Sechelariu, deferit justitiei la o luna dupa ce DNA cerea arestarea acestuia

Ziarul Financiar 06.04.2010

Fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, la o luna dupa ce anchetatorii solicitasera arestarea preventiva a acestuia intr-un caz de coruptie, in care este acuzat si directorul SC Transport Public SA Bacau, Iuliean Sutu, scrie Mediafax.

Potrivit rechizitoriului, in 17 februarie 2010, inculpatul Sechelariu Dumitru a oferit si remis, prin intermediar, inculpatului Sutu Iuliean, suma de 77.400 de lei, in scopul cumpararii influentei a doi denuntatori, pentru ca acestia din urma sa intervina pe langa judecatori ai Curtii de Apel Bacau, membri ai completului de judecata investit cu solutionarea unui litigiu comercial in care era implicata SC Transport Public SA Bacau, in vederea obtinerii unei solutii favorabile firmei la care inculpatul Sechelariu Dumitru era actionar. La acel moment, SC Transport Public SA Bacau se afla in negocieri cu un investitor detinator al unui lant de supermarket-uri in legatura cu tranzactionarea unui teren pentru care se platise un avans, insa Primaria municipiului Bacau a contestat in instanta dreptul de proprietate al societatii asupra terenului. Cititi mai mult despre arestarea fostului primar al Bacaului Dumitru Sechelariu pe www.mediafax.ro