CNVM il obliga pe Ciorcila sa vanda la SIF1 actiuni de 1 mil. €

Autor: Roxana Daniela Pricop 07.04.2010

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis ca presedintele Bancii Transilvania Horia Ciorcila trebuie sa vanda un pachet de circa 2,5 milioane de actiuni detinute la SIF Banat-Crisana (SIF1) care depasesc limita legala de 1% din capitalul social al societatii de investitii. La pretul la care s-au tranzactionat titlurile SIF1 in sedinta de ieri, pachetul valoreaza 4,1 mil. lei (1 mil. euro).

Potrivit CNVM, Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania si membru provizoriu in Consiliul de Administratie al SIF Banat-Crisana, detinea o participatie de 1,45% din capitalul social al SIF1 la finele lunii februarie. Arbitrul pietei de capital il obliga insa ca pana la finele lunii aprilie sa vanda pachetul de actiuni in exces si sa revina la limita legala de 1%. Pe 29 aprilie, actionarii SIF1 sunt convocati in cadrul Adunarii Generale.

"Inca din 2006 detin o participatie de 1% la SIF1. Diferenta de actiuni detinuta peste pragul de 1% provine din urma unei mosteniri din partea tatalui meu, care a fost actionar la SIF Banat-Crisana. Procedura de succesiune s-a incheiat acum o luna si am primit initial un termen limita pana in iunie de la CNVM pentru a le vinde. Nu ma grabesc insa sa le vand", a declarat Horia Ciorcila.

La finele lunii februarie, presedintele Bancii Transilvania a fost numit membru provizoriu in Consiliul de Administratie al SIF Banat-Crisana, dupa un lung sir de procese deschise de grupul de investitori grupati in jurul lui Horia Ciorcila prin care acestia contestau deciziile luate in AGA din aprilie 2009.

"Este ridicol faptul ca, in cazul SIF-urilor, actionarilor le este limitat dreptul de detinere si de vot, situatie singulara in Europa. Sper insa ca normalitatea sa triumfe in Parlament si sa fie ridicat pragul de detinere. In cazul contrar, vom lua in calcul alte oportunitati de investitii, poate chiar pe pietele externe", a continuat Ciorcila. Discutiile din Camera Deputatilor privind ridicarea pragului de detinere la SIF-uri de la 1% la 5% ar urma sa fie reluate dupa adunarile generale ale actionarilor de la finele lunii aprilie, potrivit reprezentantilor Comisiei de buget si finante din Camera.

Alaturi de Horia Ciorcila, patru fonduri straine de investitii au primit termen limita pana la finele lunii aprilie, de la CNVM, pentru a-si aduce participatiile detinute la SIF-uri in limitele legii. Printre acestea se numara fondul ING Luxembourg si compania finlandeza de investitii Gltinir Pankki care au depasit pragul de detinere la SIF Moldova, fondul de investitii Broadhurst cu participatii peste prag la SIF Banat-Crisana, SIF Muntenia si SIF Oltenia, precum si fondul Eastern Eagle cu participatii de peste 1% la SIF Transilvania si SIF Oltenia.