EVENIMENT/ Sala Radio: de la navetă spaţială la catedrală

Autor: Parau Oltea Serban 17.03.2010

Intru in vârful picioarelor in lojele Sălii Radio, strecurându-mă după draperii astfel incât să nu fiu auzită de organista Jennifer Bate, care testează de două zile potenţialul instrumentului care a transformat din nou Sala Radio intr-o catedrală, in seara de 16 martie 2010.



Marea orgă instalată in urmă cu jumătate de secol la Sala Radio (tip opus 3270), cu cele aproximativ 7.500 de tuburi şi 80 de registre ale sale, a fost construită de firma Rieger - Kloss Varhany S.R.O. din Cehia, aceeaşi care a preluat, 50 de ani mai târziu, recondiţionarea instrumentului. Vorbind cu celebra organistă britanică Jennifer Bate la inceputul săptămânii, imi dădeam seama că, intr-adevăr, nu mă gindisem niciodată că orga este un instrument de suflat, comandat de un pupitru cu claviaturi multiple, şi nicidecum un pian mai complex. Instalată in incinta sălii de concerte in 1960, orga ajunsese in ultimii ani să nu mai poată fi folosită la adevărata sa valoare.
Lucrările de reabilitare a ei au inceput in primăvara anului 2009, când instrumentul demontat a fost preluat direct din Sala Radio şi transportat integral in Cehia, la firma producătoare. Procesul de reparaţie s-a incheiat la sfârşitul lunii decembrie 2009, când orga era deja instalată inapoi in sală. Când mi se vorbea despre o inşiruire de proceduri precum "inlocuirea tuburilor faţadei, precum şi a unei părţi din celelalte tuburi, refacerea cutiilor de aer, a consolei, inlocuirea motoarelor pentru furnizarea aerului şi a rezervoarelor de stocare a presiunii aerului, inlocuirea cutiei orgii şi a structurii de susţinere a instrumentului", totul suna relativ abstract. Totuşi, când am revăzut-o instalată complet in sală, la locul ei, in preajma Crăciunului, oferind scenei arhitectura care a consacrat-o, mi-am dat seama cu adevărat de importanţa acestor elemente.
Au urmat alte două luni alocate acordajului, un proces de rafinament şi de durată care avea să finalizeze o investiţie ce s-a ridicat la aproape 450.000 de euro (sursele de finanţare pentru acest proiect - pentru că intotdeauna se pune intrebarea "de unde au venit banii" - fiind asigurate din alocaţia bugetară pentru anul 2009 şi din venituri proprii ale Radioului Public).
Orga de concert a Sălii Radio a reintregit astfel configuraţia innoită a Studioului de Concerte "Mihail Jora", cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din ţară (renovată şi ea in 2009), a cărei acustică deosebită o recomandă ca fiind cea mai potrivită pentru astfel de manifestări.
Pentru a marca inaugurarea orgii, Radio România a invitat-o pentru un recital extraordinar de orgă pe britanica Jennifer Bate, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate organiste din lume, care a ales pentru acest moment un program remarcabil, cuprinzând piese precum arhicunosuta Toccata şi Fuga in re minor de Johann Sebastian Bach, Fantezia şi fuga pe tema B.A.C.H. de Liszt, Preludiu, Fuga şi Variaţiuni de Cesar Franck sau Suita gotică de Leon Boellmann. Deţinătoarea unui repertoriu impresionant in domeniul orgii, de la lucrări ale secolului al XVIII-lea la compozitori moderni, Jennifer Bate a susţinut recitaluri de succes in peste 50 de ţări, aflându-se pentru prima dată in România.
Din impresionanta discografie a organistei fac parte un CD cu transcripţii ale concertelor de Vivaldi editat de Unicorn-Kanchana, cinci albume cu integrala lucrărilor pentru orgă de Felix Mendelssohn, integrala creaţiei de orgă de Peter Dickinson sau dificile lucrări de Olivier Messiaen. Printre numeroasele distincţii dobândite de inregistrările sale se numără şi prestigioasele Diapason d'Or şi Premiul Discului acordat de critica de specialitate din Germania (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Recent, Jennifer Bate a susţinut recitaluri in Austria, Croaţia, Franţa, Germania, Olanda, Italia, Monaco, Spania şi a susţinut cursuri de măiestrie la Universitatea din Cambridge.
Publicul a avut ocazia de a reauzi cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din sud-estul Europei după ani buni de tăcere. Mi-a plăcut să compar interiorul acestei imense orgi de concert, raportat la domeniul instrumentelor muzicale, cu complexitatea unei "navete spaţiale", ceea ce poate fi văzut din sală fiind doar faţada, doar o mică parte a "uzinei" pe care o reprezintă orga şi care se continuă de la lungimea faţadei pe mai mulţi metri in adâncime.
Trebuie să recunosc că, reascultând-o din postura privilegiată a spectatorului unic de la repetiţii, am reuşit să uit complet tot ceea ce se intâmplă in spatele şi dedesubtul scenei, simţind că, de această dată, Sala Radio s-a transformat, treptat, intr-o catedrală. Un loc in care merită să păşim mult mai des şi cu mult mai mult respect in viitor.

OLTEA SERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog si critic muzical, actualmente redactorul-sef al postului public Radio Romania Cultural, dupa ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semneaza in continuare rubrici saptamanale in Ziarul de Duminica si Adevarul literar. Activitatea ei publicistic" cuprinde peste 2.000 de articole aparute in presa scrisa, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni si programe de radio si numeroase emisiuni si aparitii TV. Este semnatara traducerii si a articolelor privind compozitorii romani pentru Larousse - Dictionar de mari muzicieni, si responsabila cu sectiunea muzical" a Dictionarului enciclopedic. Este membra a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost distinsa cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului National al Audiovizualului in 2002 si Premiul pentru Publicistica al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania in 2006.