Optimismul autoritatilor este contrazis de realitate, ca in 2009. Guvernul aduce mai nou in discutie "crestere economica zero". Cum comentati?

Ziarul Financiar 07.03.2010

Pas cu pas optimismul se destrama ca in 2009: Guvernul avanseaza mai nou "crestere zero", in timp ce presedintele Traian Basescu vorbeste despre "un nou imprumut".



Romania avanseaza in anul economic 2010 pe acelasi ton optimist al autoritatilor ca in urma cu un an cand criza era negata, iar imprumutul record de 20 mld. euro de la FMI si UE era prezentat drept o "centura de siguranta", insa nimeni nu spune de ce "pariurile" pierdute in 2009 ar avea de data aceasta sorti de castig.

Tot dupa modelul din 2009, discursurile linistitoare dinspre Guvern si BNR sunt intretaiate de semnale socante: presedintele Traian Basescu invoca sperietoarea contractarii unui nou imprumut extern spre sfarsitul anului daca Executivul nu taie cheltuielile, in timp ce expertii Finantelor pregatesc pentru Bruxelles un scenariu de crestere economica zero fata de prognoza oficiala de 1,3% din PIB.

Chiar trimestrul IV din 2009 ar fi trebuit sa consemneze revenirea economiei pe plus, dar n-a fost sa fie, asa ca oficialii bancii centrale au mutat orizontul de asteptare spre trimestrul al doilea din 2010, in timp ce Guvernul se arata sigur ca Romania iese din recesiune in semestrul II. Acelasi tip de asteptari "incurajatoare" si "pariuri" cu realitatea ca in 2009, aceeasi saracie de argumente.

Dincolo de discursurile pentru public, expertii guvernamentali iau in calcul un scenariu de crestere economica minima de 0,2%, fata de prognoza oficiala de plus 1,3%. Scenariul din programul anual de convergenta care va fi trimis Comisiei Europene include ipoteza imposibilitatii de a creste semnificativ veniturile bugetare, ipoteza sustinuta din plin de caderea cu peste 13% a incasarilor din TVA in ianuarie fata de aceeasi luna din 2009. Adica si in prima luna din 2010 a continuat caderea consumului, iar fara consum economia nu poate iesi din recesiune.

Mai mult, expertii se plang ca deficitul bugetar nu va putea fi redus conform intelegerii cu UE daca economia nu-si revine de-a binelea. Cu atat mai putin vor putea fi sustinu te investitiile publice mult-promise.

La ce a folosit asa-zisul plan anticriza de circa 13 mld. euro adoptat de Guvernul Romaniei in urma cu un an? Verdictul dur il da Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), unul dintre participantii la pachetul financiar de 20 mld. euro pentru Romania: "Stimulentele pentru economie au fost mai degraba imaginare decat reale; putine proiecte au fost pornite, iar efectul asupra cresterii economice a fost neglijabil".

Tot BERD spune azi ca, de fapt, valoarea finantarii contractate in 2009 - "centura de siguranta" - a reflectat "gravitatea situatiei economice si nevoile tarii".

Dupa cum multe dintre masurile de contracarare a crizei vanturate in 2009 au ramas pe hartie, nici restructurarea sectorului public nu a avansat, ceea ce il face pe presedintele Traian Basescu sa invoce pers pectiva socanta a contractarii unui nou im prumut extern spre sfarsitul anului pentru ca bugetul statului sa poata face cheltuielilor legale.

"Sa ne imaginam ca Guvernul nu ar reusi sa impuna niste cheltuieli rezonabile de functionare a statului, in care intra si cheltuielile cu sporuri inventate si cheltuielile cu tot soiul de avantaje speciale si asa mai departe. Efectul ar fi ca la sfarsitul anului 2010 ar trebui sa facem un nou imprumut ca sa putem sa platim toate facilitatile de care au beneficiat unele categorii in mod nejustificat", a declarat vineri Basescu, citat de Mediafax.

Desi creditul privat continua caderea, guvernatorul BNR Mugur Isarescu isi pastreaza un optimist imperturbabil, dupa ce anul trecut a insistat pana in luna mai cu "credinta personala" ca economia Romaniei in cheie anul pe plus, si de fapt produsul intern brut a cazut cu peste 7%, intr-un context in care banca centrala s-a temut sa reduca mai repede dobanda.

"Inflatia vine in jos, cresterea economica se va instala. Eu raman optimist", a spus Isarescu saptamana trecuta.

Consilierul sau Adrian Vasilescu afirma anul trecut ca la Banca Nationala s-a facut un pariu, iar guvernatorul era de parere ca in 2009 nu vom avea recesiune. Probabil in tabara opusa era fostul viceguvernator Eugen Dijmarescu care estima in iunie 2009 ca Romania va avea o recesiune in forma literei "L", in timp ce Isarescu a continuat sa sustina varianta recesiunii in "V".

Din pacate, experienta din 2009 a aratat limitele modelelor de prognoza folosite atat de BNR, cat si de analistii bancari sau de institutiile financiare internationale, credibilitatea abilitatilor de anticipare a evolutiilor din economie fiind compromisa.

De altfel, BERD remarca diferenta izbitoare de peste 13 puncte procentuale intre prognoza initiala a FMI care vedea o crestere economica de 4,5% in Romania in 2009, pentru ca in octombrie 2009 sa estimeze o cadere de 8,5%. Un ecart similar a aparut si intre prognozele succesive ale BERD, de la plus 3% la minus 8%.

Autoritatile romane au invocat de mai multe ori anul trecut esecul prognozelor FMI pentru a-si justifica propriile anticipatii contrazise dramatic de realitate, fara a renunta insa la discursul dominant optimist.

Singurul care a balansat aceasta abordare a fost presedintele Traian Basescu, care desi respingea diagnosticul de recesiune in mai 2009, ezita sa sustina ca iesim din criza si admitea gradul mare de nesiguranta al prognozelor economice, iar in toamna afirma ca fara banii de la FMI guvernul risca sa nu poata plati salariile si pensiile.

Vineri, el a cerut din nou guvernului sa reduca cheltuielile cu personalul pentru a nu fi nevoie de un nou im prumut extern.

"Va trebui sa ne dimensionam exigentele pe realitatile Romaniei si va trebui sa intelegem odata pentru totdeauna ca nu putem cheltui mai mult decat producem. Voi fi un sustinator al Guvernului in optimizarea cheltuielilor cu functionarea statului. Nu putem sa ne batatorim perspectiva de a imprumuta alti bani pentru perioada 2011-2012, pentru ca sacrificam chiar dezvoltarea Romaniei", a conchis Basescu.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR

Mai 2009

Inca mai cred ca vom avea o recesiune in V (forma literei, n. red.) si ca am trecut de punctul de jos. In ciuda a ceea ce vedeti la televizor, consumul este in continuare sustinut de salariile care au crescut puternic in anii trecuti. Decelerarea s-a manifestat clar, dar eu spun ca anul are 4 trimestre si imi mentin punctul de vedere ca vom avea o revenire. Personal cred ca revenim in teritoriul pozitiv.

Martie 2010

Apropo de PIB si inflatie, eu raman in continuare optimist. Probabil ca cifrele care vor aparea in urmatoarea perioada vor atesta acest lucru. Nu vreau sa particip la aceasta ghiceala, acest sport national. Nu vreau sa iau parte la asemenea dezbateri.

Inflatia vine in jos, cresterea economica se va instala. Eu raman optimist.

Traian Basescu, presedintele Romaniei

Martie 2009

Nu avem conditii care sa alerteze pe cineva ca ni se pune o centura de salvare. Sunt cateva elemente in acordul cu UE si FMI care nu sunt specifice unei tari care trebuie salvata. Romania nu trebuie sa creasca TVA, care ramane la 19%. Romania nu trebuie sa renunte la cota unica de 16%. Romania nu trebuie sa reduca salariile. Romania nu trebuie sa reduca pensiile.

Martie 2010

Sa ne imaginam ca Guvernul nu ar reusi sa impuna niste cheltuieli rezonabile de functionare a statului, in care intra si cheltuielile cu sporuri inventate si cheltuielile cu tot soiul de avantaje speciale si asa mai departe. Efectul ar fi ca la sfarsitul anului 2010 ar trebui sa facem un nou imprumut ca sa putem sa platim toate facilitatile de care au beneficiat unele categorii in mod nejustificat.