Cele mai importante evenimente ale saptamanii

Ziarul Financiar 09.04.2010

1. Rata somajului a stagnat in martie. Doar 3.000 de someri. Rata somajului in luna martie a crescut la 8,36 la suta, fata de 8,30 la suta in luna precedenta, fiind inregistrati cu aproape 3.000 de someri mai mult, informeaza, joi, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). In luna martie au fost inregistrati 765.285 de someri, cu aproape 3.000 mai mult fata de februarie, cand au fost 762.375 de someri.

2. Costiniu, Casuneanu si Locic, retinuti de DNA in cazul Voicu. Judecatorul Florin Costiniu si oamenii de afaceri Marius Locic si Costel Casuneanu au fost retinuti, joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru fapte de coruptie in dosarul in care este cercetat senatorul Catalin Voicu. Judecatorul Florin Costiniu si omul de afaceri Costel Casuneanu au fost scosi, joi dupa-amiaza, din sediul DNA, legati cu catuse unul de altul si dusi cu o duba a politiei la arestul Directiei de Cercetari Penale, dupa ce procurorii au emis pe numele lor ordonante de retinere pentru 24 de ore. Procurorii anticoruptie au emis, joi, ordonanta de retinere si pentru omul de afaceri Marius Locic, acesta fiind dus la arestul Directiei de Cercetari Penale.

3. Flanco valoreaza in cazul lichidarii 7,5 mil. euro. Flanco International, unul dintre cei mai importanti retaileri locali de electrocasnice, are in ipoteza falimentului o valoare de lichidare de 7,5 milioane de euro, de trei ori mai redusa decat in varianta continuarii activitatii, potrivit unui raport de evaluare. In raport se mentioneaza ca retailerul IT&C are datorii de 309,8 milioane lei (circa 75 milioane euro). Primii cinci mari creditori ai companiei sunt Flamingo International - 110,67 milioane de lei, ING Bank Romania - 77,27 milioane de lei, UniCredit Tiriac Bank - 43,17 milioane de lei, BRD-Groupe Societe Generale - 25,33 milioane de lei si Cetelem IFN - 13,36 milioane de lei.

4. Guvernul amana pentru 2011 introducerea forfetarului. Ramane impozitul minim. Barurile, restaurantele, taximetristii, micii hotelieri, frizerii si coafezele sau atelierele de reparatii si spalatoriile scapa anul acesta de "amenintarea" impozitului forfetar mult-discutat in ultimele doua luni, Guvernul intentionand sa continue pana in 2011 aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri introdus la 1 mai 2009, afirma surse oficiale. Motivul principal: impozitul minim s-a dovedit o sursa certa de venituri la buget, fiind estimat sa contribuie cu 0,6% din incasarile pe acest an, in timp ce contributia impozitului forfetar se dovedeste greu de cuantificat, iar FMI nu accepta incertitudini suplimentare la capitolul venituri.


5. Salariul mediu net a crescut in februarie cu 3,9% fata de aceeasi luna a anului anterior. "Castigul salarial mediu nominal net a fost in luna februarie de 1.411 lei, in scadere fata de luna precedenta cu 15 lei (-1,1%) si in crestere cu 3,9% fata de aceeasi luna a anului anterior, conform datelor publicate miercuri de Institutul National de Statistica (INS). Cele mai mari valori ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (3226 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (775 lei)."


6. Cel mai scump euro din ultimele sapte sptamani: Cursul BNR urca la 4,1308 lei/euro. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat pentru vineri un curs de referinta in crestere cu 1,8 bani fata de cel anuntat joi, la 4,1308 lei/euro. O rata de schimb superioara a fost anuntata de banca centrala la 19 februarie, cand euro era cotat la 4,1357 lei.


7. ING Bank Romania va fi condusa numai de manageri romani. Diviziile de afaceri ale ING Bank Romania vor fi conduse numai de manageri romani, dupa ce ING Olanda a numit-o in functia de director al Diviziei Retail pe Maria Cristina Matei, actualul sef de dezvoltare al produselor de retail. "Toate cele patru divizii de afaceri ale ING Bank vor fi conduse de manageri romani. ING a devenit o banca cu un pronuntat caracter local si cu o mare doza de incredere din partea managementului olandez in echipa romaneasca. Practic, in banca mai sunt doar doi manageri olandezi, directorul financiar si directorul de risc", a declarat directorul general al bancii, Misu Negritoiu.

8. Explozie in comertul electronic. Volumul tranzactiilor online a crescut in primele trei luni ale anului cu 70%. In primul trimestru din 2010, volumul tranzactiilor online cu card bancar din Romania a crescut cu 70% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 31,85 milioane euro, conform datelor furnizate de Romcard. "Desi estimarile initiale indicau o crestere moderata, acest prim trimestru a inceput in forta, prin intrarea unor noi jucatori in mediul online. Comertul electronic ramane in continuare un domeniu cu potential de crestere", a declarat Carmen Sebe, CEO al GECAD ePayment.


9. Primul Duster produs la Mioveni a fost livrat presedintelui Basescu. Presedintele Traian Basescu a intrat ieri in posesia SUV-ului Duster construit la comanda de catre Automobile Dacia, devenind primul client al modelului, cu doua saptamani inainte de inceperea comercializarii oficiale. La preluarea automobilului, Basescu a mentionat ca drumul pana la uzina nu a fost intr-o stare buna, iar SUV-ul il va conduce in special iarna, pe drumuri grele sau la munte. El a adaugat ca in continuare va conduce si Logan-ul din flota administratiei prezidentiale.

10. Exporturile Romaniei au crescut cu 18% in februarie fata de februarie 2009. Exporturile Romaniei au crescut in luna februarie la 10,56 miliarde de lei (2,56 miliarde de euro), cu 18% mai mult in lei si cu 23% mai mult in euro fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce importurile au insumat 13 miliarde de lei (3,16 miliarde de euro), in crestere cu 2,1% in lei si cu 7,1% in euro fata de februarie 2009. Fata de luna ianuarie, exporturile Romaniei au inregistrat un avans de 9,6% in lei si 10,6% in euro, iar importurile s-au apreciat cu 13,6% in lei si 14,7% in euro.