MEMORII/ Brancusi - Amicii si inamicii (II). Pentru mine, Brâncuşi este noul Erasmus
Autor:
Petre Pandrea
25.03.2010
Am ales pentru "Ziarul de Duminica" fragmente din volumul
"Brâncuşi - amicii şi inamicii" (in pregătire la Editura Vremea),
in care Petre Pandrea le dă o replică nimicitoare inamicilor mai
mult sau mai puţin declaraţi ai maestrului. (Ştefan
Dimitriu)
In contrast cu teza
Ciobanului din Carpaţi şi cu teza Sfântul din
Montparnasse, rog să mi se ingăduie a emite ipoteza şi a
prezenta portretul lui Brâncuşi ca pe un Erasmus din
Montparnasse, un umanist polivalent, un intelectual rafinat, un
filosof şi un moralist, un spirit esopic grefat pe un fond de
filosofare stoică milenară rurală a strămoşilor săi ţărani şi
moşneni, o apariţie a iluminismului progresist oltean din etapa
capitalismului comercial in România şi a mercantilismului cobiliţar
craiovean plecat in emigraţie.
Dar Brâncuşi n-a plecat in emigraţie
pecuniară, ci in emigraţie voluntară (The Exile), ca
şi Joyce, ca un tânăr artist, rămas pururea tânăr până la adânci
bătrâneţi.
Aceste teze ale mele trebuiesc
probate cu dovezi materiale şi cu memorialistică. Avem dovezi
materiale suficiente in România. Pilda filosofului stoic şi a
umanismului rafinat este greu de portretizat. Aşa a fost in
realitate. Avem un fond de memorii, de la personaje numeroase care
l-au cunoscut pe Brâncuşi şi care au depus deja mărturii şi vor mai
depune.
Jean Cassou expune pe musafirul
său de la Muzeul de Artă Modernă, unde este director (şi-i
păstrează panoplia cu unelte de artizan plural, soba albă de Gorj,
mobilierul rural oltean, cioplit de mâna sa, şi resturile rămase de
la un bătrân, mort la 81 de ani), ca pe un cioban cu orizontul
naturii care nu are orizonturile civilizaţiei şi ale filosofiei, ca
pe un vagabond şi un primitiv talentat in cioplirea lemnului, in
dăltuirea pietrei şi a marmurei, in şlefuire bronzului.
(...)
Eu expun o teză absolut
contrarie: atât cât mi-am putut da seama, intre anii 1928 şi 1938,
din lungile conversaţii avute cu Brâncuşi, dintre care una, o
mostră, a durat 19 ore la Bucureşti (cu amici şi convivi
schimbători la masă, ca Dem.I. Dobrescu, Eufem Mihăileanu, Gheorghe
Dinu etc.): sculptorul-cioban, omul cu filosofie rudimentară, care
nu cunoştea deloc cărţile sau aproape deloc, a avut o cultură
enciclopedică şi o lectură imensă. Acest om de omenie şi filosofie
olteană a trăit pentru opera sa, intre cărţi şi intre capetele cele
mai strălucitoare şi mai rafinate ale generaţiei sale.
Eu mă situez pe o teză absolut
la antipod: pentru mine Brâncuşi este noul Erasmus, ca umanist
valah la Paris.
Cu ce probe? Şi cine sunt
eu?
Eu sunt exact ca Brâncuşi in
privinţa bibliotecii pe care o las urmaşilor: nu mai am deloc cărţi
sau foarte puţine. Am trăit printre cărţi, poliglot ca şi Brâncuşi.
De la 12 - 13 ani, am devorat şi scris cărţi şi idei, am stat
printre oamenii cei mai de seamă ai generaţiei mele şi al timpului
petrecut până la 61 de ani, fie la Craiova, fie la Berlin, fie la
München sau Bucureşti. Am refuzat amici mediocri, aur sau carieră
facilă.
Brâncuşi saluta uşor (ca orice
oltean cobiliţar sau ca salonarzii, cu două sute de amici). Un
intelectual oltean care a renunţat la cobiliţă şi la strâns aur
nu-şi pierde vremea cu fleacuri. Devine dificil. Brâncuşi căpătase
reputaţia de ursuz, de solitar, de arţăgos, de zgârcit, de
milionar, de om straniu, de sfânt sau de cioban genial, de escroc
intelectual (fumist), de om brutal şi artist ratat, de om cu inima
de piatră.
C. Brâncuşi avea o inimă de aur,
manierele rafinate ale moşneanului oltean, cu un protocol sever,
sever cu sine in raporturile cu amicii şi ingăduitor cu ei până la
o anumită limită, pe care n-o incălca, şi uneori izbucnea pentru a
pune la punct raporturile şi principiile, cu intenţii
pedagogice.
Din oralitatea lui Marcel
Mihalovici, reţinută de Jianu, se consemnează cărţile cu
dedicaţiile lui Blaise Cendras. Unde sunt cărţile lui James Joyce?
Pun această intrebare cu intenţii şi scopuri de criminolog şi
anchetator, având două lucrări tipărite in materie (Procedura
penală şi Criminologia dialectică). Vreau să stabilesc
un lapsus calami. Despre lapsus calami a vorbit Sigm.
Freud in Psiho-patolgia vieţii cotidiene. Se află şi in
franţuzeşte, pentru uzul lui Jean Cassou, Ionel Jianu şi Marcel
Mihalovici, care nu iubesc dicţionarele, care calomniază pe
Brâncuşi şi care nu ştiau cinci limbi străine, à fond, cum
ştia Brâncuşi. Când zic, à fond, zic dicţionare şi lectură
la nuanţă. Brâncuşi n-a avut Kinderschwester sau
nurse cum o fi avut Cassou la Paris. Mihalovici şi Jianu
n-au avut. Şcoală, pe trepte, n-au făcut, şi nici timp dedicat
pentru lectură ani indelungaţi, ca Brâncuşi, prezentat ca o gâlmă
filosofică.
Ionel Jianu şi Mihalovici au
alergat pentru o pâine toată viaţa. Gură de câine pe ceva pâine.
Cum să nu ceară pâine gura de om? Dar când gura de om, care a
mâncat pâinea lui Brâncuşi, devine gură de câine, se pot pune
lucrurile la punct.
Marcel Mihalovici a indus in
eroare pe Ionel Jianu in calitate de pique-assiette, de
ratat otrăvit şi invidios, de atentator permanentizat la punga cu
aur şi la chimirul lat, permanent chivernisit al lui Brâncuşi.
Cunoaşteţi asemenea oameni? Li se mai spune la Bucureşti şi la
Paris cu un nume urât: tapeurs. Sunt frecvenţi printre
intelectuali şi artişti. Poţi să le dai de 99 de ori. Dacă nu le
dai a suta oară, te umplu cu balele calomniei şi ale veninului.
Dintre ei se recrutează cerşetorul ingrat. Oricare cerşetor capătă
- ipso facto - complexe de inferioritate. Marcel Mihalovici
inregistrează faptul că Brâncuşi venea special la cinematograful
său unde câştiga o biată pâine. Marcel rămânea in pană de franci cu
gospodăria lui. Costache il ajuta cu inima lui de aur. A ajutat pe
mulţi dintre franco-români, fiindcă se inconjura de ei, in
nostalgie faţă de Gorj şi Craiova. A făcut desene pentru Benjamin
Fondanne, cum a făcut şi pentru James Joyce portretul spiraloid,
care a ornat in 1926 prima ediţie din Tales Told of Shem and
Shaun şi care se reproduce mereu, oricând se vorbeşte de viaţa
şi opera irlandezului. Cărţile cu dedicaţii afectuoase ale lui
Joyce nu sunt pomenite de Mihalovici. Eu le-am avut in mână,
fiindcă citisem cu atenţie pe Joyce şi Kafka incă de la Berlin, in
epoca 1926 - 1928. La Berlin era la modă Joyce, o modă printre
intelectualii rafinaţi şi filologi. Nici Kafka nu este pentru Gâgă
sau pentru Horodincă. Gâgă interpretează pe Kafka şi Joyce, ca
Horodincă pe Jean-Paul Sartre: la modul grosier, temerar şi
impertinent.
Când Mihalovici şi Jianu reduc
lecturile lui Brâncuşi la cărţile cu dedicaţie ale lui Blaise
Cendras şi nu pomenesc de James Joyce se numeşte, in
criminalistică, un indiciu de vinovăţie şi in psiho-patologie, un
lapsus calami.(...)
Jean Cassou, in colaborarea
amabilă şi vinovată a lui Ionel Jianu, doreşte să ne prezinte pe
noi, ţăranii-moşneni, deveniţi intelectualii Olteniei, ca pe nişte
ciobani fără bibliotecă, in filosofii rudimentare, in iluminări de
creatori guşaţi opaci (cu oarecare talent şi poate geniu). Işi
rezervă marele Tot pentru banchetul lor firav.
A se scuti!
Din volumul in pregatire la Editura Vremea