CONCERT / Acordeon, bandoneon şi Bucureştiul altfel

În lume există un bogat repertoriu de gen dedicat celor două instrumente înrudite, iar nivelul interpreţilor este în continuă creştere. Există şi multe stiluri predilecte pentru acest instrument, cum este cazul subspeciei jazz manouche, o zonă în care avem şi noi reprezentanţi valoroşi aflaţi în plină forţă creatoare.
M-am îndreptat către acest subiect pornind de la două evenimente care s-au petrecut recent în timp la Bucureşti. Este vorba despre interesantul, valorosul, unicul, pitorescul şi prin urmare preţiosul Festival Internaţional de Bandoneon şi Acordeon organizat de Orchestrele şi Corurile Radio şi găzduit de renovatul Studiou Mihail Jora al Radiodifuziunii pe durata a nu mai puţin de opt zile şi de Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a zecea, prin dimensiunea sa muzicală. În acest interval, Bucureştiul a fost racordat la contemporaneitatea plină de farmec a acestui instrument, fie că este vorba despre acordeon sau bandoneon.

Un festival dedicat cu vedete străine
Aflat la ediţia întâi, Festivalul Internaţional de Bandoneon şi Acordeon organizat de Orchestrele şi Corurile Radio cred că a reuşit să-şi dovedească utilitatea în peisajul cultural al Bucureştiului. Practic absent în peisajul muzical autohton, timbrul inconfundabil al bandoneonului şi acordeonului a convins datorită valorii incontestabile a soliştilor invitaţi, dar şi a repertoriului abordat. Fie că a fost vorba despre Bach, Rachmaninov, De Falla, Bacalov, Piazzolla, Baretta, Rodriguez sau Romero, atmosfera în sala de concert a fost una cu totul specială. Publicul a fost, de asemenea, numeros, cel puţin la concertele cu orchestră - dat fiind faptul că procesul de vânzare online al biletelor de concert la Sala Radio este abia la început - şi într-o proporţie semnificativă a fost un public nou, care confirmă potenţialul de interes în creştere pentru ediţiile viitoare. Interpreţii s-au dovedit a fi muzicieni autentici, pasionaţi, plini de rafinament şi originalitate. Fără nicio urmă de "patină industrială" interpretările propuse publicului sau subordonate în primul rând substanţei şi abia în al doilea rând, doar în proporţia cerută de muzică, efectului.
Invitaţii străini ai acestui festival şi-au demonstrat virtuozitatea în dublă ipostază (aspect care merită subliniat), atât în concerte cu orchestra, cât şi în recitaluri solistice - vedeta incontestabilă a festivalului, bandeonistul francez Richard Galliano, demonstrând-o şi pe aceea de compozitor.
De altfel, marea reuşită a organizatorilor a fost aceea că pe fondul unui lamento generalizat, inclusiv în zona economicului, aceştia au reuşit să aplice reţeta de succes cea mai directă. Cea conform căreia la prima ediţie trebuie să-l aduci pe cel mai bun, pentru a fi crezut şi cerut de public în viitor. Însoţit de cvintetul de coarde care îi poartă numele, Richard Galliano a reuşit să facă o convingătoare trecere către genul clasic, datorită pasiunii cu care îşi înconjoară instrumentele, pe care le descrie ca "instrumente de suflat cu claviatură (stereo), cu ancii vibratoare, adevărate orgi portabile, în prezent aproape singurele care propun, din punct de vedere pur instrumental, o strălucire şi un sânge nou fiecărei lucrări de Johann Sebastian Bach".
Orchestra de Cameră şi Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio, dirijorii Horia Andreescu, Gerd Schaller şi Roberto Salvalaio au contribuit la reuşita acestei prime ediţii, la care media soliştilor invitaţi a fost foarte ridicată.

Acordeonul lui Emy Drăgoi
De la sunetul ireal al bandoneonului lui Richard Galliano, legato-ul şi omenescul care răzbăteau din modul de susţinere a fiecărei fraze, îmi voi permite să fac o firească trecere la rafinamentul şi virtuozitatea de mătase a acordeonistului Emy Drăgoi, care a asigurat comperajul muzical şi momentele solistice la Gala Radio România Cultural, ediţia a zecea. De arta lui Emy Drăgoi am avut ocazia să fiu impresionat prima dată cu ocazia unei recepţii de Ziua României la Berlin, în urmă cu doi ani. Din fericire, aflat în postura de solist pe scena Teatrului Odeon, pledoaria sa artistică a avut mult de câştigat. Dovedind clasa unui muzician cufundat în drumul înţelegerii unui discurs muzical aflat mai tot timpul la graniţa dintre stiluri, Emy Drăgoi a oferit lecţia modestiei muzicantului, dar şi a muzicianului, regăsiţi în persoana artistului.
Pe sunetul acesta de acordeon, Bucureştiul, arată altfel...

Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master în muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate în reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.