SERIAL ISTORIC / Ce căuta franţuzu’ în Bulgaria? (I)

11 august 1887. Însoţit de o mică suită franco-austriacă, Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha (foto) intră în micul principat bulgar, pentru a se urca pe tronul ce i-a fost oferit prin votul Marii Adunări Naţionale.
Puţini sunt cei care cred că sosirea sa ar putea fi şi altceva decât o aventură exotică într-un colţ de lume care, pentru europeanul acelor vremuri, reprezintă o zonă aparte, al cărei laitmotiv este violenţa. Nu întâmplător cuvântul "balcanizare" este folosit, adesea, cu înţelesul de fragmentare, dezordine şi răzmeriţă.
Alegerea sa, împotriva voinţei Marilor Puteri, este considerată singura soluţie de ieşire din grava criză politică ce macină tânărul stat modern bulgar, lipsit de o elită politică şi de tradiţii democratice. În momentul în care acceptă tronul Bulgariei, într-o situaţie politică deosebit de neclară, Ferdinand consideră această ofertă drept o oportunitate pentru a juca un rol de seamă în politica internaţională. De a fi egalul celor mari. Spiritul său însetat de putere îl îndeamnă spre căutarea unui scop, a unei mari cauze, căreia să i se dedice.
Aviditatea pentru putere a acestui monarh cosmopolit este genetică. Născut în 1861, la Viena, Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha se consideră neamţ în măsura în care tatăl său este prinţ german. În multe privinţe, preferă să fie considerat francez, deoarece mama sa este fiica regelui francez Louis Filip. De asemenea, noul monarh bulgar invocă originea sa austriacă - mama sa este nepoată a împărătesei Maria Tereza. Lui Ferdinand îi face plăcere să aducă în discuţie şi sângele unguresc care îi curge prin vine, printr-o bunică ce aparţine vechii familii de aristocraţi Kohary.
Se consideră "un om al trecutului, de secol XVII", "tiranic, deşi politicos", care ţine enorm la "etichetă, tradiţii, formă" şi care urăşte "demagogia, parlamentarismul şi mediocritatea". Nu întâmplător o parte din spiritul Vechii Franţe se regăseşte în noul său anturaj. Mama sa, Clementina de Orleans, se îngrijeşte de alegerea celor care îl vor însoţi pe Ferdinand în noua sa patrie. Este nevoie, înainte de toate, de un nobil francez, care să organizeze noua Curte de la Sofia. Alegerea cade asupra contelui Alexandre de Grenaud, născut în Savoia.
Bărbat energic şi şarmant, în jur de 50 de ani, Grenaud nu prea ştie cu ce se mănâncă noua sa funcţie, cea de Mareşal al Curţii, dar este încântat de ideea de a se afla în slujba unei auguste persoane şi de a scăpa de ceea ce el numeşte "josnicia republicană". Nici aspectele financiare ale noii sale slujbe nu sunt de neglijat, dată fiind situaţia lui materială precară.
În cele 18 luni în care s-a aflat în slujba lui Ferdinand al Bulgariei, contele de Grenaud devine unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai principelui. Energic, serios şi, în acelaşi timp, plin de spirit, el face parte din categoria oamenilor care pot fi principiali, însă şi veseli; cinstiţi, dar şi amuzanţi. Printre calităţile sale se numără discreţia, tactul, devotamentul, spiritul erudit şi capacitatea de a-l binedispune pe stăpânul său. Principalii săi colaboratori sunt contele Robert de Bourboulon şi bulgarul Dimităr Stanciov. Născut la Versailles, în acelaşi an cu noul monarh bulgar, contele de Bourboulon se consideră a fi "monarhist, catolic şi francez". Fire artistică, cu reale calităţi de cântăreţ, un tip de salon prin excelenţă, bine intenţionat, curios şi devotat, contele este o alegere potrivită pentru funcţia de secretar particular al principelui bulgar. De folos îi este şi scurta carieră diplomatică, începută în centrala ministerului francez al afacerilor străine. Bourbulon va rămâne la Curtea de la Sofia timp de 17 ani, deţinând funcţiile de şambelan, maestru de ceremonii, mareşal al Palatului, şi va ieşi la pensie cu titlul onorific de Mare Şambelan.
Dimităr Stanciov este unul dintre puţinii tineri bulgari care îşi pot permite o educaţie aleasă, peste hotare. Deoarece în Bulgaria nu se poate vorbi de o aristocraţie locală, învăţământul universitar ţine loc de titlu nobiliar. Tânărul Dimităr studiază la Viena, alături de fiii celor mai influente familii politice europene, unde obţine şi titlul de doctor în drept. Este remarcat de Ferdinand pe holurile Academiei Imperiale din Viena, care-i propune funcţia de secretar pe probleme politice. Principele este într-atât de cucerit de Stanciov, încât îşi permite anumite gesturi de o familiaritate exagerată, care sunt destul de suspecte şi de neînţeles pentru moravurile bulgare ale acelor vremuri. Acesta din urmă îşi datorează viitoarea carieră politică şi diplomatică nu numai calităţilor, ci şi înrudirii sale atât cu atotputernicul premier bulgar Stefan Stambulov, cât şi cu cunoscutul om politic Grigor Naciovici, care ocupa funcţia de ministru al afacerilor străine în momentul în care Ferdinand a sosit în noua sa patrie.