Averea fondurilor mutuale la maxim istoric: peste 1 mld. euro

Autor: Roxana Daniela Pricop 12.04.2010

Fondurile mutuale au ajuns la active nete de circa 4,29 mld. lei (1,04 mld.euro) la finele lunii martie, raportand astfel cel mai ridicat volum din istorie, potrivit raportului lunar emis de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Activele fondurilor mutuale au inregistrat un avans de 28% in primele trei luni ale anului.

Din totalul de peste 50 de fonduri mutuale, cele opt fonduri de plasamente monetare detin cea mai ridicata cota de piata, respectiv de peste 56% din activele totale ale industriei. La mare distanta urmeaza fondurile de obligatiuni cu active nete de 783 mil.lei si fondurile de plasamente diversificate cu active de 337 mil.lei. Fondurile de actiuni detin active nete de 275 mil.lei.

Numarul de investitori in fonduri mutuale era de 180.509 la finele lunii martie, mai mult cu 9,7% fata de finele anului trecut.