TARG DE CARTE / Cărţi şi oameni la Leipzig (18-21 martie 2010)
Târgul de Carte de la Leipzig este unul dintre cele mai frumoase
evenimente de profil. Clădirea are o intrare ca un evantai de
sticlă, iar sala principală este acoperită de o cupolă spumoasă
prin care lumina pare căzută dintr-o dimineaţă de aprilie. Printre
aleile de portocali se întind micile cafenele şi restaurante, iar
din capătul platformei coboară câteva trepte spre un lac fără
adâncime, mai mult o iluzie de ape, însă destul de întins şi
înconjurat de bănci.
În incinta principală citesc privilegiaţii, în special la "Sofaua
Albastră" (Das blaue Sofa), un forum aerisit şi filmat din toate
părţile, destinat exclusiv celebrităţilor. Aici a venit Günter
Grass.
Celelalte hale, luminate doar de neoane, nu sunt nici ele mai puţin
impresionante, mai cu seamă nr 5, în care părea să se fi adunat
elita literaturii beletristice. Către toate pavilioanele se ajunge
prin tunele de sticlă, iar standurile sunt încadrate de
mini-amfiteatre, spaţii de lectură şi de discuţii, pseudo-cafenele
şi podiumuri, prin care se perindă scriitori, împachetaţi în visele
lor, şi editori, pe jumătate plictisiţi, pe jumătate flataţi de a
se şti eroii principali ai jocului.
Târgul de la Leipzig este destinat în special scriitorilor
necunoscuţi, tocmai de aceea, spre deosebire de alte târguri, aici
predomină discuţiile şi lecturile care îi aduc în prim-plan pe
scriitori. Anul acesta, un loc central l-a avut literatura sud-est
europeană, promovată sub tema balcanismului. Scriitori din Serbia,
Croaţia, Albania, România, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia,
Muntenegru - au fost invitaţi să citească împreună. Manifestările
dedicate literaturii din Balcani au fost organizate de Robert Bosch
şi TRADUKI, două fundaţii binecunoscute pentru traducerea şi
promovarea literaturii. Programele iniţiate de aceste fundaţii nu
constau doar în lecturile publice din cadrul târgului, ci şi în
discuţii cu edituri şi reviste interesate să publice traducerile.
Anul acesta, TRADUKI şi Robert Bosch au invitat cinci scriitori
români, între care m-am aflat şi eu, alături de Vasile Ernu, Ion
Vianu, Răzvan Petrescu (dar care n-a mai putut să ajungă la târg)
şi Ardian-Christian Kuciuk. Invitaţiile ne-au parvenit prin Centrul
Naţional al Cărţii, departament al Institutului Cultural Român,
copartener al evenimentelor organizate la acest târg. Fiecare
dintre noi a participat la câteva discuţii şi lecturi, fără ca
programul să se respecte nemţeşte. În prima zi a târgului (joi) a
fost ceva mai aerisit, deşi au venit numeroşi vizitatori, apoi, în
următoarele zile târgul s-a aglomerat aşa de mult, încât drumul de
la poartă până în ultima hală, unde era şi standul României, a
devenit o încercare grea, de miting sportiv.
Cât despre evenimente, privite acum, post festum, au dat fiecare
dintre ele momentul de glorie aşteptat de scriitor, mai ales că
alături de noi s-au aflat doi oameni minunaţi: Richard Swarz, un
intelectual rasat şi îndrăgostit de literatura estetică, şi Georg
Aescht, unul dintre cei mai buni traducători de literatură română.
În compania lor, lucrurile au fost infinit mai uşoare.
Vasile Ernu a suscitat interes prin cărţile, dar şi prin biografia
sa, bucurându-se de un public numeros. De asemenea, distinsul Ion
Vianu a animat sala printr-o temă incitantă, despre comunism şi
psihiatrie. Ardian-Christian Kuciuk, scriitorul albanez,
naturalizat în România, a citit în limba română. În ceea ce mă
priveşte, am avut programate trei evenimente, dar am participat
numai la două, între care BALKAN NACHT, care s-a desfăşurat de-a
lungul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un cinematograf de pe
vremuri. Pe scena mică au urcat pe rând aproape 20 dintre
scriitorii balcanici şi-au citit un fragment scurt în limba
maternă, apoi lectura a fost continuată de un actor, care a citit
în germană câteva pagini, din fiecare operă adusă la târg (poezie
şi proză), în faţa unei săli pline-ochi. Spectatorii veniţi aici
erau cei mai mulţi tineri, unii aşezaţi pe jos, printre rândurile
de scaune, şi participau intens la fiecare amănunt al lecturii. La
un moment dat, era aşa de aglomerat, încât au fost zăvorâte uşile,
ca să nu mai intre nimeni. Aici am citit din Zogru şi m-am simţit
ca la premiile din gimnaziu.
În afară de programele literaturii balcanice, România a mai fost
reprezentată şi de standul Ministerului Culturii, organizat şi anul
acesta de Ana Andreescu şi Ioan Matei, care i-au avut ca invitaţi
pe Ana Blandiana, cuceritoare şi distinsă, ca de fiecare dată, şi
pe Lucian Dan Teodorovici. Din păcate, am ratat lecturile lor, căci
în dimineaţa de sâmbătă am rămas lipită de Centrul de Presă, unde
se discuta aprins despre cazul Helenei Hegemann. Aceasta, o tânără
scriitoare în vârstă de 18 ani, a publicat anul trecut un roman
care s-a bucurat de un succes aşa de mare, încât a fost
nominalizată şi la premiile târgului de la Leipzig. Între timp,
însă, s-a dovedit că mai bine de un sfert fusese luat de pe un
blog. În ciuda plagiatului dovedit, multă lume o susţinea în
continuare. Bineînţeles, scriitoarea era scandalizată de acuzaţii.
Ea nu nega faptul că furase textul, dar nu i se părea un act
blamabil: la urma urmelor luase textul de pe internet, dar îl
completase, adăugând încă de două ori pe atât. Iar opinia ei era
împărtăşită şi de unii ziarişti. În cele din urmă, câţiva
scriitorii consacraţi au semnat un protest, cerând juriului s-o
excludă pe Helene dintre nominalizaţi, ceea ce nu s-a întâmplat.
Totuşi, Premiul Târgului de la Leipzig a fost luat de Georg Klein,
spre dezamăgirea presei, care a pierdut-o pe Helene Hegemann, ca
subiect .
Pe fondul acestor înalte preocupări, Günter Grass vorbea despre
colaboraţionism la "Sofaua Albastră", iar Herta Muller se pregătea
să citească într-un teatru.