinul impotriva AH1N1 a reprezentat 5-6 mil. euro, potrivit unei analize ZF.



"Evolutie imprevizibila, piata nedezvoltata, asa putem caracteriza piata vaccinurilor in tara noastra", au spus reprezentantii Sanofi Pasteur, cel mai mare jucator pe aceasta piata, parte a grupului Sanofi-Aventis.

Cele mai mari vanzari de vaccinuri s-au facut prin farmacii, valoarea acestora avand o crestere usoara de 6,3% in euro, pana la 35,7 mil. euro, potrivit datelor IMS Health. Vanzarile prin farmacii sunt influentate de achizitiile Ministerului Sanatatii, iar companiile din industrie spun insa ca nu exista premisele pentru schimbari majore in 2010.

Cele mai vandute vaccinuri sunt cele pentru copii

"Perceptia noastra asupra pietei de retail a vaccinurilor este ca se afla in stagnare, din cauza crizei economice si a scaderii puterii de cumparare a populatiei, a cresterii somajului si nu ne asteptam la schimbari majore in 2010", au mai spus reprezentantii Sanofi Pasteur.

In unitati, piata de retail a scazut cu 17,8%, la 2,6 milioane de unitati. Si la nivelul retelelor de farmacii, vanzarile de vaccinuri au avut o tendinta de crestere in valoare si scadere in volum. La Centrofarm, spre exemplu, in 2009, vaccinurile au avut o crestere cantitativa de 14% si o scadere valorica de peste 60%. Evolutia a fost determinata de cresterea pretului.

"Media pretului pe 2009 a crescut cu 47% versus 2008 si e data de cresteri de preturi pe majoritatea produselor si de modificarea structurii de vanzare, adica de cresterea vanzarilor pe vaccinurile straine care au preturi mai mari", a spus Dorin Catana, directorul general al Centrofarm.

El adauga faptul ca cele mai vandute produse au fost cele aflate pe lista vaccinurilor obligatorii la copii in primii trei ani de viata si cele administrate copiilor pentru a preveni raceala.

"Segmentul cel mai important pentru administrarea vaccinurilor il reprezinta copiii si apoi adultii. Parintii au apelat la metode de preventie a gripelor care au circulat in acest an administrand copiilor vaccinuri orale scumpe, in lipsa unui vaccin gripal pentru ei", a mai spus Catana.

Vanzarile prin farmacii sunt influentate de politica Ministerului Sanatatii

Pe de alta parte, Ministerul Sanatatii a achizitionat 7,2 mil. doze, dintre care 5 mil. doze de vaccin impotriva AH1N1. Costul unei doze de vaccin impotriva gripei porcine este de aproximativ un euro, astfel ca in total achizitiile pe acest produs s-au ridicat anul trecut la 5-6 mil. euro, potrivit calculelor ZF. Ministerul Sanatatii a anuntat ca in total costurile generate de productia a 10 mil. doze de vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino se ridica la aproximativ 50 mil. lei (11,9 mil. euro).

Achizitiile cumulate ale Ministerului Sanatatii s-au ridicat anul trecut la 49,7 mil. lei (11,8 mil. euro) pentru vaccinuri precum BCG (impotriva tuberculozei), impotriva hepatitei B, dar si pentru altele, conform datelor institutiei furnizate Ziarului Financiar. "La modul general, evolutia pietei de retail in cazul vaccinurilor este puternic influentata de politica de imunizari a Ministerului Sanatatii si, in acelasi timp, depinde de nivelul de constientizare a importantei preventiei bolilor pentru vaccinare, atat din partea personalului medical, cat si din partea populatiei", au mai spus reprezentantii Pasteur. Atat in Romania, cat si la nivel international vaccinul impotriva AH1N1 a fost cel mai mediatizat in conditiile ascensiunii puternice a imbolnavirilor, dar si a cazurilor mortale de gripa. In Romania vaccinul a fost produs de Institutul Cantacuzino si nu s-a putut achizitiona prin farmacii, intregul stoc fiind livrat catre Ministerul Sanatatii. Luna ianuarie a debutat cu o isterie a vaccinarilor, centrele din Bucuresti fiind luate cu asalt.

Vaccinurile, numai 1,7% din intreaga piata farmaceutica

Din punctul de vedere al volumului, vaccinul, care se numeste Cantgrip, a generat cele mai mari vanzari, de 5 mil. doze, in timp ce in farmacii, doar Sanofi Pasteur a reusit sa treaca de pragul de 1 milion de unitati. Productia la Cantacuzino este in prezent sistata, institutia urmand sa deruleze investitii care sa permita obtinerea autorizatiilor necesare pana la 15 aprilie.

Alte companii prezente cu vaccinuri in farmacii sunt GlaxoSmithKline (GSK), Wyeth, Berna, Solvay Pharma, dar si altele.

"Estimam ca tendinta crescatoare a interesului publicului fata de schemele moderne de vaccinare se va pastra si in 2010, influentand in mod pozitiv vanzarile de vaccinuri prin farmacii", a spus Ciprian Marcu, director public health & corporate affairs al GlaxoSmithKline.

Vanzarile de vaccinuri (fara achizitiile ministerului) au reprezentat numai 1,7% din piata farmaceutica, care anul trecut a atins 2,07 mld. euro, potrivit IMS Health, in crestere cu 3% comparativ cu 2008. In lei, cresterea a fost de 18,5%.