Primele 13 intreprinderi mari au semnat contracte de finantare pentru 33 mil. euro de la UE

Autor: Adriana Rosoga 11.03.2010

Ministerul Economiei a semnat ieri 13 contracte pentru bani europeni cu intreprinderile mari care au solicitat cumulat o finantare de 33 mil. euro de la Uniunea Europeana. Companiile mari au depus proiecte in cadrul primului apel lansat in toamna anului 2008, iar la sfarsitul anului trecut, in urma evaluarilor, au fost selectate pentru finantare 28 de intreprinderi mari, care vor primi 58 mil. euro finantare europeana. Primele companii care au semnat contracte ieri sunt: Astalrom, Tess Conex, Vrancart, Elvila, Popeci Utilaj Greu, Matrite Dacia, Uzuc, Carpatcement, Somes, Menarom Pec, Napomar, RG Holz Company si Sirfit. Cea mai mare finantare solicitata de o companie a fost de circa 4,4 mil. euro, iar proiectele au fost depuse in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). In cadrul programului au putut aplica pentru finantari de pana la 5 mil. euro de la UE intreprinderi mari cu peste 250 de angajati sau cifre de afaceri nete de peste 50 de milioane de euro. Al doilea apel de proiecte pentru firmele mari a fost lansat pe 9 martie, bugetul alocat fiind de 110 mil. euro, iar dosarele pot fi depuse pana la 31 mai la sediul Autoritatii de Management a POS CCE, din Calea Victoriei nr. 152, Bucuresti.