TOPGALERII/ O artistă cu aripi ce-i slujesc drept mâini
Autor:
Daniel Nicolescu
16.03.2010
Muzeul Suţu găzduieşte o
retrospectivă de zile mari (insă pentru incă puţine zile de-acum
inainte, până pe 31 martie, aşa că grăbiţi-vă!). Curator, amfitrion
şi autor al admirabilului album care insoţeşte piesele de pe
simeze: Cristian-Robert Velescu. Vedeta spectacolului: Lili
Pancu.
O plasticiană dintr-o stirpe
rară, cu care am avut privilegiul să fim contemporani (1908-2006),
o personalitate cu o longevitate surprinzătoare, atât in ordinea
biologicului cât şi a vitalităţii creatoare. Primul drum la
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti l-a făcut in trăsură, cum
şedea bine unei armonios alcătuite domnişoare din lumea bună, in
1926.
Aici i-a avut profesori, intre alţii, pe Cecilia
Cuţescu-Storck, Ipolit Strâmbu, Jean Alexandru Steriadi, pe Al.
Tzigara-Samurcaş (la istoria artei) sau pe Francisc Rainer (cursul
de anatomie). Diploma ei de absolvire e semnată, in 1933, de
rectorul Academiei, Camil Ressu. Coborârea in biografie n-ar fi
insă indeajuns de tulburătoare, dacă n-am pomeni, alături de
dascălii artistei, şi pe prietenii din aceeaşi perioadă: Lena
Constante, Nutzi Acontz, Ion Vlasiu, Wanda Sachelarie şi, oleacă
mai târziu, Stephan Roll, Margareta Wechsler Dinu, Cocuţa Mica
Vernescu, Zoe Ricci… Figuri mitice, printre care se mai strecoară,
semnificativ, cu greutate, umbrele lui Mihail Sebastian, Cicerone
Teodorescu sau Nicolae Argintescu-Amza. Intre 1929, când expune
prima oară la Salonul oficial de desen şi gravură şi 1993 când,
potrivit lui Cristian Velescu, lucrează la Sinaia, realizând "nişte
desene ferme, inchegate, destinate expunerii" se intinde un arc de
mai bine de şaizeci de ani de fericită zăbăvă in faţa şevaletului
sau a hârtiei de desen. Antologia plastică de azi, de la Muzeul
Suţu, incearcă, prin câteva zeci de piese, să restituie aerul
acestei neobişnuite aventuri in lumea semnelor grafice, o aventură
care, graţie neliniştii scormonitoare a artistei este, dacă doriţi,
şi un breviar de istoria artei secolului XX. Asta pentru că,
neindoios, compasul stilistic al lui Lili Pancu are o deschidere
copleşitoare, ale cărei sensuri se pot rezuma nu doar prin dorinţa
de a asimila modele, ci şi, mai ales, printr-un proteism funciar,
iluminat de "gaya scienza". Intre peisajele acuarelate in spiritul
lui Raoul Dufy (sau, ca să evocăm o contemporană a artistei,
Micaela Eleutheriade), nudurile (datând din 1934) cu accente Wiener
Sezession, portretele "pline", atente la detaliu, de factură Ressu,
naturile moarte palladyene sau excursiile moderniste din
compoziţiile mai târzii, se deschid nu doar infinite posibilităţi,
cât şi evantaie intregi de certitudini. Lili Pancu a pictat bine,
seducător, in toate tehnicile şi manierele pe care le-a abordat,
subordonându-şi viziunile caleidoscopice unui unic şi incontestabil
talent.
In albumul-catalog care
acompaniază expoziţia există o secţiune de cronici şi texte
dedicate artistei. Dintre ele, aş dori să citez câteva. Alăturarea
lor, cum se va putea vedea, ne sechestrează intr-un impas fertil.
In primul rând, George Oprescu: "In abreviaţiunile pe care le
intâlnim in desenele sale, partea inteligenţei şi a voinţei mi se
pare disproporţionată faţă de cea a sensibilităţii. Cu alte vorbe,
aş dori să se simtă mai mult efortul pictorului, dorinţa de a urma
de aproape un motiv oarecare şi mai puţin nevoia de a arăta
virtuozitate şi brio". (1936) In acelaşi an, Ionel Jianu spune:
"Dra Lilly Pancu e un talent tânăr, cu o deosebită sensibilitate…"
Peste ani (1943), Ion Frunzetti: "Dincolo de agreabil, prin
inteligenţa tehnicii, pictura drei Pancu rămâne totuşi la categoria
blândă a artei recepţionabile sufleteşte." Deci suflet,
sensibilitate, sau raţiune, "cap", tehnică"? Ca intotdeauna când e
vorba despre artişti importanţi, categorisirea rămâne doar un
obligatoriu moft didactic. Lili Pancu zboară peste rafturile
bibliotecilor de istoria artei, şi se aşază, din când in când,
acolo unde este mai multă lumină.
Un zbor de aproape un veac, pe care acelaşi Ion Frunzetti il descrie intr-o formulă memorabilă: "Dra Lili Pancu are o graţie care-i vine de la materialul intrebuinţat şi de la aripile ce-i slujesc drept mâini…"