Trei romani au devenit milionari in euro dintr-o afacere cu jucarii

Autor: Mirabela Tiron 23.03.2010

Trei antreprenori romani, Cristian Constantinescu, George Constantinescu si sotia lui Mirela Constantinescu au vandut 40% din producatorul de jucarii Noriel catre fondul de investitii Balkan Accession Fund (BAF), administrat de Axxess Capital. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la 7 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor urmand a fi investita in dezvoltarea companiei.

"Grupul Noriel, care include o fabrica de jucarii, magazine de jucarii si o editura, a rulat anul trecut o cifra de afaceri de 12 milioane de euro. In urma acestei tranzactii, fondul de investitii BAF va controla 40% din actiuni", a declarat George Constantinescu, 43 de ani, presedintele si unul dintre actionarii Noriel.

Compania are patru magazine in Bucuresti si unul in provincie, iar tranzactia anuntata ieri evelueaza businessul la 17,5 milioane de euro.

Cumparatorul este reprezentat de Horia Manda, unul dintre cei mai cunoscuti manageri de fonduri de investitii, care a semnat tranzactii cu giganti precum General Electric sau Raiffeisen. "Investitia pe care am realizat-o in Noriel a avut scopul de-a sprijini dezvoltarea retailerului la nivel national si chiar regional", a spus Manda, managing partner al Axxess Capital, companie care administreaza fondurile RAEF si BAF. Grupul Noriel include companiile Noriel Impex (distribuitor de jucarii), Toys and Games Industry (fabrica de jucarii din Prahova), Noriel Maxim (editura de reviste si materiale educationale pentru copii), Intertoy Zone (divizia de retail). Printre jocurile produse de Noriel se numara "Comoara lui Piticot", "Nu te supara, frate!", "Cine stie castiga!".

In 2008, cea mai mare companie din grup, Noriel Impex, in care lucrau 53 de angajati, avea o cifra de afaceri de 10,2 mil. euro si un profit net de 1,5 mil. euro, potrivit Ministerului de Finante. Fabrica Toys and Games Industry avea o cifra de afaceri de 671.000 de euro si 34 de angajati, arata aceeasi sursa. "Ideea a fost sa consolidam grupul si sa marim capitalul companiei. Cea mai mare parte a banilor proveniti din vanzarea actiunilor va intra in companie, va fi folosita in dezvoltarea grupului", a spus George Constantinescu. El a mai mentionat ca grupul avea nevoie de un partener financiar, care sa sustina dezvoltarea componentei de retail. "Am mers direct spre fondul de investitii BAF, cu care am negociat timp de un an pana la semnarea contractului."

Piata jucariilor educationale a fost estimata la 180 mil. euro anul trecut, putin in scadere fata de 2008, potrivit lui George Constantinescu. "Noi activam in domeniul jucariilor educationale pentru copii si al componentelor prescolare educative. Aceasta piata nu a fost foarte afectata de criza. Afacerile grupului nostru s-au redus anul trecut doar cu 10% in euro", a spus George Constantinescu, care a infiintat in 1994 compania de distributie de jucarii Noriel Impex.