MEMORII/ Brancusi - Amicii si inamicii (II). Pentru mine, Brâncuşi este noul Erasmus

Autor: Petre Pandrea 25.03.2010
Am ales pentru "Ziarul de Duminica" fragmente din volumul "Brâncuşi - amicii şi inamicii" (in pregătire la Editura Vremea), in care Petre Pandrea le dă o replică nimicitoare inamicilor mai mult sau mai puţin declaraţi ai maestrului. (Ştefan Dimitriu)
In contrast cu teza Ciobanului din Carpaţi şi cu teza Sfântul din Montparnasse, rog să mi se ingăduie a emite ipoteza şi a prezenta portretul lui Brâncuşi ca pe un Erasmus din Montparnasse, un umanist polivalent, un intelectual rafinat, un filosof şi un moralist, un spirit esopic grefat pe un fond de filosofare stoică milenară rurală a strămoşilor săi ţărani şi moşneni, o apariţie a iluminismului progresist oltean din etapa capitalismului comercial in România şi a mercantilismului cobiliţar craiovean plecat in emigraţie. Dar Brâncuşi n-a plecat in emigraţie pecuniară, ci in emigraţie voluntară (The Exile), ca şi Joyce, ca un tânăr artist, rămas pururea tânăr până la adânci bătrâneţi.
Aceste teze ale mele trebuiesc probate cu dovezi materiale şi cu memorialistică. Avem dovezi materiale suficiente in România. Pilda filosofului stoic şi a umanismului rafinat este greu de portretizat. Aşa a fost in realitate. Avem un fond de memorii, de la personaje numeroase care l-au cunoscut pe Brâncuşi şi care au depus deja mărturii şi vor mai depune.
Jean Cassou expune pe musafirul său de la Muzeul de Artă Modernă, unde este director (şi-i păstrează panoplia cu unelte de artizan plural, soba albă de Gorj, mobilierul rural oltean, cioplit de mâna sa, şi resturile rămase de la un bătrân, mort la 81 de ani), ca pe un cioban cu orizontul naturii care nu are orizonturile civilizaţiei şi ale filosofiei, ca pe un vagabond şi un primitiv talentat in cioplirea lemnului, in dăltuirea pietrei şi a marmurei, in şlefuire bronzului. (...)
Eu expun o teză absolut contrarie: atât cât mi-am putut da seama, intre anii 1928 şi 1938, din lungile conversaţii avute cu Brâncuşi, dintre care una, o mostră, a durat 19 ore la Bucureşti (cu amici şi convivi schimbători la masă, ca Dem.I. Dobrescu, Eufem Mihăileanu, Gheorghe Dinu etc.): sculptorul-cioban, omul cu filosofie rudimentară, care nu cunoştea deloc cărţile sau aproape deloc, a avut o cultură enciclopedică şi o lectură imensă. Acest om de omenie şi filosofie olteană a trăit pentru opera sa, intre cărţi şi intre capetele cele mai strălucitoare şi mai rafinate ale generaţiei sale.
Eu mă situez pe o teză absolut la antipod: pentru mine Brâncuşi este noul Erasmus, ca umanist valah la Paris.
Cu ce probe? Şi cine sunt eu?
Eu sunt exact ca Brâncuşi in privinţa bibliotecii pe care o las urmaşilor: nu mai am deloc cărţi sau foarte puţine. Am trăit printre cărţi, poliglot ca şi Brâncuşi. De la 12 - 13 ani, am devorat şi scris cărţi şi idei, am stat printre oamenii cei mai de seamă ai generaţiei mele şi al timpului petrecut până la 61 de ani, fie la Craiova, fie la Berlin, fie la München sau Bucureşti. Am refuzat amici mediocri, aur sau carieră facilă.
Brâncuşi saluta uşor (ca orice oltean cobiliţar sau ca salonarzii, cu două sute de amici). Un intelectual oltean care a renunţat la cobiliţă şi la strâns aur nu-şi pierde vremea cu fleacuri. Devine dificil. Brâncuşi căpătase reputaţia de ursuz, de solitar, de arţăgos, de zgârcit, de milionar, de om straniu, de sfânt sau de cioban genial, de escroc intelectual (fumist), de om brutal şi artist ratat, de om cu inima de piatră.
C. Brâncuşi avea o inimă de aur, manierele rafinate ale moşneanului oltean, cu un protocol sever, sever cu sine in raporturile cu amicii şi ingăduitor cu ei până la o anumită limită, pe care n-o incălca, şi uneori izbucnea pentru a pune la punct raporturile şi principiile, cu intenţii pedagogice.
Din oralitatea lui Marcel Mihalovici, reţinută de Jianu, se consemnează cărţile cu dedicaţiile lui Blaise Cendras. Unde sunt cărţile lui James Joyce? Pun această intrebare cu intenţii şi scopuri de criminolog şi anchetator, având două lucrări tipărite in materie (Procedura penală şi Criminologia dialectică). Vreau să stabilesc un lapsus calami. Despre lapsus calami a vorbit Sigm. Freud in Psiho-patolgia vieţii cotidiene. Se află şi in franţuzeşte, pentru uzul lui Jean Cassou, Ionel Jianu şi Marcel Mihalovici, care nu iubesc dicţionarele, care calomniază pe Brâncuşi şi care nu ştiau cinci limbi străine, à fond, cum ştia Brâncuşi. Când zic, à fond, zic dicţionare şi lectură la nuanţă. Brâncuşi n-a avut Kinderschwester sau nurse cum o fi avut Cassou la Paris. Mihalovici şi Jianu n-au avut. Şcoală, pe trepte, n-au făcut, şi nici timp dedicat pentru lectură ani indelungaţi, ca Brâncuşi, prezentat ca o gâlmă filosofică.
Ionel Jianu şi Mihalovici au alergat pentru o pâine toată viaţa. Gură de câine pe ceva pâine. Cum să nu ceară pâine gura de om? Dar când gura de om, care a mâncat pâinea lui Brâncuşi, devine gură de câine, se pot pune lucrurile la punct.
Marcel Mihalovici a indus in eroare pe Ionel Jianu in calitate de pique-assiette, de ratat otrăvit şi invidios, de atentator permanentizat la punga cu aur şi la chimirul lat, permanent chivernisit al lui Brâncuşi. Cunoaşteţi asemenea oameni? Li se mai spune la Bucureşti şi la Paris cu un nume urât: tapeurs. Sunt frecvenţi printre intelectuali şi artişti. Poţi să le dai de 99 de ori. Dacă nu le dai a suta oară, te umplu cu balele calomniei şi ale veninului. Dintre ei se recrutează cerşetorul ingrat. Oricare cerşetor capătă - ipso facto - complexe de inferioritate. Marcel Mihalovici inregistrează faptul că Brâncuşi venea special la cinematograful său unde câştiga o biată pâine. Marcel rămânea in pană de franci cu gospodăria lui. Costache il ajuta cu inima lui de aur. A ajutat pe mulţi dintre franco-români, fiindcă se inconjura de ei, in nostalgie faţă de Gorj şi Craiova. A făcut desene pentru Benjamin Fondanne, cum a făcut şi pentru James Joyce portretul spiraloid, care a ornat in 1926 prima ediţie din Tales Told of Shem and Shaun şi care se reproduce mereu, oricând se vorbeşte de viaţa şi opera irlandezului. Cărţile cu dedicaţii afectuoase ale lui Joyce nu sunt pomenite de Mihalovici. Eu le-am avut in mână, fiindcă citisem cu atenţie pe Joyce şi Kafka incă de la Berlin, in epoca 1926 - 1928. La Berlin era la modă Joyce, o modă printre intelectualii rafinaţi şi filologi. Nici Kafka nu este pentru Gâgă sau pentru Horodincă. Gâgă interpretează pe Kafka şi Joyce, ca Horodincă pe Jean-Paul Sartre: la modul grosier, temerar şi impertinent.
Când Mihalovici şi Jianu reduc lecturile lui Brâncuşi la cărţile cu dedicaţie ale lui Blaise Cendras şi nu pomenesc de James Joyce se numeşte, in criminalistică, un indiciu de vinovăţie şi in psiho-patologie, un lapsus calami.(...)
Jean Cassou, in colaborarea amabilă şi vinovată a lui Ionel Jianu, doreşte să ne prezinte pe noi, ţăranii-moşneni, deveniţi intelectualii Olteniei, ca pe nişte ciobani fără bibliotecă, in filosofii rudimentare, in iluminări de creatori guşaţi opaci (cu oarecare talent şi poate geniu). Işi rezervă marele Tot pentru banchetul lor firav.
A se scuti!

Din volumul in pregatire la Editura Vremea