Marinopoulos continua expansiunea, fara sa fie afectata de criza de acasa

Autor: Cristina Stoian 22.03.2010

Grupul Marinopoulos a deschis in zece ani, de cand au intrat in Romania, 12 magazine de imbracaminte sub brandurile Marks& Spencer si GAP, 9 cafenele Starbucks si 19 unitati Sephora, prin intermediul carora comercializeaza produse de infrumusetare.

Planurile de expansiune nu se opresc insa aici, in ciuda problemelor financiare cu care se confrunta tara de origine a companiei-mama, iar strategia companiei de a se extinde pe verticala include si lansarea brandului de imbracaminte Banana Republic in urmatoarea perioada.

In 2000, compania de cosmetice Sephora Marinopoulos, formata in urma asocierii grupului elen Marinopoulos cu Sephora, o divizie a LVMH (Louis Vuitton - Moet & Chandon - Henessy), a deschis prima unitate Beauty Shop-Sephora in Capitala.

La sase ani de la intrarea la nivel local, compania a renuntat, prin intermediul unei campanii de rebranding, la marca Beauty Shop, adoptand un alt nume, Sephora.

Anul acesta, compania va deschide inca patru magazine, urmand sa ajunga la 23 de unitati, in urma unei investitii de aproape doua milioane de euro. In 2007, grupul grecesc si-a facut intrarea pe piata autohtona de cafenele cu Starbucks, unul dintre cele mai asteptate nume la acea vreme, iar trei ani mai tarziu ajunge la opt cafenele, dintre care sase in Bucuresti.

Anul trecut, cand vanzarile au inceput sa scada, pe fondul reticentei consumatorilor de a mai cheltui sume importante in oras sau la shopping, compania Marinopoulos s-a vazut nevoita sa aplice reduceri de costuri sau sa optimizeze businessul.

Prima mutare a fost inchiderea unei cafenele din centrul comercial Liberty Center in sudul Capitalei si mutarea acesteia intr-un mall care anunta trafic zilnic de trei ori mai mare, AFI Palace Cotroceni. Starbucks a rulat 3 milioane de euro in 2008, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finante.

Pe piata de fashion, primul brand din portofoliul grecilor prezent in Romania a fost Marks & Spencer, care este comercializat in momentul de fata in noua magazine deschise in mai multe centre comerciale.

Afacerile de 9,2 mil. euro in 2008, in crestere cu circa 20% fata de anul anterior, plaseaza Romania pe locul doi dupa Grecia in topul tarilor cu cele mai mari vanzari.

Ultima miscare a grupului a fost anuntata la sfarsitul lui 2008, dupa ce strategia de extindere a retailerului american de imbracaminte si accesorii Gap a decis sa cuprinda si Romania.

Compania a incheiat un acord de franciza cu grupul elen Marinopoulos pentru deschiderea mai multor magazine sub brandurile Gap si Banana Republic in Grecia, Romania, Bulgaria, Cipru si Croatia.

In prezent sunt trei magazine Gap, in Baneasa Shopping City (765 de metri patrati), Plaza Romania (700 de metri patrati) si Sun Plaza (circa 700 de metri patrati).

Compania, care a anuntat ca este posibil sa intre si in Bucuresti Mall, a afirmat anterior ca "un brand puternic care are un plan de dezvoltare complex, intra in Capitala, pentru ca piata este ai mare".