Familia Moraru ofera 940.000 de euro ca sa preia integral Perla Covasnei

Autor: Adrian Cojocar 15.03.2010

Violeta Moraru, sotia omului de afaceri Valerii Moraru, va derula in perioada 18 martie - 8 aprilie o oferta obligatorie de preluare a unui pachet de 47,41% din actiunile imbuteliatorului de apa minerala Perla Covasnei din Sfantu Gheorghe (PELA) pentru suma de 3,78 mil. lei (circa 940.000 de euro). Pretul oferit de familia Moraru este de un leu/actiune, sub ultimul pret din piata, de 1,3 lei/actiune. Violeta Moraru detine direct un pachet de 32,5% din actiunile Perla Covasnei si mai detine prin intermediul firmei Azuga Waters SRL o participatie de aproape 20% din companie. Valerii Moraru a vandut la inceputul anului trecut pachetul de control al Bere Azuga catre producatorul de bere Ursus Breweries in cadrul unei tranzactii de 7,1 mil. euro. Ursus detine in prezent prin intermediul Bere Azuga un pachet de 20,1% din actiunile Perla Covasnei.