Marfin Leasing vinde frigidere si excavatoare

Autor: Angela Placinta 29.03.2010

Marfin Leasing, com panie detinuta de grupul cipriot Marfin, care de aproximativ un an si-a oprit activitatea de finantare si incearca sa scape de bunurile recuperate de la clientii rau-platnici, organizeaza astazi o licitatie pentru a vinde masini, camioane, excavatoare si diverse echipamente in valoare totala de peste 4,64 mil. euro (pret de pornire).
In total, compania incearca sa revanda 245 de masini, camioane, excavatoare, autocare, echipamente frigorifice si de bucatarie, dar si echipamente pentru cresterea pasarilor, toate fiind recuperate de la clientii care nu si-au platit ratele.
Marfin Leasing a fost in anii trecuti tinta mai multor fraude, care i-au adus pierderi masive, de peste 20 mil. euro, care au iesit la iveala in 2009, potrivit unor surse din piata. Este vorba de cazuri in care societatea a acordat finantari unor firme care ulterior au disparut fara a rambursa banii, prejudiciul fiind greu de recuperat. Cel mai ieftin bun scos la licitatie este o masina Dacia Pick-up din 2006, la pretul de 1.400 de euro.
Licitatia organizata de Marfin Leasing are loc astazi la sediul firmei Cathellas Truck & Trailers SRL din orasul Otopeni, acolo unde finantatorul depoziteaza o parte din bunurile recuperate. La nivelul intregii piete de leasing exista peste 15.000 de bunuri recuperate in acest moment, potrivit unor date neoficiale.
La licitatie pot participa atat companii, cat si persoane fizice. Un autoturism Audi A4 din 2007, cu motor de 2 litri, are un pret de pornire de 13.500 de euro (fara TVA), in condi tiile in care are 192.000 de kilometri la bord. Pretul este similar celui practicat pentru acelasi model (cu acelasi rulaj si putere a motorului) pe site-ul autovit.ro, cel mai mare site de vanzari de masini second-hand. Saltul de supralicitare este de 300 de euro, aceasta fiind suma care se adauga la pret de fiecare data cand mai liciteaza cineva pentru acest bun.
Un camion de tip DAF Truck TE95XF din 2004, cu 763.000 de kilometri la bord, are un pret de 16.700 de euro. De asemenea, un set de echipamente de bucatarie pentru restaurante si patiserii din 2007 costa peste 273.000 de euro.
Persoanele fizice care isi adjudeca un bun in cadrul acestei lictatii trebuie sa achite imediat 5.000 de lei, restul pretului urmand sa fie platit ulterior. In cazul persoanelor fizice, acestea trebuie sa plateasca 10% din valoarea bunului cumparat, dar nu mai putin de 5.000 de lei.