Cele mai importante evenimente ale zilei

Ziarul Financiar 30.03.2010

1. Seful Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, viziteaza Romania. Strauss - Kahn a fost marti la Bucuresti pentru o vizita de cateva ore in cadrul careia s-a intalnit cu toti oficialii romani, de la presedinte la premier, parlamentari si guvernatorul BNR, dar si cu studenti de la ASE Bucuresti.

La sfarsitul vizitei la Bucuresti, seful FMI a precizat intr-un briefing de presa sustinut pe aeroportul Henri Coanda ca sunt sanse bune pentru continuarea colaborarii. "Modul in care s-au derulat programele ne face sa credem ca dupa ce programul standby aflat in derulare se va termina, un nou acord stand-by preventiv va fi suficient".

Declaratia a fost facuta dupa ce anterior, presedintele Romaniei declarase ca este probabil ca Romania sa solicite un acord stand-by de asistenta sau o linie de credit flexibila, dupa incheierea acordului actual.

2. Caz unic in istoria Justitiei: Senatorul Catalin Voicu, arestat pentru 29 de zile. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a dat un verdict unic in istoria postdecenbrista a Justitiei - a admis astazi cererea procurorilor DNA de arestare pentru 29 de zile a unui parlamentar - senatorul PSD Catalin Voicu, acuzat de corupie si in al carui dosar sunt implicati si doi judecatori de la ICCJ, alaturi de omul de afaceri Costel Casuneanu.

Purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan a declarat pentru ZF ca senatorul are dreptul la recurs, dar poate fi arestat imediat. Recursul va fi judecat cu inculpatul in arest.

3. Sassu, demis de la conducerea TVR. Raportul de activitate pe anul 2008 al Televiziunii Romane a fost respins, marti, de plenul reunit al Parlamentului, cu 195 voturi "pentru", 78 - "impotriva" si 3 - "abtineri", votul negativ al parlamentarilor echivaland cu demiterea lui Alexandru Sassu din fruntea TVR, informeaza Mediafax.

Camera Deputatilor si Senatul s-au reunit, marti, in sedinta comuna, pentru a dezbate raportul de activitate pe 2008 al Societatii Romane de Televiziune (SRTv).

La Parlament este prezent si Alexandru Sassu, presedintele-director general al TVR.

Raportul a fost respins, ceea ce implica faptul ca intregul Consiliu de Administratie al TVR, condus de Alexandru Sassu, va fi inlocuit.

4. Camera Deputatilor a adoptat Legea responsabilitatii fiscale. Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu 135 voturi "pentru", 97 voturi "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege privind responsabilitatea fiscal-bugetara, deputatii PDL si UDMR sustinand ca acest proiect este o cerinta a FMI, iar reprezentantii PSD si PNL considerandu-l un "masacru legislativ", scrie Mediafax Business.

Poiectul a fost adoptat, anterior, de Senat, Camera Deputatilor fiind forul decizional.

5. FMI reduce estimarile de crestere economica a Germaniei. Fondul Monetar International (FMI) a redus estimarile de crestere pentru economia Germaniei, considerand ca in 2010 aceasta va avansa cu 1,2%, dupa ce anterior cresterea era estimata la 1,5%, informeaza BBC.

Fondul a justificat scaderea prin sublinierea slabiciunilor sectorului bancar german si scaderea relatiilor comerciale mondiale.

Economia germana iesit din recesiune anul trecut, nereusind insa sa avanseze in cele trei luni din octombrie in decembrie.