Prodlacta Brasov a trecut pe pierderi

Autor: Diana Tudor Stoica 08.04.2010

Producatorul de lactate Prodlacta Brasov, tranzactionata pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti sub simbolul PRAE, a inregistrat anul trecut pierderi nete de 2,36 milioane de lei (0,56 mil. euro) fata de un profit de 1,77 milioane de lei (0,48 mil. euro), potrivit raportului preliminar remis bursei de reprezentantii companiei. In aceeasi perioada, cifra de afaceri a producatorului de lactate s-a diminuat cu 4,7% in lei si cu 16% in euro, la 58,8 mil. lei, respectiv 14 mil. euro. Veniturile Prodlacta s-au diminuat cu 7,6%, de la 65,12 milioane de lei la 60,12 mil. lei, iar cheltuielile s-au redus cu 0,9%, la 62,4 mil. lei, de la 62,9 milioane de lei in 2008, potrivit aceleiasi surse. Actiunile Prodlacta sunt controlate de Asociatia Salariatilor, cu 42,24%, Olympus Dairy Industry Baraolt, judetul Covasna, parte a producatorului de lactate Tyras, care detine 23,6%, si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care are 17,18% din capital.