Cati bani intra intr-o zi intr-un spital din plati informale, "la plic"?

Autor: Ioana David 31.03.2010

Intr-un spital mare din Capitala intra anual "spaga" de aproximativ 1,4 mil. euro numai din interventii chirurgicale, potrivit calculelor ZF. Astfel, intr-o unitate de dimensiuni mari sunt efectuate zilnic in jur de 40-50 de interventii chirurgicale, iar "spaga" medie pentru o interventie este de circa 100 de euro, conform informatiilor ZF. Rezulta ca un spital strange aproximativ 4.000 de euro pe zi din interventii chirurgicale, si 1,4 mil. euro pe an, conform calculelor ZF.

Platile informale sau "spagile" sunt una dintre principalele probleme ale sistemului romanesc de sanatate, medicii acceptand bani de la pacienti in conditiile in care salariile lor sunt extrem de mici, de 170-340 de euro pentru un medic aflat la inceputul carierei. Spre comparatie, la cel mai recent targ de joburi in strainatate pentru medicii romani, ofertele incepeau de la 3.000 de euro.

Fostul presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Irinel Popescu, spunea anul trecut intr-un interviu acordat Ziarului Financiar ca platile informale din sistemul sanitar sunt de 360-500 mil. euro. In Romania, exista aproximativ 50.000 de medici, astfel ca un medic primeste anual o "spaga" medie de peste 7.200 de euro, potrivit calculelor ZF.

Ministerul Santatii spune ca un prim pas in eliminarea platilor informare ar fi introducerea coplatii, adica o suma de bani pentru serviciile medicale, si pentru care pacientii ar urma sa primeasca chitanta.