Masterand ASE despre conferinta directorului FMI: Mi s-a parut destul de vaga. Dominique Khan nu a vorbit despre efectele concrete ale imprumutului de la FMI asupra economiei Romaniei

Autor: Cristina Roşca 30.03.2010

Dominique Strauss Khan nu este un nume foarte cunoscut in randul studentilor, care spun ca au aflat despre Directorul Fondului Monetar International datorita vizitei acestuia in Romania, si in special la ASE. Despre Fondul Monetar International stiu insa toti, fie de la facultate, fie din surse aditionale.

"Sincer sa fiu nu stiam cine este Dominique Strauss Khan, insa auzisem de Fondul Monetar International", spune Liviu Ivan, student la Facultatea de Studii Economice in Limbi Straine, din cadrul ASE. "Am venit la aceasta conferinta pentru ca sunt curios sa vad daca va spune ceva despre creditul pe care Romania l-a contractat de la Fond. Stiu ca o sa trebuiasca sa platim multi ani de acum inainte, insa cred ca daca nu ne-am fi imprumutat am fi ajuns in faliment national. In plus, daca este sa tinem cont de mentalitatea romanilor, aceasta era singura solutie. In caz contrar presiunile sociale ar fi fost foarte mari, iar protestele ar fi aparut" .

"Cred ca imprumutul nu a fost o idee buna atata timp cat nu a fost contractat pentru a se realiza investitii in directia dezvoltarii economiei sau a infrastructurii, ci pentru a acoperi deficitul bugetar. Contractarea acestui credit nu a fost cea mai fericita optiune din cauza lipsei de viabilitate economica pe termen lung. Pe de alta parte insa, in circumstantele date si luand in considerare costurile sociale implicate este poate raul cel mai mic", crede Adrian Stratulat, masterand in anul II la Masterul de Geopolitica si Relatii Internationale, in cadrul ASE, care spune ca este prezent la conferinta directorului FMI pentru a afla informatii aditionale despre Fondul Monetar International, despre care a invatat in facultate.

"Auzisem de Dominique Strauss Khan si despre FMI de la facultate si din ce am mai citit, de aceea cand am primit invitatia m-am gandit de ce sa nu valorific", a marturisit o masteranda de la Universitatea Romano Americana, Facultatea de Relatii Comerciale Financiar-Bancare Interne si Internationale. "Stiu si ca Romania a imprumutat de la FMI 20 mld. euro, idee pe care nu o consider potrivita, pentru ca noi suntem cei care platim costurile, mai ales IMM-urile. Cred ca ce ne asteapta este o criza si mai mare".

"Am auzit despre creditul pe care Romania l-a contractat de la FMI, pentru ca m-am interesat, nu pentru ca am invatat despre asta la scoala. Despre Strauss Khan nu auzisem insa nimic. Tot ce stiam era despre Fond", spune o studenta in anul III la Economie Generala. "Nu stiu daca este buna sau proasta ideea unui credit de la FMI. Stiu ca un astfel de imprumut se combina cu majorari de taxe si impozite, lucru care in mod normal nu ar trebui sa se intample, si mai stiu ca noi vom plati costurile, insa in cazul acesta alte alternative nu aveam. Romania are perspective, care nu stiu cat vor fi valorificate, insa oportunitati exista in multe domenii".

"Ideea unui credit de la FMI este buna, insa in cazul Romaniei, dat fiind ca suntem puternic indatorati, este posibil sa il dam inapoi in 50 de ani", afirma un student in anul III la Facultatea de Finante Banci in cazul Universitatii Artifex. "Pentru noi a fost insa o portita de scapare. Romania este in colaps. Doar noi tinerii mai putem sa ridicam tara asta".

"Conferinta a fost interesanta, si este laudabil ca in ASE se organizeaza evenimente de genul acesta. Date concrete nu a dat Dominique Strauss Khan, insa era de asteptat", spune Dragos Popa, masterand in anul II la Masterul de Geopolitica si Relatii Internationale, in cadrul ASE. El adauga ca "nu am o parere foarte buna despre FMI, deoarece rata de succes a interventiilor lor nu se ridica nivelul reputatiei institutiei. De aceea, cred ca imprumutul contractat de la Fond nu ar fi fost o idee buna daca existau alte alternative".

"Nu stiam la ce sa ma astept de la aceasta conferinta, insa a fost interesanta si la obiect", marturiseste o studenta in anul I la Economie Generala. Despre relatia dintre Romania si Fond si despre imprumut, ea afirma ca "din ce am citit, beneficiem de pe urma acestui acord. Pe langa bani primim si consiliere. Mai mult, nu stiu daca aveam alta optiune".

"Mi s-a parut o conferinta destul de vaga. Dominique Strauss Khan nu a vorbit despre efectele concrete ale imprumutului de la FMI asupra economiei Romaniei. Implicatiile nu sunt doar benefice. Consecintele pot fi drastice", afirma un masterand in anul I la Masterul de Managementul Riscului Financiar International. "Directorul FMI s-a eschivat atunci cand a fost intrebat daca alte organizatii puteau oferi o solutie mai viabila pentru Romania. Eu personal sunt 60% contra si 40% pro acest credit. Sunt contra din cauza faptului ca economia este conditionata, taxele si impozitele vor creste, iar principalele victime vor fi IMM-urile. Stiu insa ca este benefic acest acord pentru cursul de schimb, pentru ca BNR nu il putea tine in frau".

Directorul general al FMI, Dominique Strauss Khan, a tinut o conferinta la Academia de Studii Economice la invitatia conducerii facultatii si la sugestia lui Jeffrey Franks, reprezentantul FMI in Romania. Evenimentul a fost organizat de Senatul Studentesc al ASE.