Am folosit cardurile mai des, dar am cheltuit mai putin

Autor: Ciprian Botea 05.04.2010

Bancherii au raportat cresteri pe utilizarea cardurilor anul trecut, dar statisticile au fost salvate doar de utilizarea mai frecventa a platilor electronice pentru ca romanii au cheltuit de fapt mai putin la fiecare tranzactie.

BRD, a doua banca dupa active, a rulat anul trecut 5 miliarde de euro pe cardurile de debit si credit aflate in portofoliu, totalizand circa 20% din tranzactiile cu carduri efectuate in Romania in 2009, potrivit reprezentantilor bancii. Banca avea in decembrie circa 2,2 milioane de carduri active.

CEC Bank, singurul jucator de top ramas in proprietatea statului, a inregistrat in 2009 tranzactii de circa un miliard de euro pe cardurile de debit, doar 3,6% dintre acestea fiind cumparaturi la comercianti. Circa 93% din cele 640.000 de carduri aflate in portofoliul CEC la finalul anului trecut erau carduri de debit.

Bancherii afirma ca in 2009 au continuat sa emita carduri, dar nu la fel de agresiv ca in anii anteriori. "Portofoliul de carduri de debit a intrat intr-un regim de croaziera in 2009 si inregistreaza o crestere din punct de vedere calitativ. Cardul de credit a confirmat insa tendinta inregistrata inca de la lansarea sa, portofoliul crescand cu 40% fata de 2008", a declarat Elena Oprea, director de carduri in cadrul BRD.

In acelasi timp, mai spun bancherii, numarul de tranzactii a crescut mai repede decat valoarea acestora, ceea ce arata ca romanii au avut mai putini bani de cheltuit sau au preferat sa economiseasca pe fondul incertitudinilor legate de evolutia economiei. "Anul trecut, ritmul de crestere a numarului de tranzactii a fost net superior celui de crestere a valorii tranzactiilor, rezultand o scadere a valorii pe tranzactie efectuata cu cardul", a declarat Adrian Chichita, director adjunct retail in cadrul OTP.

Valoarea retragerilor de numerar de la bancomat si a platilor cu cardul la comercianti a fost anul trecut de circa 24 de miliarde de euro, usor mai ridicata decat in 2008, arata datele BNR. Exprimata in lei, cresterea este insa de aproximativ 13% ca urmare a deprecierii monedei nationale.

In cazul UniCredit Tiriac Bank platile cu cardul la comercianti ajungeau la 33% din valoarea totala a tranzactiilor. Astfel, clientii bancii au retras 321 milioane de lei (76 mil. euro) de la bancomat si au platit direct cu cardul cumparaturi in valoare de 160 milioane de lei (circa 40 mil. euro).