Editurile cauta solutii pentru a supravietui: vanzari pe internet, in parcuri sau scoli

Autor: Mirabela Tiron 08.04.2010

Marile edituri de pe piata locala spun ca desi primele trei luni ale anului au adus o usoara crestere a vanzarilor in librarii, este inca dificil de prognozat ce se va intampla pe piata de carte anul acesta.

Pentru a se mentine insa pe linia de plutire, editurile cauta canale noi de distributie, de la internet la vanzarile in parcuri si chiar in scoli.

"Consideram in continuare necesara prudenta, iar in acelasi timp incercam sa valorificam orice oportunitate care apare pe piata. Pentru a vinde carti ne-am gandit la tot felul de alternative, avand in vedere ca in sistemul de difuzare reprezentat de librariile din piata nu se vede o revenire", a declarat Iren Arsene, directorul general si proprietarul editurii Curtea Veche, cu afaceri de 3,6 milioane de euro anul trecut.

In 2009, editura a renuntat la publicarea titlurilor de carti cu un tiraj mai mic de 3.000 de exemplare din cauza costurilor prea mari de productie pe care le avea cu aceste exemplare.

Consumul de carte din Romania ne plaseaza pe ultimul loc intre tarile Uniunii Europene, avand in vedere ca un roman cheltuieste in medie 4 euro anual pe carti. Pe piata de carte nu exista date oficiale legate de dimensiunile pietei, jucatorii de profil estimand o valoare cuprinsa intre 80 si 100 de milioane de euro. Un indicator relevant pentru aceasta piata il reprezinta insa veniturile celor mai mari cinci edituri, Polirom, Corint, All, Humanitas si Curtea Veche, care s-au ridicat in 2008 la aproape 25 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

Vanzarile la chiosc cresc cifra de afaceri, dar sacrifica profitul

In primul trimestru al anului acesta Curtea Veche a rulat o cifra de afaceri de 4 milioane de lei (1 milion de euro), nivel dublu fata de cel de anul trecut, datorita vanzarilor de carti alaturi de ziare la chioscuri.

Pentru cresterea vanzarilor, editura Curtea Veche a decis sa isi vanda cartile in marile parcuri din Bucuresti, dar si in parcurile din marile orase din tara. "Luam autorizatii pentru aducerea unui cort in parc si vindem macar doua zile pe saptamana incepand cu luna aceasta", spune Arsene. Ea mai precizeaza ca pentru a supravietui si pentru a avea bani sa plateasca taxele si impozitele la stat, care "se comporta cu brutalitate in cazul micilor intarzieri la plata" trebuie sa iei in calcul toate alternativele posibile de vanzare.

"Mergem inclusiv prin scoli sau acolo unde se organizeaza diferite conferinte", mentioneaza ea. Un alt canal important de distributie il reprezinta internetul, vanzarile online generand 15% din cifra de afaceri a editurii.

Online-ul castiga teren

Si grupul editoral All Publishing vinde carti online. "In prezent vanzarile online ne aduc 6% din cifra de afaceri, insa acest canal are un mare potential, iar ponderea cartilor vandute prin internet va creste. Pe piata romaneasca nu avem o retea dezvoltata de librarii, care reprezinta pana la urma canalul clasic de vanzari", spune Gabriel Scinteia, directorul general al grupului editorial All Publishing, care a avut anul trecut o cifra de afaceri estimata la 2,7 milioane de euro, in scadere cu 42% fata de anul anterior.

In primul trimestru anul acesta, grupul All a ajuns la afaceri estimate de 520.000 de euro, mai mult cu circa 4% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

"Trimestrul unu a adus o usoara curba ascendenta, ceea ce mi-a creat un oarecare optimism, insa foarte moderat", spune Gabriel Scinteia. Anul trecut, pe fondul conditiilor dificile din piata, grupul All a redus numarul de angajati cu 30%, dar si planul editorial cu aproape 40%. Pentru anul acesta editura spera la incasari in crestere cu 10% fata de anul anterior pe fondul cresterii economice. "Totul depinde de ce va intampla in economie. Daca vom avea somaj in masa, atunci estimarile se schimba", spune Scinteia, care conduce o editura ce isi asigura 30% din vanzari din manuale scolare.