Un prim trimestru dezastruos pentru micii intreprinzatori: „Ne asteapta o vara groaznica”. Ce parere aveti?

Autor: Adriana Rosoga 06.04.2010

Pentru micii intreprinzatori inceputul de an 2010 nu vine cu sperante de revenire. Antreprenorii se asteapta la "o vara groaznica" in ceea ce priveste vanzarile.

Firmele mici si mijlocii au resimtit anul trecut cel mai puternic criza economica, fiind nevoite sa taie la sange cheltuielile si sa-si reinventeze businessul. Anul 2010 este un an al incertitudinii, in care vor continua ajustarea cheltuielilor, dupa un prim trimestru in care vanzarile au continuat sa scada comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

"A fost un inceput de an mai prost decat anul trecut. Ianuarie-februarie a fost dezastru. Vanzarile au scazut cu 10-15% fata de perioada similara din 2009. In martie, vanzarile si-au mai revenit, insa situatia ar putea fi conjuncturala. 2010 este incert. De la o luna la alta este greu sa estimezi ce se va intampla", spune Rasvan Ciuculin, managing partner al firmei Baby Design importator si distribuitor de mobilier si accesorii pentru copii.

Antreprenorul, care a inceput afacerea in 2004, spune ca anul trecut a fost nevoit sa inchida trei din cele patru magazine pe care le detinea in Bucuresti, Cluj si Sibiu din cauza scaderii vanzarilor pe fondul crizei.

"Ne-am ajustat cheltuielile. Am ramas cu un singur magazin in Bucuresti. Am inchis locatiile pentru ca nu ne mai permiteam sa mai pierdem niciun leu, chiar daca nu era cu mult pe minus", mai spune Ciuculin.

In urma in chiderii celor trei magazine, firma a ramas cu cinci angajati din 12. In 2008, compania a inregistrat afaceri de peste 520.000 de euro, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante.

"Anul trecut am avut o scadere a cifrei de afaceri de 20 - 25%. Pentru noi ar fi mai bine daca am ajunge la nivelul din 2009. Totusi ma astept ca vara asta sa fie groaznica din punct de vedere al vanzarilor", precizeaza managing partnerul Baby Design.

Tot mai putine comenzi

Ciuculin spune ca pe fondul crizei si a lipsei de lichiditati, comportamentul clientilor s-a schimbat. "Clientii ne cer sa vindem mobila in rate, ceea ce in anii anterior nu se intampla, incearca sa obtina reduceri. Daca ma uit la traficul din magazine si de pe site, nu prea vad perspective de revenire anul acesta. O posibila redresare a pietei ar putea veni in 2011."

Si Gabriel Manea, asociatul unic al firmei de creatie si productie publicitara Biroul de Imagine, a renuntat la doi angajati pe masura ce cererea pe piata a scazut. "Am ramas singurul angajat in firma. Acum lucrez pentru mine. Decembrie si noiembrie au fost un dezastru. Inainte de criza lucram in aceasta perioada si noaptea ca sa facem fata comenzilor, iar cele doua luni aduceau 25% din cifra de afaceri."

El mai spune ca oamenii nu mai fac nici macar carti de vizita. "Inainte de criza realizam zilnic si pana la 10.000 de carti de vizita. Acum vine o comanda la 2-3 zile."

Biroul de Imagine a avut anul trecut afaceri de circa 10.000 de euro, aproape la jumatate fata de 2008. "Anul acesta sper la o cifra de afaceri egala cu cea de anul trecut sau putin mai mare. In primele trei luni ale anului vanzarile au mers binisor, am avut afaceri in crestere cu 5-10% la nivel de cifra de afaceri fata de perioada similara a anului anterior. In ultimele 10 zile pot insa sa va spun ca s-au blocat comenzile", mai spune Gabriel Manea.

"Suntem pe gheata subtire"

Chiar daca anul trecut nu a luat masuri de reducere a numarului de angajati sau scaderi de salarii, Dragos Popescu care detine Concept Hotels, furnizor de produse si servicii pentru industria ospitalitatii si distribuitor exclusiv pentru produsele pentru baie Bvlgari, spune ca daca piata hoteliera nu-si revine in urmatoarele trei-patru luni va trebui sa recurga la concedieri.

"Ma gandesc cu groaza la ce urmeaza. Industria ospitalitatii sta acum pe gheata subtire. Noi deja incasam cu intarziere facturile de la clienti. Avem restante de sute de milioane de lei neplatite de anul trecut. Daca piata nu-si revine si daca nu se da drumul la credite, va trebui sa ajustez numarul de angajati cu cel putin 40%", spune Popescu.

In prezent, firma are 17 angajati, iar anul trecut a rulat afaceri de circa 700.000 de euro si a avut pierderi de 25.000 - 30.000 de euro. "Anul trecut am consolidat echipa, nu am concediat si nu am taiat salariile, controlul cheltuielilor il faceam si inainte de criza. 2010 este un an al reinventarii. Vom mai face ajustari de cheltuieli, precizeaza asociatul Concept Hotels.

Cu toate ca in primele luni ale anului, compania pe care o conduce a avut vanzari in scadere, Dragos Popescu estimeaza ca va iesi pe profit. "Ianuarie si februarie sunt luni pe minus pentru tipul meu de activitate. In martie am vazut o usoara crestere. Mi-am bugetat in acest an sa ies pe profit si sa-mi dublez cifra de afaceri fata de anul trecut. Avem acum cateva proiecte mari in derulare. Piata de ospitalitate isi revine timid."

A disparut cererea din partea sectorului bugetar

Pentru Daniel Barbu, fondatorul Usi Barbu Prod din Hunedoara, firma specializata in productia si comercializarea de usi pentru locuinte, primele trei luni au adus o scadere a afacerilor cu 20% "Primele doua luni ale anului sunt in general mai slabe pentru noi ca vanzari, insa in acest an scaderea a fost mai mare fata de anul trecut. In 15 ani de cand am firma, experienta mi-a aratat ca in martie piata isi revine. In acest an nu s-a mai intamplat acest fenomen si avem o scadere de 20% fata de primul trimestru al anului anterior", spune Barbu.

Anul trecut, firma pe care o conduce a vandut 100-120 de usi, insa ii este greu sa estimeze ce vanzari va realiza anul acesta. "Nu prea e cerere. Au disparut bugetarii: scolile, primariile, spitalele care erau clienti de baza pentru noi. Clasa de mijloc ne mai tine, oamenii cu bani care isi construiesc case continua sa cumpere usi."

Firma a mentinut pretul de vanzare al usilor la nivelul din 2009, cu toate ca furnizorii de materiale pentru constructia usilor au crescut preturile cu 3-5%.