TARG DE CARTE / Cărţi şi oameni la Leipzig (18-21 martie 2010)

Autor: Doina Rusti 01.04.2010

Târgul de Carte de la Leipzig este unul dintre cele mai frumoase evenimente de profil. Clădirea are o intrare ca un evantai de sticlă, iar sala principală este acoperită de o cupolă spumoasă prin care lumina pare căzută dintr-o dimineaţă de aprilie. Printre aleile de portocali se întind micile cafenele şi restaurante, iar din capătul platformei coboară câteva trepte spre un lac fără adâncime, mai mult o iluzie de ape, însă destul de întins şi înconjurat de bănci.
În incinta principală citesc privilegiaţii, în special la "Sofaua Albastră" (Das blaue Sofa), un forum aerisit şi filmat din toate părţile, destinat exclusiv celebrităţilor. Aici a venit Günter Grass.
Celelalte hale, luminate doar de neoane, nu sunt nici ele mai puţin impresionante, mai cu seamă nr 5, în care părea să se fi adunat elita literaturii beletristice. Către toate pavilioanele se ajunge prin tunele de sticlă, iar standurile sunt încadrate de mini-amfiteatre, spaţii de lectură şi de discuţii, pseudo-cafenele şi podiumuri, prin care se perindă scriitori, împachetaţi în visele lor, şi editori, pe jumătate plictisiţi, pe jumătate flataţi de a se şti eroii principali ai jocului.
Târgul de la Leipzig este destinat în special scriitorilor necunoscuţi, tocmai de aceea, spre deosebire de alte târguri, aici predomină discuţiile şi lecturile care îi aduc în prim-plan pe scriitori. Anul acesta, un loc central l-a avut literatura sud-est europeană, promovată sub tema balcanismului. Scriitori din Serbia, Croaţia, Albania, România, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru - au fost invitaţi să citească împreună. Manifestările dedicate literaturii din Balcani au fost organizate de Robert Bosch şi TRADUKI, două fundaţii binecunoscute pentru traducerea şi promovarea literaturii. Programele iniţiate de aceste fundaţii nu constau doar în lecturile publice din cadrul târgului, ci şi în discuţii cu edituri şi reviste interesate să publice traducerile. Anul acesta, TRADUKI şi Robert Bosch au invitat cinci scriitori români, între care m-am aflat şi eu, alături de Vasile Ernu, Ion Vianu, Răzvan Petrescu (dar care n-a mai putut să ajungă la târg) şi Ardian-Christian Kuciuk. Invitaţiile ne-au parvenit prin Centrul Naţional al Cărţii, departament al Institutului Cultural Român, copartener al evenimentelor organizate la acest târg. Fiecare dintre noi a participat la câteva discuţii şi lecturi, fără ca programul să se respecte nemţeşte. În prima zi a târgului (joi) a fost ceva mai aerisit, deşi au venit numeroşi vizitatori, apoi, în următoarele zile târgul s-a aglomerat aşa de mult, încât drumul de la poartă până în ultima hală, unde era şi standul României, a devenit o încercare grea, de miting sportiv.
Cât despre evenimente, privite acum, post festum, au dat fiecare dintre ele momentul de glorie aşteptat de scriitor, mai ales că alături de noi s-au aflat doi oameni minunaţi: Richard Swarz, un intelectual rasat şi îndrăgostit de literatura estetică, şi Georg Aescht, unul dintre cei mai buni traducători de literatură română. În compania lor, lucrurile au fost infinit mai uşoare.
Vasile Ernu a suscitat interes prin cărţile, dar şi prin biografia sa, bucurându-se de un public numeros. De asemenea, distinsul Ion Vianu a animat sala printr-o temă incitantă, despre comunism şi psihiatrie. Ardian-Christian Kuciuk, scriitorul albanez, naturalizat în România, a citit în limba română. În ceea ce mă priveşte, am avut programate trei evenimente, dar am participat numai la două, între care BALKAN NACHT, care s-a desfăşurat de-a lungul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un cinematograf de pe vremuri. Pe scena mică au urcat pe rând aproape 20 dintre scriitorii balcanici şi-au citit un fragment scurt în limba maternă, apoi lectura a fost continuată de un actor, care a citit în germană câteva pagini, din fiecare operă adusă la târg (poezie şi proză), în faţa unei săli pline-ochi. Spectatorii veniţi aici erau cei mai mulţi tineri, unii aşezaţi pe jos, printre rândurile de scaune, şi participau intens la fiecare amănunt al lecturii. La un moment dat, era aşa de aglomerat, încât au fost zăvorâte uşile, ca să nu mai intre nimeni. Aici am citit din Zogru şi m-am simţit ca la premiile din gimnaziu.
În afară de programele literaturii balcanice, România a mai fost reprezentată şi de standul Ministerului Culturii, organizat şi anul acesta de Ana Andreescu şi Ioan Matei, care i-au avut ca invitaţi pe Ana Blandiana, cuceritoare şi distinsă, ca de fiecare dată, şi pe Lucian Dan Teodorovici. Din păcate, am ratat lecturile lor, căci în dimineaţa de sâmbătă am rămas lipită de Centrul de Presă, unde se discuta aprins despre cazul Helenei Hegemann. Aceasta, o tânără scriitoare în vârstă de 18 ani, a publicat anul trecut un roman care s-a bucurat de un succes aşa de mare, încât a fost nominalizată şi la premiile târgului de la Leipzig. Între timp, însă, s-a dovedit că mai bine de un sfert fusese luat de pe un blog. În ciuda plagiatului dovedit, multă lume o susţinea în continuare. Bineînţeles, scriitoarea era scandalizată de acuzaţii. Ea nu nega faptul că furase textul, dar nu i se părea un act blamabil: la urma urmelor luase textul de pe internet, dar îl completase, adăugând încă de două ori pe atât. Iar opinia ei era împărtăşită şi de unii ziarişti. În cele din urmă, câţiva scriitorii consacraţi au semnat un protest, cerând juriului s-o excludă pe Helene dintre nominalizaţi, ceea ce nu s-a întâmplat. Totuşi, Premiul Târgului de la Leipzig a fost luat de Georg Klein, spre dezamăgirea presei, care a pierdut-o pe Helene Hegemann, ca subiect .
Pe fondul acestor înalte preocupări, Günter Grass vorbea despre colaboraţionism la "Sofaua Albastră", iar Herta Muller se pregătea să citească într-un teatru.