UPDATE: ANAF vrea sa sparga secretul bancar prin noul Cod Fiscal

Autor: Izabela Badarau 28.03.2010

Institutiile de credit ar putea fi obligate sa comunice, la cererea scrisa a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), toate rulajele si soldurile conturilor deschise de un anumit client, persoana fizica sau juridica, in prezent bancile nefiind obligate sa furnizeze catre ANAF decat informatii privind deschiderea si inchiderea de conturi bancare, potrivit unui proiect de lucru de modificare a Codului de Procedura Fiscala.

Nu se precizeaza insa pe ce perioada ar putea cere ANAF de la banca rulajele unui anumit client.

Bancherii s-au opus mult timp acestei prevederi, pe care Fiscul a mai vrut sa o introduca in 2003. Atunci, Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a acceptat sa ofere informatii despre situatia conturilor bancare, dar doar nominal, nu valoric. "Introducerea unei astfel de prevederi ar facilita activitatea de investigare a evaziunii fiscale. In lipsa unei astfel de prevederi, bancile ar putea refuza informatiile solicitate de Fisc din considerente de aparare a secretului bancar", apreciaza Emilian Duca, partener la firma de consultanta si audit BDO Romania.

Bancile ar mai putea fi obligate sa comunice cu o frecventa saptamanala lista persoanelor fizice, juridice sau a altor entitati care deschid sau inchid conturi bancare. In prezent, aceasta raportare la Fisc de catre banci se face bilunar. "Inainte de 2004, firmele aveau obligatia sa declare singure conturile bancare. De la introducerea Codului de Procedura Fiscala, aceasta obligatie a revenit bancilor", mai spune Duca.
Odata cu transmiterea informatiilor privind conturile deschise sau inchise in intervalul de o saptamana, bancile trebuie sa raporteze la Fisc si adresa persoanei fizice sau sediul firmei.
Trecerea la o frecventa mai ridicata de raportare este argumentata de Fisc prin faptul ca firmele fug de executarea silita prin metoda popririi conturilor, schimband banca.
"Pentru agentii economici cu un comportament fiscal neadecvat masura popririi nu isi atinge scopul, acestia deschizand conturi la alte banci prin care ruleaza sume de bani, iar in momentul in care organele fiscale afla despre existenta acestor conturi bancare acestea nu mai sunt disponibile", motiveaza ANAF.
Bancile evita sa transmita aceste documente organelor fiscale, invocand ca aceste informatii intra sub incidenta secretului bancar, se arata in proiectul de modificare a Codului de Procedura Fiscala. Totusi, ANAF motiveaza ca o autoritate sau o institutie are dreptul sa beneficieze de informatii de natura secretului bancar daca scopul este indeplinirea atributiilor specifice.


Alte noutati din proiectul de modificare a Codului de Procedura Fiscala:
- Companiile sau persoanele fizice care preiau de la un debitor declarat insolvabil active vandute fictiv sau la un pret "neserios" fata de valoarea de piata vor raspunde solidar cu acesta
- Statul va pune poprire, fara somatie, pe veniturile unui debitor persoana fizica sau juridica. Bunurile acestuia vor fi sechestrate in cazul in care exista chiar si numai anumite indicii ca patrimoniul urmeaza sa fie instrainat, fiind valorificate prin vanzare directa, chiar daca se anunta un singur cumparator.
- Restantierii la bugetele locale vor plati lunar o majorare de intarziere reprezentand 2% din valoarea de rambursat pana la stingerea datoriei.
- ANAF nu va mai putea cesiona creante fiscale, articolul din Codul de Procedura Fiscala care prevedea acest lucru fiind abrogat la recomandarea FMI.
- Firmele care amana plata obligatiilor fiscale la stat vor plati o dobanda de intarziere de doua ori mai mica decat in prezent in primele 30 de zile de la scadenta, dar dupa acest termen nivelul penalitatilor va creste semnificativ, pana la 15% din datorie.