Un operator logistic vrea sa cumpere 35 de remorci de TIR

Autor: Vlad Anastasiu 08.03.2010

Operatorul logistic FM Logistic Romania, subsidiara locala a grupul francez cu acelasi nume, cu afaceri estimate la aproximativ 18 mil. euro in 2009, isi propune in urmatorii doi ani dublarea parcului auto, alaturi de extinderea capacitatilor de depozitare. Compania va inaugura la inceputul anului viitor cel de-al doilea proiect logistic pe plan local, investitie care la finalizarea lucrarilor s-ar putea ridica la circa 100 mil. euro.

"Nu avem datele finale pentru cifra de afaceri pe anul trecut, dar cred ca se situeaza undeva la nivelul din 2008, sau putin peste. Consumul a scazut in 2009, ca si consecinta, clientii nostri au inregistrat o crestere a stocurilor si astfel cea mai mare parte a veniturilor nu a venit din depozitare, ci pe segmentul de manipulare a marfurilor", a explicat Adrian Pali, directorul de vanzari al FM Logistic. FM Logistic detine si o flota proprie de transport, de aproximativ 45 de trailere (remorci de TIR), circa 40% din cifra de afaceri a companiei fiind realizata pe partea de transport.

"In prezent avem circa 70 de clienti pe segmentul de transport intern, dar tendinta companiei este de crestere pe acest segment. In doi ani ne propunem dublarea parcului auto, la 80 de trailere. Nu este in politica firmei sa achizitionam si camioanele de TIR, acestea fiind subcontractate de la alte firme", a adaugat Pali. Restul cifrei de afaceri provine din activitati de depozitare si manipulare a marfurilor, respectiv 55%, si 5% vin pe partea de co-packing (co-ambalare).

Grad de ocupare de peste 90%

Compania gestioneaza in prezent circa 60.000 mp de spatii logistice in Timisoara si Bucuresti, din care 12.000 mp spatii proprii dezvoltate de companie in Dudesti, judetul Timis. Valoarea acestui proiect s-a ridicat la circa 20 mil. euro. Compania va inaugura cel de-al doilea proiect pe piata locala in Petresti, judetul Dambovita. "Intr-o prima faza am inceput constructia a trei module a cate 17.000 de metri patrati fiecare. Suprafata maxima pana la care putem construi este de circa 110.000 metri patrati, iar valoarea investitiilor se va ridica in urmatorii 4-5 ani la aproximativ 100 de milioane de euro, la o prima evaluare", a mai spus Pali. El a mai apreciat ca in prezent gradul de ocupare in depozitele pe care compania le opereaza este de peste 90%.