TOPGALERII/ O artistă cu aripi ce-i slujesc drept mâini

Autor: Daniel Nicolescu 16.03.2010
Muzeul Suţu găzduieşte o retrospectivă de zile mari (insă pentru incă puţine zile de-acum inainte, până pe 31 martie, aşa că grăbiţi-vă!). Curator, amfitrion şi autor al admirabilului album care insoţeşte piesele de pe simeze: Cristian-Robert Velescu. Vedeta spectacolului: Lili Pancu.
O plasticiană dintr-o stirpe rară, cu care am avut privilegiul să fim contemporani (1908-2006), o personalitate cu o longevitate surprinzătoare, atât in ordinea biologicului cât şi a vitalităţii creatoare. Primul drum la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti l-a făcut in trăsură, cum şedea bine unei armonios alcătuite domnişoare din lumea bună, in 1926. Aici i-a avut profesori, intre alţii, pe Cecilia Cuţescu-Storck, Ipolit Strâmbu, Jean Alexandru Steriadi, pe Al. Tzigara-Samurcaş (la istoria artei) sau pe Francisc Rainer (cursul de anatomie). Diploma ei de absolvire e semnată, in 1933, de rectorul Academiei, Camil Ressu. Coborârea in biografie n-ar fi insă indeajuns de tulburătoare, dacă n-am pomeni, alături de dascălii artistei, şi pe prietenii din aceeaşi perioadă: Lena Constante, Nutzi Acontz, Ion Vlasiu, Wanda Sachelarie şi, oleacă mai târziu, Stephan Roll, Margareta Wechsler Dinu, Cocuţa Mica Vernescu, Zoe Ricci… Figuri mitice, printre care se mai strecoară, semnificativ, cu greutate, umbrele lui Mihail Sebastian, Cicerone Teodorescu sau Nicolae Argintescu-Amza. Intre 1929, când expune prima oară la Salonul oficial de desen şi gravură şi 1993 când, potrivit lui Cristian Velescu, lucrează la Sinaia, realizând "nişte desene ferme, inchegate, destinate expunerii" se intinde un arc de mai bine de şaizeci de ani de fericită zăbăvă in faţa şevaletului sau a hârtiei de desen. Antologia plastică de azi, de la Muzeul Suţu, incearcă, prin câteva zeci de piese, să restituie aerul acestei neobişnuite aventuri in lumea semnelor grafice, o aventură care, graţie neliniştii scormonitoare a artistei este, dacă doriţi, şi un breviar de istoria artei secolului XX. Asta pentru că, neindoios, compasul stilistic al lui Lili Pancu are o deschidere copleşitoare, ale cărei sensuri se pot rezuma nu doar prin dorinţa de a asimila modele, ci şi, mai ales, printr-un proteism funciar, iluminat de "gaya scienza". Intre peisajele acuarelate in spiritul lui Raoul Dufy (sau, ca să evocăm o contemporană a artistei, Micaela Eleutheriade), nudurile (datând din 1934) cu accente Wiener Sezession, portretele "pline", atente la detaliu, de factură Ressu, naturile moarte palladyene sau excursiile moderniste din compoziţiile mai târzii, se deschid nu doar infinite posibilităţi, cât şi evantaie intregi de certitudini. Lili Pancu a pictat bine, seducător, in toate tehnicile şi manierele pe care le-a abordat, subordonându-şi viziunile caleidoscopice unui unic şi incontestabil talent.
In albumul-catalog care acompaniază expoziţia există o secţiune de cronici şi texte dedicate artistei. Dintre ele, aş dori să citez câteva. Alăturarea lor, cum se va putea vedea, ne sechestrează intr-un impas fertil. In primul rând, George Oprescu: "In abreviaţiunile pe care le intâlnim in desenele sale, partea inteligenţei şi a voinţei mi se pare disproporţionată faţă de cea a sensibilităţii. Cu alte vorbe, aş dori să se simtă mai mult efortul pictorului, dorinţa de a urma de aproape un motiv oarecare şi mai puţin nevoia de a arăta virtuozitate şi brio". (1936) In acelaşi an, Ionel Jianu spune: "Dra Lilly Pancu e un talent tânăr, cu o deosebită sensibilitate…" Peste ani (1943), Ion Frunzetti: "Dincolo de agreabil, prin inteligenţa tehnicii, pictura drei Pancu rămâne totuşi la categoria blândă a artei recepţionabile sufleteşte." Deci suflet, sensibilitate, sau raţiune, "cap", tehnică"? Ca intotdeauna când e vorba despre artişti importanţi, categorisirea rămâne doar un obligatoriu moft didactic. Lili Pancu zboară peste rafturile bibliotecilor de istoria artei, şi se aşază, din când in când, acolo unde este mai multă lumină.

Un zbor de aproape un veac, pe care acelaşi Ion Frunzetti il descrie intr-o formulă memorabilă: "Dra Lili Pancu are o graţie care-i vine de la materialul intrebuinţat şi de la aripile ce-i slujesc drept mâini…"