INTERVIU/ Mircea Suciu, singurul artist roman aparut pe coperta revistei ARTnews: “Suntem animale care s-au retras in spatii artificiale, dar nu au uitat deloc sa actioneze violent”
Autor:
Daniel Nicolescu
17.03.2010
Mircea Suciu este un tanar artist cu o traiectorie
suprinzatoare. Lansat de galeria clujeana Plan B, a ajuns sa expuna
la New York, la Slag Gallery ("How Deep the Rabbit Hole Goes") si a
fost selectionat cu o lucrare pentru coperta revistei americane
"ARTnews". La Bucuresti, a deschis un artist run space, numit
Laika. O galerie nelucrativa, unde isi are atelierul si unde asaza
pe panza nelinistitoarele sale viziuni. Nelinistitoare atat pentru
public, cat si pentru congenerii sai intr-ale artei, pe care i-a
depasit cu un sprint hotarat spre celebritatea
internationala.
- Merg pe dibuite, asa ca te rog sa ma corectezi daca
gresesc. Esti clujean si, prin urmare, ex-centric in raport de
fluxul artistic al Capitalei.
Cautarile tale si gasirea unei voci
proprii s-au petrecut acolo, in Ardeal, dar roadele parguite, iata,
sunt puse pe tejghea la Bucuresti si la New York, in buricul
absolut al lumii artistice de azi. E un accident de parcurs sau un
demers deliberat? Ce te face sa cauti vizibilitatea extrema,
consacrarea institutionalizata, pe de-o parte, si, pe de alta, sa
optezi pentru formule cvasiunderground cum este Laika? De ce faci
aceasta naveta intre periferie (perifeerie, cum bine spunea cineva)
si centru, dar si intre experimental si mainstream?
- Sunt nascut in Baia Mare (21.09.1978). Am facut liceul de
arta acolo, apoi am venit in Bucuresti, unde am picat examenul de
admitere, fiindca eram precoce si monstrii sacri ai Universitatii
de aici nu m-au vrut. Asta desi nu trebuia sa fiu examinat, pentru
ca eram premiant la olimpiada si nu necesitam examen; dar erau
vremuri tulburi si birocratie mare. Nu mi-a placut Clujul (orasul),
dar am mers acolo si am avut parte de o scoala buna, de profesori
comunicativi, de un mediu excelent si de colegi preocupati de arta
contemporana. M-am intors in Bucuresti fiindca e un oras mare, unde
poti sa te retragi, sa ai parte de oarecare independenta, de
informatie suficienta si mai ales de evenimente diverse. Nu
consider ca sunt un reprezentant al Scolii de la Cluj, asa cum a
fost perceputa ea in strainatate, ca brand ce insumeaza artistii
promovati de Galeria Plan B, desi am preocupari similare la nivelul
limbajului vizual. Nu sunt reprezentantul nici unei scoli sau al
vreunui brand artistic si am fost/sunt influentat de arta clasica
si contemporana, mai degraba decat de o zona geografica.
Ca orice artist, sunt preocupat sa am vizibilitate maxima,
adica munca mea sa fie expusa, vazuta, discutata. Faptul ca sunt
unde sunt si am ajuns sa fiu expus in New York reprezinta un
accident pregatit de multa munca.
In definitia mea pentru ceea ce inseamna artist, un loc
important il are generozitatea. E coloana vertebrala a unui artist
in viziunea mea, chiar daca suna a cliseu de emisiune nereusita la
un post TV cultural de stat. De aici si proiectul Laika. E un
proiect in totalitate privat, sustinut de mine in Bucuresti, din
pusculita mea, iar in Cluj e sustinut de Marius Bercea si Vlad
Olariu. L-am gandit de la inceput in formula asta, adica 2 spatii,
unul in Cluj si unul in Bucuresti, din dorinta de a avea
vizibilitate in cele mai OK orase din Romania. Politica spatiului e
de a expune proiecte ale artistilor emergenti, promovarea lor in
reteaua de arta contemporana la care noi suntem conectati, iar din
partea artistilor deja formati avem pretentia la proiecte
experimentale care nu au avut sansa sa fie prezentate sau nu se
preteaza expunerii in spatiile/galeriile comerciale. Laika e un
artist run space nonprofit, sprijinit in totalitate din fondurile
noastre. In felul asta, nu depindem de nimeni si avem independenta
completa.
A fi experimental e singura sansa a unui artist in zilele
noastre. Indiferent ca vorbim de colaborari aparent imposibile,
adica spatii comerciale - spatii underground, sau la propriu,
vorbind despre arta pe care un artist o practica. Mai e o problema:
nu cred ca exista periferie in arta, exista doar management bun sau
defectuos.
- O posibila corectura la intrebarea precedenta. Mai este,
azi, Clujul provincie artistica, sau a devenit centru iradiant?
Explica.
- Vorbind despre Cluj, un rol important il are scoala de
acolo, care a reusit sa aplice si sa promoveze programe de schimb
intre studentii Universitatii si institutii similare din Europa. In
felul asta, din 1998, un numar foarte mare de studenti a avut parte
de burse foarte bune. De asemenea, un rol foarte important in
promovarea artei din Cluj, in zona de industrie artistica, adica
galerii, targuri de arta, l-a avut Galeria Plan B si artistii
implicati in crearea acestui spatiu. Sunt 2 institutii care au
militat separat, dar au avut acelasi rezultat. Adica expunerea unui
mediu artistic pe care strainatatea l-a considerat exotic,
incitant. Si fiindca Romania nu a avut parte de management artistic
nici pana la momentul Cluj, nici dupa, atunci cand se vorbeste
despre arta romaneasca in strainatate, se vorbeste de obicei despre
Cluj. Deci nu prea e provicie, cultural vorbind. Bucurestiul e
provincie deocamdata, din acest punct de vedere, fiindca "agentii
culturali" nu aplica un management de calitate. Acum, in Romania,
lumea e cu ochii la ce se intampla in Cluj. E un exemplu remarcabil
in ce priveste comunicarea, impachetarea si promovarea unui produs
cultural. Ar fi bine sa reziste in timp, fiindca deocamdata atentia
acordata zonei est-europene a fost mai degraba tributara unui val,
unui trend, mai putin unei traditii. Vom vedea in timp ce se
intampla cu arta romaneasca.
- Tu ai cautat Slag, sau Slag te-a gasit pe tine? Trebuie
sa fie artistul de azi si managerul propriei opere?
- M-a gasit. Adevarul e ca sunt destul de retras si nu am
facut eforturi foarte mari in a-mi promova munca, desi asta nu e o
calitate. Da, e necesar sa stii macar notiuni minime de ce inseamna
a-ti promova munca sau a te pozitiona intr-un fel pe o piata. E
necesar sa cunosti ce se intampla in industria de arta
internationala, sa cunosti nume de artisti care sunt manipulati in
zona asta, sa cunosti galerii si sa le observi parcursul ori
strategiile, sa vezi ce evenimente sunt promovate de institutiile
culturale si cum sunt promovate. Sunt minime repere pentru a fi
functional azi.
- Esti nu doar Mircea Suciu, ci si coperta unui numar din
"ARTnews", probabil cea mai veche si mai prestigioasa revista de
arta a lumii. Poti explica ce a insemnat, din punctul de vedere al
carierei tale, aceasta promovare mediatica?
- Revista… nu stiu daca a avut sau nu un efect. Il presupun,
am auzit reactii de peste Ocean. Cand s-a lansat numarul respectiv
eram deja in Romania si nu am putut sa savurez reusita asta cum
trebuie. Mi-a povestit Dumitru Gorzo reactii ale artistilor pe care
i-a intalnit acolo. E o mare frustrare pentru un tip nativ american
care se chinuie sa aiba parte de atentie in New York si vine unul
din Romania, tara despre care nu stie mare branza, si e bagat in
seama in felul asta. E un succes pe care l-am trait destul de
ciudat, cata vreme in Romania nu a fost mentionat deloc pana acum
in zona de media sau altfel. Am primit trei laude si un zambet amar
de la colegii artisti. Si atat. In New York si in alta parte e o
oarecare certificare sa fii promovat in felul aceasta. Intri in
atentia unei palete mai vaste de oameni interesati de arta.
- Exista, in ceea ce te priveste, o unanimitate generoasa:
esti posesorul unei viziuni puternice, rascolitoare, originale.
Vocile care te critica, mai putin concertate, vorbesc despre un
exces de academism cand vine vorba de tehnica. Mai putem sa separam
azi subiectul de stil, ce-ul de cum? Unde vreau sa ajung… Ar putea
Mircea Suciu, daca piata i-ar cere-o, sa picteze aceleasi lucruri
altfel? Ti-ai pus vreodata personalitatea si viziunea in paranteza
de dragul vreunui comanditar? Detaliaza, daca e cazul!
- Felul in care pictez, desenez, filmez sau fotografiez are un
aer cert de factura clasica. Nu ma intereseaza neaparat o maniera
cu totul noua de a ma exprima. E un fenomen ce se intampla treptat
si de fapt viziunea, nu modalitatea, e cea care conteaza. Ideea si
nu specificul unei tehnici te face interesant. A trecut vremea unei
revolutii radicale in ce priveste tehnica. Acum, in situatia unui
post-postmodernism in care s-au amestecat toate, nu exista
modalitati mai OK sau mai putin OK care sa te impuna pe o piata. Il
citez pe Gormley, gandindu-ma si la Lucian Freud, Goya sau la
altii: "Sunt umanist, ma intereseaza tot ce priveste fiinta, ma
intereseaza corpul uman". E un citat aproximativ, dar ma regasesc
aici.
Academism? Daca eu as fi o academie.
E o maniera realista, fara sa fiu realist. Eu inventez
culoare, nu pictez dupa culoarea locala. Sunt marcat de afirmatia
"Pictura e un proces mental" (Leonardo Da Vinci). Ca sa ma explic,
eu pictez dupa imagini alb negru pe care le recolorez. Chiar daca
sunt formalist, acest proces ma transforma intr-un artist interesat
de zona conceptuala.
Nu pot sa lucrez la comanda si nu am facut asta, chiar daca
acum ani de zile am fost free lancer in publicitate. Am functionat
aproape schizoid. Ce fac pentru mine e una si ce am facut atunci
pentru o companie sau o agentie era alta treaba.
- O intrebare care bantuie adolescenta profesionala a
oricarui reporter: crezi in modele? Mai are Mircea Suciu modele
artistice, acum, cand deja e consacrat?
- Nu sunt consacrat. Sunt la inceput de cariera artistica si
ma aflu intr-o situatie fragila in ce priveste pozitia mea in arta
internationala. Poate o sa devin ceva, cineva, la un moment dat,
daca reusesc sa fiu coerent si sa ma reinventez, sa evoluez in
timp.
Am 31 de ani, iar artistic vorbind, asta e echivalentul
varstei de 18 ani "umani"… hmm.
De abia acum incepe nebunia si sper sa am cap sa ma organizez
cum trebuie. Modele am avut si poate o sa mai am. Am pornit cu
modele din avangarda Scolii de la Paris, Modigliani, Soutine,
Utrillo, Rouault, mai devreme chiar Toulouse-Lautrec. Sper ca pe
langa partea de viciu sa imi fi ramas si ceva bun din ce au facut
artistii astia. Acum ii admir pe Michael Borremans, Lucian Freud,
Raymond Pettibon, Paul Mccharty, Guilbert &George, Pavel
Athamer si mai sunt.
- Majoritatea tablourilor tale pun in scena subiecte
anxiogene, perspective angoasante (la limita - chiar macabre). Este
asta o forma de blindare, de corectare a unei vulnerabilitati
genetice sau capatate biografic, ori, pur si simplu, dilatarea
ochiului tau "vates" si o nevoie de comunicare a ceea ce vezi
dincolo?
- Pentru mine arta e dramatica si nimic nu mai conteaza in
afara de asta, caut sa storc emotii, sa construiesc imagini
tulburatoare, fiindca istoria umanitatii e formata dintr-o serie de
evenimente extreme care au condus la evolutie. Asa ca nu pot sa
reflect decat lucrurile, evenimentele, atmosfera din zona
intunecata a umanitatii. De fapt cea adevarata. Suntem animale care
s-au retras in spatii artificiale si nu au uitat deloc sa actioneze
violent, brutal, de cate ori trebuie si chiar cand nu trebuie.
Problema e ca nu putem sa ne recunoastem natura din noi si de aici
terapia prin arta.
Evident ca nu e o forma fara fond ceeea ce fac. Munca mea,
vorbesc de ultima perioada, pe care o certific ca fiind intr-adevar
aproape de viziunea ce ma bantuie, are un punct de plecare evident
personal, ascunde experienta mea, reflecta trairile mele raportate
la subiectele pe care le reprezint.
- Eu, cel putin, as vrea sa te vad pe simeze mai des. Am
privit o parte din uluitorul tau atelier si am ramas, cum zice
frantuzul, "sur ma faim". Prin urmare, ai vreun proiect
(expozitional, dar nu numai) legat de Romania?
- Nu sunt interesat sa fiu expus in Romania pentru moment. Fac
efortul sa fiu inregimentat intre artistii contemporani functionali
si recunoscuti. Romania nu e pregatita decat sa contemple arta pe
care o facem, nu si sa o sustina. Nu vorbesc de latura financiara,
ci de promovarea institutionala. Totusi, stiu ca am datoria sa fiu
prezent si aici, dar astept un moment special si un spatiu pe
masura.
Pentru moment plec in New York, unde voi sta o perioada, rastimp in care vreau sa experimentez si sa traiesc arta contemporana.