CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (IX). O plimbare prin Micul Trianon
Autor:
Narcis Dorin Ion
16.03.2010
Narcis Dorin Ion este directorul
Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat
cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române
(sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte
acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan
Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris.
Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in aceasta
primavara. Publicam in continuare fragmente din ea.
Opera arhitectilor
francezi care au lucrat in Bucurestiul sfârsitului de secol
XIX a fost continuata in mod stralucit de o serie de arhitecti
români, care isi facusera studiile la aceeasi Scoala de Arte
Frumoase din Paris: Dumitru Berindei, Ion Mincu, Alexandru
Savulescu, George Mandrea, Nicolae Gabrielescu, Stefan Ciocârlan,
George Sterian, Ioan D.
Berindei, Petre Antonescu, Grigore Cerchez,
Nicolae Ghika-Budesti, Ion N. Socolescu, Toma Socolescu, Constantin
Baicoianu, Toma Dobrescu, Dimitrie Maimarolu. Dintre acestia s-au
remarcat prin contributia lor la dezoltarea arhitecturii
rezidentiale urbane si rurale din România arhitectii Ion Berindei,
Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Nicolae Ghika-Budesti si Toma
Dobrescu.
Cel care a continuat in mod
magistral opera arhitectilor francezi din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea a fost Ion D. Berindei (1871-1928), fiu
al arhitectului Dumitru Berindei (1832-1884), primul arhitect român
care absolvise cursurile scolii de Arte Frumoase din Paris
(1853-1859). Studiind la Scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti
si la Scoala de Arte Frumoase din Paris (absolvita in 1897), Ion D.
Berindei se intoarce in tara, unde construieste mai multe resedinte
urbane in stil eclectic de influenta franceza, la cererea unor
membri de frunte ai aristocratiei române. Primele lucrari
importante ale lui Berindei au fost casa generalului Eraclie Arion
(1838-1903) din Bucuresti, construita in anul 1897, in stil Ludovic
al XV-lea, si situata pe bulevardul Lascar Catargiu nr. 15, si casa
lui Grigore Olanescu (ridicata in 1901 la intersectia Caii
Victoriei cu Bulevardul Coltea si demolata in anii regimului
comunist). Doua resedinte au fost realizate de arhitectul Berindei
in stil Ludovic al XVI-lea: casa lui Alexandru G. Florescu (situata
pe strada Henri Coanda, nr. 22 si construita in anul 1902, care
atrage atentia prin gratioasa ornamentica a fatadelor) si casa
industriasului Basil G. Assan (construita in 1904, cu o eleganta
terasa ce leaga fatada secundara de parc). In 1914, avocatul si
omul politic Toma Stelian, impatimit colectionar de arta, ii
comanda arhitectului Berindei construirea unei resedinte fastuoase
pe Soseaua Kisseleff nr. 10, ce va deveni sediul unui celebru muzeu
in epoca. Tot Ion Berindei va realiza in 1925 si planurile cavoului
Toma Stelian din Cimitirul Bellu.
Un alt colectionar de arta, Ion
Kalinderu, administrator al Domeniilor Coroanei, isi va construi o
galerie particulara de arta, in anii 1908-1909, dupa planurile
aceluiasi arhitect Ion Berindei. In Parcul Ioanid, arhitectul
Berindei construieste casele Procopiu (1911), Hugo Staadeker
(pentru care mai proiectase si pavilionul din cadrul Expozitiei din
1906), G. Stoicescu, Tartasescu, Teodor Cincu, Ioanid (1913),
Leonida si Sabareanu. Familia Costinescu ii va cere lui Berindei
construirea a doua case: vila Emil Costinescu, din strada Polona
nr. 6, cladita in 1913 de antrepriza inginerului Cesare Fantoli si
a arhitectului F. Hoeflich si casa dr. Ioan E. Costinescu din
strada Salciilor nr. 33, prima constructie in stil neoromânesc a
lui Ion Berindei. Tot in stil neoromânesc este realizat si Leaganul
Sfânta Ecaterina din Bucuresti (1900), lucrare finantata de
Ecaterina Cantacuzino (nascuta Baleanu). Alte case construite de
Ion Berindei au apartinut amiralului Vasile Urseanu (pe bulevardul
Lascar Catargiu nr. 21, construita in anii 1908-1909, cu dublu rol
- casa de locuit si observator astronomic), lui Grigore Filipescu
(din strada Nicolae Filipescu nr. 40, construita in 1915), lui Ion
Camarasescu (1920, situata pe bulevardul Lascar Catargiu colt cu
strada Orlando), actritei Maria Filotti (din strada Vasile Pârvan
nr. 12, ridicata in 1925).
Cladirea definitorie pentru
arhitectul Ion Berindei ramâne insa - alaturi de impresionantul
Palat Administrativ din Iasi, ridicat intre anii 1906-1925 in stil
neogotic, pe temeliile vechii Curti Domnesti - Palatul George
Grigore Cantacuzino din Bucuresti. Este palatul construit de
cel mai bogat om din România acelor vremuri, George Grigore
Cantacuzino (1832-1913) - fost primar al Capitalei (1869-1870,
1913), ministru in mai multe guverne, prim-ministru (1899-1900,
1904-1907) si presedinte al Partidului Conservator (1899-1907) -
supranumit Nababul, datorita uriasei sale averi. Pentru ridicarea
resedintei sale, Nababul a apelat la serviciile unor mari artisti:
arhitectul Ion Berindei a realizat proiectul cladirii, in stil
Ludovic al XIV-lea, iar decoratia interioara a fost opera
pictorilor G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si a
sculptorului Carol Storck. Mobilierul palatului, in stil Ludovic al
XIV-lea si Ludovic al XVI-lea, a fost realizat la Paris de catre
firmele Mercier si Krieger. Aceeasi casa Krieger din Paris a
furnizat si materialele necesare decoratiei interioare a palatului:
tapiserii, candelabre, lampi, vitrouri. Alegerea arhitectului
Berindei pentru construirea Palatelor Cantacuzino din Bucuresti si
Floresti are o explicatie: in 1898, Ion Berindei fusese numit
arhitect-sef al Ministerului de Interne, functie pe care a ocupat-o
pâna in 1901. In aceasta calitate a colaborat cu George Grigore
Cantacuzino, ministru de Interne.
Palatul Cantacuzino - situat pe
Calea Victoriei nr. 141 si care adaposteste astazi sediul Muzeului
"George Enescu" - a fost construit intre anii 1901-1903 si
inaugurat la 29 ianuarie 1906. In acea seara, familia Cantacuzino a
dat un mare dineu (de saizeci de tacâmuri), urmat de un "bal
uluitor, fara precedent in tara", dupa cum isi amintea Maria
Cantacuzino-Enescu, nora Nababului. Decorarea interioarelor a
continuat pâna in 1907, data inscrisa pe trei dintre cele sase
medalioane pictate de Nicolae Vermont si care reprezinta un "Cioban
cu oile", o "Tarancuta cu cofa", trei femei la scaldat, mai multi
tineri ce petrec la iarba verde cu un taraf cu lautari. In anul
1909, acelasi pictor Nicolae Vermont realizeaza pe peretele
bibliotecii o scena istorica de mari dimensiuni reprezentând
"Judecata lui Stroie Leurdeanu". Plafonul sufrageriei palatului a
fost pictat de tânarul Costin Petrescu, in timp ce frescele de pe
plafonul salonului mare si al salonului de muzica - intitulate
"Primavara" si "Preludiu" - poarta semnatura lui G.D. Mirea. Pentru
realizarea lor, pictorul a facut o excursie de documentare la
Paris, unde lucrarile au fost prezentate la Salonul de Pictura din
1905. In biblioteca palatului se afla tabloul in marime naturala al
comanditarului, George Grigore Cantacuzino. Sculpturile decorative
ale fatadei palatului sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, care a
realizat blazonul familiei Cantacuzino, sprijinit de câte un putti,
si mai multe grupuri alegorice cu mascheroni, statui, motive
antropomorfe, zoomorfe, flori si lujer. Leii ce strajuiesc portalul
de acces in palat au fost montati in 1910 si sunt copii la scara
redusa ale leilor din gradinile Tuileries de la Paris executati de
sculptorul francez Antoine Louis Barye.
Dupa moartea Nababului, in 1913,
palatul a fost locuit de sotia sa Ecaterina (nascuta Baleanu),
ulterior trecând in posesia fiului lor Mihai Cantacuzino
(1867-1928) si a sotiei sale Maria (Maruca) Rosetti-Tescanu
(1879-1968). Dupa decesul lui Mihai Cantacuzino (1928) in urma unui
stupid accident de automobil la Calimanesti, sotia sa, printesa
Maruca Cantacuzino, si-a exprimat dorinta de a redecora interiorul
Palatului Cantacuzino. George Enescu, care ii va deveni sot mai
târziu, ii facuse cunostinta rafinatei aristocrate cu pictorul
Sabin Popp (1896-1928), caruia Maruca Cantacuzino i-a si comandat,
in 1924, sa copieze portrete ale unor stramosi ai sai. Desi - asa
cum isi amintea Stefan Nenitescu - Maruca Cantacuzino dorea o
decoratie "pentru salonul ei din Bucuresti, insa nu o friza
decorativa ci panouri separate dupa frescele din bisericile
ctitorite de Baleni si de Cantacuzini".
Moda acestor mari panouri
decorative in resedintele de tara sau de oras o instaurase Martha
Bibescu, pentru care Nora Steriadi realizase doua broderii: una
reprezenta o insiruire cronologica a stramosilor sai si decora un
salon la castelul din Posada (Prahova) iar cea de-a doua - in
suprafata de 50 mp, realizata din matase in anii 1930-1932 "intru
marirea si drept inchinarea lui Constantin Brâncoveanu" - infatisa
familia domnitorului Constantin Brâncoveanu, intr-o interpretare a
tabloului votiv al Manastirii Hurezi si decora salonul de muzica al
palatului de la Mogosoaia.
Nereusind sa decoreze palatul
din Bucuresti, Maruca Cantacuzino ii va cere lui Sabin Popp sa
picteze - in 1924 - tabloul votiv al bisericii ctitorite de boierii
Baleanu in comuna Baleni (judetul Dâmbovita). Legaturile de familie
(Ecaterina Cantacuzino, soacra Marucai, era nascuta Baleanu) o vor
determina pe Maruca Cantacuzino sa restaureze pictura bisericii din
Baleni, dar edificiul s-a ruinat câtiva ani mai târziu si pictura
s-a pierdut. Redescoperirea in depozitele Muzeului "George
Enescu"din Bucuresti a mai multor panouri ce reproduceau pictura de
la Baleni ne ajuta in reconstituirea filonului religios al operei
lui Sabin Popp.
Tot la cererea Marucai
Cantacuzino, Sabin Popp a mai pictat si alti stramosi Cantacuzini
(stolnicul Constantin Cantacuzino cu jupâneasa Safta si spatarii
Draghici si Mihai Cantacuzino) in Biserica Sfintii Apostoli din
Bucuresti. Portretele Cantacuzinilor care au ctitorit Manastirea
Sinaia sunt realizate tot de Sabin Popp. La comanda Marucai
Cantacuzino, Sabin Popp a pictat in 1925 si portretele familiei
Rosetti din capela conacului de la Tescani. Din pacate, si aici
picturile s-au pierdut, biserica fiind reconstruita in 1929 dupa
planurile arhitectului George Matei Cantacuzino.
Cu ajutorul aceluiasi arhitect
Ion D. Berindei, George Grigore Cantacuzino va construi pe mosia sa
de la Floresti (judetul Prahova) o resedinta uluitoare, care
impresioneaza si astazi, desi este ruinata de zeci de ani:
Palatul Micul Trianon. Cadrul natural in care a fost
construit palatul este astfel descris de Maria Cantacuzino-Enescu,
nora lui George Grigore Cantacuzino: "Adevarat paradis terestru, cu
atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferata ce traverseaza
câmpia intre Floresti si Baicoi, nici imprejurimile prafuite ale
proprietatii, nici drumul desfundat care leaga gara de castel nu
lasau sa se intrevada ceva asemanator. Colorit bogat, armonios
impartit: straturi inflorite, catifeaua de un verde intens a
pajistilor netede, carpeni ramurosi, tunsi impecabil, tufe pline de
flori mirositoare; bazine, fântâni arteziene dupa moda franceza,
linia clasica a aleilor lungi, cu pietrisul fin bine netezit, care
aminteau gradinile de la Versailles, inviorate de asfintitul
soarelui de mijloc de august; pâlcuri de vile luminoase si de
pavilioane vesele, impodobite cu capucine si muscate (fiecare copil
dispunea la Floresti de locuinta sa personala, asezata in jurul
corpului principal, doar mesele se luau in comun".
Primele constructii de pe acest
frumos si vast domeniu (150 de hectare), intins pe malul stâng al
Prahovei si inconjurat de ziduri puternice din piatra, au fost
ridicate de vornicul Grigore Cantacuzino (1800-1849), care a
construit - in anii 1826-1830 - o biserica cu dublu hram (Sfânta
Treime si Nasterea Maicii Domnului), lacas in care avea sa isi
gaseasca locul de veci. Ulterior - dupa cum putem citi in pisanie -
"prin devotamentul si toata cheltuiala doamnei Luxita Gr.
Cantacuzino" biserica a fost "zidita din temelie si infrumusetata
precum se vede", piatra fundamentala fiind pusa pe "26 martie 1887,
in timpul domniei M. S. Regelui Carol I si a mitropolitului primat
Iosif Georgian".
Luxita Kretzulescu a incredintat
pictarea bisericii lui Gheorghe Tattarescu, care a realizat in
fresca portretele ctitorilor (Grigore si Luxita Cantacuzino),
precum si pe cele ale urmasilor lor: George Grigore Cantacuzino si
sotia sa Ecaterina Baleanu. "Aceasta biserica - isi amintea Maria
Cantacuzino-Enescu - primea fara prea multa condescendenta,
printr-o usa care dadea spre dependinte, pe tarani, pe lucratori si
chiar pe tiganii din regiune; un preot in odajdii stralucind de
noi, patruns de respectul fata de stapânii de la Floresti, care-i
acopereau fara crâcneala nevoile personale ca si pe cele ale
bisericii, slujea insotit de un cântaret, si acesta pus la patru
ace. Totul era nou, totul stralucea: candelabrele, icoanele,
cartile sfinte si lemnaria poleita, in aceasta casuta a lui
Dumnezeu".
Tot vornicul Grigore Cantacuzino
este cel care a construit, intre 1840-1842, primul conac de la
Floresti, format din mai multe pavilioane ce adapostesc astazi un
Sanatoriu T.B.C. Cele patru pavilioane ale conacului - "cu unul sau
cu doua niveluri, cu mici balcoane si console de lemn, cu fatadele
canelate orizontal si ornamentate in stuc, cu elemente de stil
clasic" - inchid intre ele un mic parc care are in centru o fântâna
arteziana, flancata de patru amfore turnate in bronz. "In spatele
acestor cladiri - consemna Maruca Cantacuzino in Memoriile sale -
serat casa mare locuita de parinti: veche curte boiereasca, cu
proportii vaste, armonioase, cu o terasa mare cu coloane, dând spre
gradina, care a fost inlocuita, spre regretul nostru, câtiva ani
mai târziu, de actualul Trianon. Constructia acestui castel, facut
tot din roca de stânca, ce se anunta impunator ca linie si ca
proportii, a fost intrerupta de razboi".
Lânga aceste cladiri, intr-un
parc separat, George Grigore Cantacuzino a inceput in 1911 - an in
care terminase constructia castelului Zamora de la Busteni,
proiectat de arhitectul Grigore Cerchez - ridicarea impunatorului
palat ce imita Micul Trianon de la Versailles. Realizat in numai
doi ani (1911-1913) de mesteri francezi dupa planurile arhitectului
Ion D. Berindei, in stil eclectic francez, dominând elementele
neorococo si neoclasice, Palatul Cantacuzino de la Floresti este o
capodopera a arhitecturii eclectice din România. De proportii
impresionante (35 m lungime si 29 m latime), Micul Trianon de la
Floresti avea incaperile grupate in jurul unui vast hol central (12
m x 12 m in plan si 8 m inaltime), cu rol de salon, din care se
realiza accesul in loggia ce dadea spre parc.
Palatul Cantacuzino de la
Floresti reprezinta o reusita sinteza intre cele doua modele de la
care arhitectul Berindei s-a inspirat pentru realizarea lui: Marele
Trianon (construit in 1687 de regele Ludovic al XIV-lea, dupa
planurile arhitectului Jules Hardouin Mansart) si Micul Trianon
(ridicat in 1755 de Jacques Ange Gabriel pentru Ludovic al XV-lea),
constructii ce completeaza armonios ansmblul rezidential de la
Versailles. Palatul lui George Grigore Cantacuzino imita - ca
structura - Micul Trianon, fiind construit pe trei niveluri inegale
(demisol, parter si etaj), dar imprumuta o parte din elementele
fatadei de la Marele Trianon. Cele zece coloane neoclasice ce
ritmeaza fatada palatului de la Floresti sunt grupate in perechi,
cu exceptia extremelor, ca la Marele Trianon (care are insa
saisprezece coloane), in timp ce Micul Trianon are doar patru
coloane cu caneluri, adosate fatadei, toate coloanele celor trei
palate având capiteluri compozite.
Micul Trianon de la Versailles
are la fatada o vasta terasa, care marcheaza intrarea in palat,
ceea ce palatului de la Floresti ii lipseste, accesul realizându-se
prin intrarea de onoare cuprinsa intre cele doua corpuri decrosate
ale aripii sudice. In schimb, in fata palatului Cantacuzino din
Floresti se afla un frumos bazin, acum fara apa, copiat dupa cel de
la Marele Trianon, el putând fi admirat foarte bine de pe loggia
strajuita de coloane. Bazinul era alimentat cu apa prin conducte,
de la un enorm castel de apa situat in coltul
parcului.
Decoratia exterioara a palatului
de la Floresti este de o bogatie impresionanta, in comparatie cu
cea a Micului Trianon de la Versailles, mult mai sobra, acesta din
urma având coloanele adosate fatadei, in timp ce la palatul
Nababului ele formeaza o vasta loggie. Pe fatada sudica a palatului
Cantacuzino, intre cele doua corpuri decrosate, deasupra intrarii
de onoare, la nivelul etajului I, se afla un splendid basorelief,
reprezentând doi ingeri ce poarta blazonul familiei. Remarcabile,
prin desavârsita lor frumusete, sunt ancadramentele ferestrelor
sculptate in piatra de Albesti, cu motive diferite pentru fiecare
dintre cele trei etaje inegale ale palatului, ultimul terminându-se
printr-o cornisa artistic dantelata. Ca tehnica de lucru s-a
folosit zidaria din caramida, exteriorul fiind placat cu calcar de
Albesti, planseele fiind realizate cu profile metalice si beton
armat.
Din volumul in curs de aparitie
la Editura Oscar Print