Partea vizibila a crizei din constructii: Bucurestiul a devenit un oras fara santiere active - Galerie FOTO

Autor: Cristi Moga 10.03.2010

Macarale mai pot fi gasite in multe zone ale Capitalei, dar putine dintre acestea continua sa se miste. La noua dintre cele mai mari zece santiere private din Bucuresti, potrivit unei monitorizari din urma cu un an, lucrarile au fost finalizate. In locul lor, nu a mai inceput nimeni sa construiasca.



Cifrele brute de la Statistica arata astfel: scadere de 13,6% a sectorului constructiilor, pana la 11,5 miliarde de euro. Realitatea din teren se traduce intr-un numar mai mic de santiere, in special private, in conditiile in care de aproape doi ani investitorii nu se mai incumeta sa inceapa proiecte noi de locuinte, centre comerciale sau birouri.

Ba mai mult, potrivit unei monitorizari a ZF, la noua din cele mai mari zece santiere private din Bucuresti lucrarile au fost finalizate pe parcursul ultimului an, proiecte care atrageau investitii de aproximativ un miliard de euro, aproape 10% din piata constructiilor pe parcursul anului trecut.

Analiza viza doua malluri (Cotroceni Park si Sun Plaza, care au atras investitii cumulate de 500 de milioane de euro), cinci ansambluri de locuinte (Rasarit de Soare, Asmita Gardens, Doamna Ghica Plaza, New Town si InCity Residences cu un total de peste 3.000 de locuinte) si doua proiecte de birouri (City Gate si Floreasca Plaza, cu o suprafata inchiriabila cumulata de 77.000 de metri patrati). Pe santierele acestor proiecte in urma cu un an se aflau aproximativ 5.000 de muncitori.

Intre timp, locul lor a fost luat de oamenii din comert, in malluri, de angajatii unor firme precum Oracle, Romtelecom sau Rompetrol, in cladirile de birouri si de o parte dintre cumparatorii de apartamente, care au gasit resursele sa achite integral locuintele finalizate.

Paradoxal, in prezent, cand toata lumea vorbeste de o scadere a preturilor in constructii de 20-30% sau chiar mai mari, nimeni nu se inhama la noi proiecte. Pentru ca astazi nu este cerere. Intrebati de potentialul pietei pe termen mediu si lung, toti managerii din imobiliare spun ca actuala criza "nu schimba fundamentele pietei": este nevoie de locuinte noi, spatii comerciale si birouri moderne. Doar ca nimeni nu are acum curajul sa "produca" pentru niste clienti care se feresc de decizii importante.

In aceste conditii, de la furnizorii de materiale pana la simplii muncitori din constructii, toti isi indreapta atentia catre proiecte publice. Stadionul National sau pasajul Basarab sunt insa printre putinele proiecte de mari dimensiuni aflate in derulare, care nu pot insa compensa contractia din domeniul privat.

Semnale de revenire a investitorilor sunt, dar extrem de firave. Toti cauta insa "oportunitatile" care sa compenseze gradul de risc existent pe piata: terenuri ieftine, in zone centrale, cu acces la metrou, pentru care ar putea gasi mai usor chiriasi la primul semnal de revenire a pietei.

Pana ca acest lucru sa se intample, va prezentam ce s-a ales de proiectele imobiliare care anuntau "schimbarea la fata" a Bucurestiului.

Proiecte oprite pe parcurs
In locul inceperii unor proiecte noi, intre timp, numeroase alte proiecte au fost oprite in diferite stadii, in timp ce altele nu au mai fost incepute deloc.
La categoria mari santiere oprite, cel mai vizibil obiectiv este cel de la Casa Radio din zona Eroilor, unde dificultatile in a gasi finantare si contestarea PUZ-ului de catre Primaria sectorului 1 au dus la stoparea unuia dintre cele mai mari proiecte imobiliare din oras.
La categoria cladiri de birouri, pe bulevardul Timisoara din vestul orasului sau pe strada Frumoasa din apropierea Pietei Victoriei, pot fi zarite doar doua siluete ale unor imobile stopate din cauza dificultatilor de a gasi chiriasi. Pe bulevardul Timisoara compania Anchor Grup ar fi trebuit sa finalizeze inca de anul trecut cladirea Anchor Plaza Metropol, dar a oprit lucrarile, in timp ce compania Primavera Development cauta de mai bine de un an chiriasi pentru un imobil de 3.200 de metri patrati din centrul Capitalei, a carui structura a fost finalizata, dar finisajele sunt amanate pana la gasirea clientului.
In ceea ce priveste piata rezidentiala, cea mai mare parte a proiectelor incepute in 2007 au fost duse la capat, cel putin la prima etapa de constructie, in timp ce din 2008 dezvoltatorii nu s-au mai incumetat sa inceapa constructia, astfel ca un numar destul de redus de proiecte au fost blocate pe parcurs.
Cel mai "celebru" caz este cel al proiectului Planorama din Colentina, dar acesta nu este tocmai un caz izolat. Constructia blocului Blue Tower din Colentina a fost de asemenea blocata intr-un moment in care lucrarile erau executate in proportie de 85%, iar, mai recent, ansamblul Cortina Residence a fost oprit la stadiul in care structura era realizata in proportie de 65%. Care ar trebui sa fie concretizarea acestor trei santiere? Realizarea a 1.500 de apartamente noi. Dezvoltatorii acestor proiecte au insa mari dificultati in a finanta constructia, companiile care ar trebui sa construiasca Blue Tower si Cortina se afla in insolventa, iar dezvoltatorul proiectului Planorama sa afla inca la mana cumparatorilor si a bancii pentru a obtine fondurile necesare finalizarii primului bloc din cele patru ale proiectului de peste 1.000 de locuinte.
Scaderea vanzarilor a prabusit insa si aceasta piata, care se dublase intre 2005 si 2008. Astfel, anul trecut au fost finalizate in Bucuresti 6.912 locuinte, in scadere cu 17% fata de 2008, iar pentru anul acesta nu este exclusa o revenire la cifrele din 2004-2005, pe fondul numarului mare de proiecte blocate.
Proiecte care nu au mai fost Incepute
Bucurestiul are sanse sa redevina un imens santier, luand in calcul terenurile cumparate de catre dezvoltatorii imobiliari pentru realizarea de malluri sau ansambluri rezidentiale, a caror constructie nu a fost inca inceputa. Lista proiectelor "pe hartie" poate fi considerata interminabila. Care dintre acestea vor fi totusi realizate?
In ceea ce priveste mallurile, piata este supra-saturata la nivel de proiecte. Dintre acestea, la nivel declarativ, ar putea incepe anul acesta lucrarile la trei dezvoltari - Pallady Shopping Center (estul orasului), Collosseum (Chitila) si AFI Laromet (Bucurestii Noi). In stand by insa se mai afla proiectele ParkLake Plaza (Titan), Promenada Mall (Floreasca), Colentina Mall, Galleria Bucharest si alte proiecte de centre comerciale, al caror viitor este mai mult sau mai putin incert. Pe segmentul de locuinte, septembrie 2008 a fost ultima luna in care dezvoltatorii imobiliari s-au mai incumetat sa anunte inceperea lucrarilor la noi proiecte. Unul dupa altul insa au renuntat la ideea de a construi in aceasta perioada, fie ca erau proiecte in vestul orasului (Infinity Residence sau Dimri Ghencea) sau in nordul Capitalei (North Park sau Garden of Eden).
Unde se mai lucreaza
Muncitorii de pe santierul magazinului Cocor din centrul Capitalei au finalizat cea mai mare parte a lucrarilor exterioare, astfel ca in prezent cei mai multi se concentreaza asupra finisajelor, in conditiile in care proiectul ar trebui finalizat in vara acestui an. Alte trei proiecte care ar trebui finalizate in urmatoarele luni sunt cladirile de birouri Nusco Tower, Euro Tower si Lakeview, situate in apropierea statiei de metrou Aurel Vlaicu din nordul orasului. La fel ca si in cazul Cocor, care este ultimul proiect comercial aflat in constructie in Bucuresti, si cele trei proiecte de pe Barbu Vacarescu sunt printre ultimele cladiri de birouri situate in zone centrale, cu acces la metrou, aflate in constructie. Cele mai mari ansambluri de locuinte la care inca se mai lucreaza sunt UpGround din Pipera si Vivenda de pe bulevardul Basarabiei, cu un numar cumulat de 1.000 de apartamente care ar trebui finalizate in acest an. Si aceste proiecte, ca si cele de birouri sau proiectul de reabilitare a magazinului Cocor au fost incepute in perioada de boom imobiliar, in care costurile cu materialele de constructii erau la nivel maxim.

Proiecte finalizate in ultimul an

Sun Plaza

City Gate

Cotroceni Park