CARTEA DE ISTORIE/ „Marx era un onanist!”

Autor: Stelian Turlea 25.03.2010
Dan Ciachir
Cand moare o epoca
Editura Timpul
Reeditare (prima editie a aparut la Anastasia, la inceputul deceniului trecut) a unei excelente carti pentru paseisti, dar nu numai, despre o epoca incheiata demult. O carte scrisa alert, intr-un stil frumos, fara pretentii de a epuiza subiectul, prin urmare fara greoaie note de subsol, o carte la fel de utila specialistilor si publicului larg. Este continuarea fireasca a volumului "Derusificarea si dezghetul", un fel de cronica fragmentara, poveste a unor decenii care aveau sa se sfarseasca in ceausism.

Sunt texte despre litoralul romanesc (de la Carmen Sylva la Eforie, Costinesti si Mangalia); o discutie cu Petre Tutea si celebra lui replica "Marx era un onanist"; seratele muzicale ale lui Iosif Sava; smerenia unor parinti ai bisericii; noctambulul Tascu Gheorghiu; ultimii negustori; anii 60 in Bucuresti; apogeul "dezghetului"; aminitiri secrete cu megalomania lui Eugen Barbu si a altora etc. Dan Ciachir este un admirabil portretist (Constantin Noica, perfect om de lume, "in smoching, valsand cu o cucoana cu tot spatele decoltat..."; Iustin Moisescu pe "cand preda la Varsovia, inalt, brunet, cu tamplele negre bine tunse, purtand cu distinctie fracul sau smochingul, cu o havana intre degete"), dar stie si sa extraga esenta din imaginea unei epoci: "In august 1969, Richard Nixon sosea la Bucuresti, unde mai fusese de vreo doua ori, insa acum o facea in calitate de presedinte al Statelor Unite. Daca pentru vizita lui de Gaulle din mai 68 se construise la Craiova o cladire anume si niste liftrui fusesera inaltate cu cativa centimetri, in vederea vizitei de o zi si o noapte a lui Nixon, care avea sa scoata sute de mii de oameni pe strazile Capitalei, se largise si se asfaltase soseaua dintre Otopeni si aeroportul Baneasa, astfel incat sa para o veritabila autostrada. Nu trecusera opt ani de cand, deasupra unei statui inaltate pe un soclu inalt, se putea citi pe o firma scrisa cu litere de metal la intrarea in Herastrau: <<Parcul de cultura si odihna I.V. Stalin>>. Acum, in barul proaspat inaugurat in subsolul hotelului <<Athenee Palace>>, unde costa o suta de lei intrarea si serveau chelneri imbracati in frac, tanara, supla, cu parul lung si negru ca noaptea, Aura Urziceanu canta muzica de jazz."