Adrian Vasilescu, BNR: Supravietuirea pe datorie

Timp de cinci ani, din 2004 (cand Romania a intrat in NATO) si pana in 2008 spre toamna (cand am simtit primele semne de criza) valuta intra in valuri in tara, iar bancile transpirau impartind credite populatiei. Au fost ani in care vreo cateva milioane bune de romani s-au obisnuit si ei, in sfarsit, cu gustul bunastarii pe datorie. Mai intai treptat, apoi in salturi, a capatat si la noi o larga raspandire deviza "Sa faci afaceri cu banii bancilor". Intreprinzatorii s-au abonat la credite bancare si investitiile in afaceri s-au inmultit. Apoi, bancile au deschis usile pentru populatie, au diversificat imprumuturile, intensificand finantarea consumului si a constructiei de locuinte. Viata pe datorie si-a intins antenele, s-a diversificat, ocupand spatii ample in societatea romaneasca.

Ce ne-a adus acest nou stil de viata? Desi, in anul 2000, cresterea economica demarase, consumul se misca inca incet, foarte incet. O problema grea era si acoperirea cu bani a cererii de bunuri si de servicii. Societatea noastra, in ansamblu, era dominata de un adevar spinos: prea putine familii reuseau, din veniturile curente si din economisire, sa-si asigure dintr-o data toate cheltuielile de consum sau pentru o locuinta. Asa ceva numai putinele familii instarite puteau sa-si permita. Dar celelalte familii - grosul populatiei tarii - cum se descurcau? Cat timp au mizat numai si numai pe veniturile curente, plus banii economisiti, raspunsul este ca... in niciun caz nu le ajungeau banii si nu se descurcau. La noi, desigur. Pentru ca in tarile dezvoltate, cu indelungi stagii in sistemul capitalist, fenomenul extinzandu-se in anii '80, erau deschise larg usile celui mai tentant dintre toate fondurile de finantare a consumului si a confortului: creditul.

Timp de 28 de ani, din 1980 si pana in 2007-2008, cand lumea a intrat in criza, in tarile capitaliste dezvoltate bunastarea pe datorie nu mai era o exceptie. Devenise regula. In timp ce noi, in numai cinci ani, din 2004 pana in 2008, abia am reusit sa ridicam capacul lazii ferecate si sa apucam un colt de bunastare. Pentru ca aici, in "zona", pana in anii '90, fostele tari comuniste, intre care si Romania, nici macar sub aspect teoretic nu acceptau bunastarea pe datorie. Iar practic… desi banii erau putini, bunurile si serviciile de pe piata erau si mai putine. La ce sa ne fi folosit creditele? Iar incepand din 1990, mai bine de zece ani, bunastarea cu bani de la banci… era doar un vis.

Capitalismul facuse din credit nu doar locomotiva economiei, ci si combustibilul ce punea in functiune principalul motor al inaintarii societatii: clasa de mijloc. O clasa care, mai cu seama in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, cand omenirea a prins treptat gustul traiului pe datorie, si-a ingrosat randurile cu oameni ajutati de banci sa se desprinda in masa din polul saraciei, croindu-si o viata noua prin munca si inavutire. Iar dupa ce ranile s-au vindecat, razboiul fiind dat uitarii, tarile iuti de picior in planul dezvoltarii economice au declansat imediat batalia pentru bunastare. Mobilizarea economiilor - evidentiata cu deosebire intr-unul din canoanele vremurilor noi: "Economisiti si prosperati!" - incepea sa nu mai fie doar treaba indivizilor. Devenea mai ales treaba pietelor financiare, ce-si intindeau antenele din America pana in Asia. Asa ca inca un canon a cucerit lumea: "Imprumutati-va si prosperati!"… Din 1980 si pana in 2008, sute si sute de milioane de oameni din lumea larga s-au imprumutat si au prosperat. Pana cand a venit criza globala si a schimbat regulile jocului. Acum deviza suna altfel: "Imprumutati-va si supravietuiti". E criza si sperantele de bunastare s-au imputinat.

La fel si aici, in Romania, dupa ce timp de cinci ani am vazut ajungand in banci multime de banet; si am vazut cum nenumarate familii, tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile, imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi, iar apoi imprumutau alti bani pentru bunuri de consum de folosinta indelungata; acum vedem multime de oameni asteptand de la banci un semn ca vor relansa creditarea. Nu, nu pentru bunastare, ca altadata; ci pentru supravietuire.