ECOURI/ Intru delirul limbii şi al naţiei române

Autor: Daniel Ilea 14.04.2010
Romanul Venea din timpul diez* ar trebui plătit cu râsul pe pagină, pe cuvânt ş.a.m.d. Nu pot să mă stăpânesc, râd şi acum, aşa cum am tot râs citind;mai precis, aşa cum n-am mai râs de pe la Gogol, Bulgakov, Jarry, Urmuz, Harms ori Philip Roth incoace... O cură prin vibraţia corzilor vocale, exorcizantă, purificatoare. Capitol după capitol, mă rugam (la nimeni, dar mă rugam) s-o ţină tot aşa, să nu se rupă firul, şi nu s-a rupt, am dus-o intr-un hohot! Bogdan Suceavă a descoperit aici codul, secretul alchimic, bolovanul filosofal al râsului din insăşi limba română.
Cum a fost posibilă descoperirea? Prin stil, fireşte, prin viteza nebună-nebună a naraţiunii: o lume gogoliană a sufletelor moarte, a diableriilor bulgakoviene de pe malurile Dâmboviţei.
Dar de unde atâta fantezie la un spirit abstract, la un matematician, la un geometru? Ce intrebare! Din "(i)realitatea imediată", din "fantasticul banalităţii" perioadei de tranziţie româneşti, incât stau şi mă intreb dacă e chiar vorba aici de fantastic, de realism magic ori pur şi simplu de realism, de o satiră swiftiană ori doar de o "blândă" parodie!
Ce păcat că Lucian Raicu n-a mai avut timp să citescă cartea asta. Scrisă in cinci ani, indelung coaptă, in America, dar continuu alimentată de la sursa cotidianului şi a presei cotidiene româneşti, bolboroseala asta mistico-metafizico-magică, chiorăitură prelungită de maţe sacre, vibraţie originară, pune in scenă secta dintre secte Vestea Domnului şi pe al ei Invăţător ori Profet Vespasian Moisa, cel de două ori născut (asemeni lui Dionisos), contopind in sine destinul şi sângele transilvănean cu cel muntenesc şi cu harta Bucureştilor ("Ierusalimul de-al doilea") insemnată pe piept. Fantasmă a Mântuitorului, a Fiului Domnului pentru apostolii (profesorul Diaconescu, doctorul Arghir) şi adepţii săi, el insuşi fiind mai modest, considerându-se doar un profet, prin care Domnul voia să spună ceva... Dar profet fără prevestiri din Biblie - precum Iisus, de altfel Pascal insuşi recunoştea că, neexistând dovezi, credinţa in El se sprijinea exclusiv pe minuni. Precum Iisus, deci, şi Vespasian Moisa va face minuni (ori scamatorii), una, mai ales, şi lată: va schimba forma apei din spartele ţevi de alimentare ale oraşului, va face din apă nu bici, ci ceva şi mai ambiguu, bărbat ori femeie, ori mai degrabă un androgin!
Nu, nu voi repovesti cartea, voi aminti doar câteva idei, căci in cel mai inalt grad despre idei e vorba aici (o carte şi o lume a ideilor "platoniciană"); ideile inalte se prăvălesc din cer, se cer incarnate in fiinţe, in grupuri, in găşti, in secte; ideile ii inalţă pe oameni ("ne arde aerul prin care inotăm": ecou stănescian - unul din multele) şi tot ele ii ucid... nu, din fericire, nu intotdeauna ucid, mai des se umflă şi se dezumflă ca un buhai, ori câteodată linui-lin, ca-n mioritica ţara a lui "Lerui-Ler"...
Pe aici, fanatismele işi schimbă iute culoarea şi semnul (din + in - şi viceversa). Iată-l, de pildă, pe unul care le strigă mascaţilor de jandarmi: "Luaţi labele de pe mine!!! Eu sunt Ştefan cel Mare!", dar care, după ce va sanctifica cu propria-i prezenţă secta Ştefaniştilor (adversara prin excelenţă a Veştii Domnului), se va răzgândi (i-au ajuns câteva zile la zdup şi o nouă iluminare), afirmând adepţilor săi distruşi că el e de fapt "Ion Vodă cel Cumplit"! Iar Ştefaniştii ăia, după capturarea (cu ajutorul profesorului Diaconescu, complice involuntar, bătut cu leuca) şi maltratarea, aproape tragerea in ţeapă şi colectiv-pişarea lui Moisa (imi vine in minte asasinatul lui Iorga), il vor lăsa baltă, trecând repede-repede la adorarea lui Mircea Lucescu şi la un meci de fotbal pe cinste!
Ideile misticoide, naţionaliste, simultaneiste, pseudoştinţifice, securistice sunt plămădeala unei bune părţi a poporului român. Sociologul Johann Knaster expune clar in carte una dintre posibilele explicaţii ale straniei alcătuiri a imaginarului românesc (reflecţia sa va trece, cum se şi cuvine, neluată in seamă, catalogată de către crainicul televizual "drept limbaj ştinţific, dificil pentru telespectatorii noştri"), vorbind despre "profunda criză identitară" care naşte monştri: "societatea de azi permite răspindirea pe scară largă a epidemiei de idei primite de-a gata" şi "in loc să inveţe ceva din tragediile trecute, recuperează aceste idei pentru a le incorpora, uneori la nivel fundamentalist".
Să insistăm puţin asupra unei idei-far care ghidează, ritmează şi intreţine fervoarea sectei Vestea Domnului: este vorba chiar de ideea limbii române decretate drept cea mai veche limbă (7.000 de ani), cu cheiţa Vibraţiei Originare a Universului, a Big Bang-ului in ea; o limbă ale cărei cuvinte magice nasc spontan ori conţin latent versuri geniale (de pildă, ridiche se traduce chiar prin eminescianul «pe mine mie redă-mă»); o limbă in care silabele che-li-e, decodificate, dau numele secret al mătrăgunei, iar fiertura de mătrăgună, in care se mai pun hidroxid de sodiu, piele uscată de capră, Coca-Cola şi unt, dă un efect spectaculos, făcând să crească părul unui chelios...
Dincolo sau dincoace de exotismul şi comicul acestor bazaconii, intuim aici (fapt deja semnalat de Mircea Eliade şi pus magistral in lumină de Andrei OişteanuinOrdine şi Haos) structura duală a imaginarului religios românesc: in creştinismul tradiţional a fost (prin firea lucrurilor şi-a oamenilor) integrat, topit tot ce ţinea de un ancestral fond politeist & animist autohton, dând acest fascinant amestec de păginism şi de monoteism iudaic.
Aruncând o ultimă privire spre piesa de rezistenţă a cărţii, Vestea Domnului cu al său profet iluminând meteoric cetatea Bucureştilor, să admirăm coerenţa portretului lui Vespasian Moisa, care, nefiind altceva decât o nălucă, născut dintr-un abur (pardon! din doi aburi, căci de-două-ori-născutul), după propria-i mărturisire ("Domnul m-a trimis şi El mă va chema din nou să mă intorc in aburul din care am purces..."), aşa va şi sfârşi: după pomenitul martiriu, "trupul lui se desparte in două s...t ca un abur purpuriu s...t ca un abur de alt abur s...t ca o umbră transilvană ieşind dintr-un trup muntenesc s...t topindu-se in noapte".
Ar fi (mare) păcat să inchei fără a face pomelnicul, fie şi parţial, al personajelor colorate ale romanului: motanul Trăistaru, tărcat, roşu cu ochii verzi, genialul spion al SRI-ului ("ofiţer disimulat in pisică"), infiltrat in sectă pe post de umbră a lui Moisa, lucid, credincios misiunii sale şi superiorului său direct, colonelul Focşăneanu, ambii pe picior de război, dar nereuşind să stăvilească mareea misticismului, rămânând doi securişti stingheri, persecutaţi de ofiţerii lor superiori, aproape tragici ("ultimul bastion al democraţiei şi libertăţii", după propriile vorbe răcnite ale lui Focşăneanu, in antologica scenă a punerii sale in cămaşă de forţă), despărţiţi de cruda soartă, căutându-se unul pe altul pe străzi şi prin tufişuri; Toni Trubadurul, cu cele doua iubite Margot (singura care se va dezmetici şi va părăsi secta) şi Barbie (duplicitară, dar fără răutate, fată bună, jucând pe două tablouri, la Vestea Domnului şi la Ştefanişti); Maximilian, omul-liliac ce auzea nu cum iarba creşte, ci ultrasunetele; Miklos Lakatos cu zadarnicu-i frecat al unei lămpi, ca să iasă un "ingere" din ea; Iulius, cel care colecţiona săruturile lui Nichita, căci fiecare sărut "a lăsat in lume stigmatul unui poem"; fostul prim-ministru Eliad Bărbulescu, convertit de apostolul Diaconescu, şi alţii, cu nimic mai prejos...
Mai amintim doar de piosul omagiu (era să zic pisoiul omagios), cu atât mai pios cu cât mai plin de gheruţe tandru-parodice, adus de autor unor filosofi, gânditori şi mai ales poeţi români (Nichita Stănescu, fireşte, dar şi Eminescu, Arghezi via Topârceanu, Ion Barbu, Noica, Blaga, Coşbuc, Goga…), dintre care unii, dincolo de genialitatea lor, şi-au mai dat in petic intru gloria şi delirul misticismului mioritic.
Nu mă miră recentul succes al cărţii lui Bogdan Suceavă in Ungaria (iar reeditarea ei, acum, de către Polirom e binevenită) şi ii intrezăresc (da, sunt iremediabil contaminat, imposibil să nu fiu şi eu un pic profet!) un succes asemănător in Franţa...

*) Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, Iaşi, Editura Polirom, 2010