Romanii incep sa-si mute economiile din valuta in lei

Autor: Ciprian Botea 04.03.2010

Depozitele in valuta ale romanilor au crescut in ultimul an cu 16,9% la valori exprimate in euro, ajungand la sfarsitul lui ianuarie la 9,1 mld. euro (35,5 mld. lei), arata datele BNR. In ultimele luni insa economisirea in valuta a incetinit abrupt, in paralel cu stabilizarea cursului de schimb.

In ianuarie, valoarea depozitelor in valuta ale populatiei a crescut nesemnificativ fata de luna decembrie, la valori exprimate in lei inregistrand chiar o scadere cu 1,5%. Analistii spun ca anul trecut economisirea in valuta a crescut ca urmare a deprecierii leului, dar si a instabilitatii politice.

"Datele din ianuarie denota o schimbare in preferintele populatiei pentru economisirea in moneda nationala in detrimentul economisirii in valuta, datorita stabilizarii cursului si chiar intaririi leului comparativ cu moneda europeana", noteaza Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank.

Depozitele in lei ale persoanelor fizice au continuat sa urce in ianuarie cu 1,2% fata de luna anterioara, pana la 59,9 mld. euro, in conditiile revenirii increderii in moneda nationala. Cresterea din ultimul an a economisirii in lei a fost de 9,9%. Economistii se asteapta ca tendinta de crestere a depozitelor in lei in dauna celor in valuta sa se accentueze in perioada urmatoare.

"Inversarea trendului de economisire a populatiei se incadreaza in asteptarile noastre si estimam ca se va mentine pe parcursul acestui an, datorita diferentialului pozitiv de doanda intre leu si euro si diminuarii riscului de depreciere a cursului", spune Hancila.

Diferenta medie intre dobanzile la depozitele in lei si cele in euro era in ianuarie de circa sase procente, potrivit datelor BNR. Dobanzile la lei au crescut rapid la inceputul anului trecut, pana in jurul a 16% pe an, pe fondul lipsei de lichiditati de pe piata, dar au intrat pe un trend descendent incepand cu a doua parte a anului. In acest moment nicio banca nu mai ofera dobanzi de doua cifre la depozitele in lei, dar si in cazul depozitelor in euro bonificatiile s-au redus la jumatate intr-un singur an.

Si firmele au facut mai multe economii anul trecut in conditiile in care incertitudinile legate de evolutia economiei le-au determinat sa-si amane planurile de investitii. In ultimele luni insa, scaderea vanzarilor a fortat companiile sa inceapa sa consume din resursele depozitate la banci. Depozitele in lei ale firmelor au scazut in ianuarie cu 6,6% fata de decembrie, pana la 40,6 mld. lei. La valuta, scaderea lunara a fost mai redusa, de 2,6%.

"Disponibilatile financiare ale companiilor se diminueaza si implicit creste nevoia de finantare a acestora, reliefata si de o usoara crestere a cererii de credite din partea acestora in ianuarie. In acest context, ma astept la o usoara revenire a cererii de credite din partea companiilor in trimestrele urmatoare, pe masura ce economia va da semne de revenire si companiile vor decide sa-si mareasca productia", apreciaza Hancila.