CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (X). Ce a ramas in urma Nababului

Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara in curand la Editura Oscar Print.

George Grigore Cantacuzino si-a incetat existenta la 23 martie 1913 si a fost inmormântat in somptuosul mausoleu in stil bizantin din Cimitirul Bellu, cu mozaicuri copiate dupa cele de la Ravenna, mausoleu construit dupa planurile arhitectului Ion Mincu. "Socrul meu - isi amintea Maruca Cantacuzino - care se mândrea cu acest cavou mai mult inca decât cu celelalte case ale sale, tot orgoliul neamului, ne destinase fiecaruia un loc. La parter, sub bolta incrustata cu stele de aur, de smaralde, de rosu si de albastru turcoaz, ca cea din bisericile bizantine, locurile noastre, ale lui Mihai si al meu, erau vizavi de mormintele parintilor nostri. Sarcofage masive din piatra sculptata si basoreliefuri purtând armele si coroana imperiala a titularilor".

Dupa disparitia Nababului, palatul de la Floresti a revenit - ca si cel din Bucuresti - celui de-al treilea fiu al sau, principele Mihail G. Cantacuzino (1867-1928), dar acesta nu a mai continuat lucrarile, datorita izbucnirii primului razboi mondial. In acel moment, palatul era terminat in mare parte, fiind necesare doar decoratiile interioare. "In timpul ocuparii tarii de catre nemti - preciza Maria Cantacuzino-Enescu -, acoperisul de arama a servit la confectionarea obuzelor inamice si, in momentul in care copiez aceste rânduri, constructia neterminata sta jalnica in gradina de la Floresti, cu aspect sinistru de ruina fara trecut. Ca doua santinele funebre, doi plopi din Italia, complet uscati, isi inalta spre cerul albastru sau cenusiu, de o parte si de alta a acestor ruine, trunchiurile scheletice pe care croncane ciorile". Pastrat astfel pâna in 1948, când familia Cantacuzino a fost izgonita de pe domeniu, palatul de la Floresti a intrat intr-o perioada nefasta, fiind jefuit de noile autoritati si de localnici. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, in palat s-au realizat numeroase filmari, turnându-se chiar scene de razboi care au degradat iremediabil cladirea. Cu toate aceste vicisitudini, palatul a rezistat tuturor intemperiilor si calamitatilor abatute asupra lui, doar masivitatea sa impresionanta pastrându-l pâna in zilele noastre ca o marturie elocventa a vremurilor senioriale demult apuse.

Parcul palatului de la Floresti a fost creat de "faimosul Pinard, realizatorul majoritatii parcurilor si gradinilor din Bucuresti". In opinia Mariei Cantacuzino-Enescu, Pinard "masacra, intoarse pe dos incântatoarea gradina de la Floresti, sapa gauri ca sa faca bazine. Asa ca, atunci când a izbucnit razboiul din 1916, castelul si gradina au ramas neterminate. Moartea socrului meu survenind intre timp (de fapt, Nababul murise in 1913 - n.n.), soacra mea a parasit Florestii si s-a inchis in palatul ei din Calea Victoriei, unde a suportat, in timpul refugiului nostru la Iasi, cu hotarârea si demnitatea care o caracterizau, ocupatia germana, astfel respectuoasa fata de ordinea si ierarhia din tara cucerita".

O alta lucrare de arhitectura rezidentiala rurala realizata de arhitectul Ion Berindei a fost conacul lui Paul Grecianu din Cioceni (judetul Prahova). Proprietate a istoricului si genealogului Stefan Grecianu (1828-1908), mosia Cioceni era situata pe malul Cricovului. La 15 ianuarie 1906, Stefan Grecianu i-a solicitat arhitectului Ion D. Berindei realizarea unei expertize pentru terenul de la Cioceni si alcatuirea unui proiect de conac pe locul unei case deja existente. "In urma descinderei locale - scria arhitectul Berindei in Referatul sau - am putut constata ca aceasta cladire este intr-o stare imposibila de a fi conservata astfel si orice cheltuiala s-ar face ar fi zadarnica, caci este insuficient fondata pe un teren minat de isvoare, compus din straturi de pamânt argilos, compresabil si periculos pentru constructii. Teren provenit din descompuneri insotite de materii streine, nisip, oxid de fier, putin carbonat de calc. Apa influenteaza considerabil asupra acestui pamânt; când se usuca, pare a fi dur si rezistent, dar indata ce vine in contact cu apa, din isvoarele ce abunda in cazul de fata, devine mocirlos, plastic. In afara de aceasta, mai sunt straturi de nisip miscator, fundul acestor straturi se gaseste continuu minat de apa, formând cu argila o oaza care se misca sub cea mai mica presiune".

Cum Stefan Grecianu dorea sa construiasca la Cioceni o resedinta noua, arhitectul Berindei l-a pus in tema cu conditiile care trebuiau indeplinite pentru a asigura rezistenta cladirii si cu costurile lucrarii: "O constructie pe acest teren cere o fundatie pe piloti si palplanche, cu baza de consolidare in beton de ciment din cele mai largi. Privitor pretului de constructie modesta, insa in bune conditiuni, fata de localitate si de distantele mari pentru transportul materialului, o evaluez la 300 (trei sute) lei metrul patrat, compus din pivnita, parter si etagiu". Conacul Grecianu - construit in 1906-1907 si mostenit de Paul Grecianu (1864-1923) - era amplasat in mijlocul unui intins parc, lânga râul Cricov, care "abatându-se prin plantatii cu vine groase pe malul de jos, nu este de temut". Din pacate, conacul a fost demolat in anii regimului comunist.

S-a pastrat insa, pâna in zilele noastre, o alta lucrare a arhitectului Ion D. Berindei: conacul bancherului N.N. Popp din Padea (judetul Dolj), construit in stil eclectic francez la inceputul secolului al XX-lea.

Maniera eclectica de construire a resedintelor rurale sau urbane a fost continuata de elevii arhitectilor francezi ce lucrasera in România. Unul dintre elevii lui Paul Gottereau, Jules Berthet si Albert Galleron, arhitectul Paul J. Cristinel (nascut la Paris in 1867-1954), a construit in 1903 casa maiorului Averescu din Bucuresti (strada Rozelor), lucrare urmata in 1923 de conacul si crama viei Râsnovanu si Babes din localitatea Valea Mieilor (judetul Prahova), dar si de vila Alfred Herzog din statiunea Tusnad (1940).

Un alt arhitect nascut in Franta, la Nisa, si stabilit definitiv in România este Alexandru Baucher (1877-1935), care a lucrat cu I. D. Berindei si cu Nicolae Ghika-Budesti, este autorul planurilor frumoasei resedinte regale din Segarcea (judetul Dolj).