DOSARE DECLASIFICAT/ Funcţionarii parlamentari (IV). Femeile – o rara avis

Autor: Catalin Fudulu 14.04.2010
Viaţa de şofer
Şoferii răspundeau de funcţionarea şi de "curăţenia perfecta" a maşinilor. Nu aveau foi de parcurs, dar zilnic notau intr-un registru orele de plecare şi de intoarcere. După terminarea curselor indicate de către preşedinte, aceştia erau obligaţi să-şi spele şi să-şi greseze maşinile. In prezent, şoferii nu-şi mai spală singuri maşinile, având la dispoziţie o spălătorie ecologică, iar foile de parcurs au devenit o obligaţie impusă prin fişa de post…
Cât despre uşieri, locul lor a fost luat de fetele şi băieţii de la SPP, al căror bun-simţ şi profesionalism nu pot fi puse la indoială.
Jurământul de credinţă
Funcţiile se creau de către preşedinte, cu avizul Biroului Permanent şi cu aprobarea a 2/3 dintre parlamentari. Inaintările in funcţie se realizau in acelaşi mod. Existau opt grade ierarhice. Deşi personalului tehnic şi celui de serviciu li se cereau studii medii, la concurs se "da preferinţă celor cu studii mai superioare". Erau admişi numai cetăţenii români, cu vârste cuprinse intre 21 şi 30 de ani, cu stagiul militar satisfăcut şi "cu o constituţie fizică sănătoasă pentru a fi apţi să indeplinească in bune condiţiuni serviciul". Era necesară o diplomă de licenţă obţinută in România sau in străinătate, in cel de-al doilea caz trebuind să fie echivalată in ţară. Doar pentru Serviciul Contabilitate şi pentru chestori se specifica faptul că diploma de licenţă trebuia să fie obţinută la Academia de Inalte Studii Comerciale. Detaliile privind concursul se publicau in Monitorul Oficial cu cel puţin 30 de zile inainte de examen. Toţi candidaţii erau testaţi la limba română, iar cei care doreau să ocupe funcţia de stenografi sau dactilografi erau testaţi suplimentar din punct de vedere tehnic. Funcţionarii parlamentari femei erau o rara avis, din cauză că nu indeplineau un criteriu regulamentar: stagiul militar satisfăcut! Femeile puteau fi doar dactilografe, in baza unei diplome de bacalaureat şi doar dacă la concurs nu se inscria niciun bărbat pentru postul respectiv. De asemenea, numirile sau inaintările in funcţie se publicau in Monitorul Oficial.
Toţi funcţionarii parlamentari, in momentul in care işi incepeau activitatea in cadrul serviciului din care făceau parte, trebuiau să depună in prezenţa preşedintelui (sau a vicepreşedintelui dacă era delegat) un "jurământ de credinţă regelui şi intereselor ţării; că vor observa in totul Constituţia şi legile ţării, că vor executa cu onoare şi conştiinţă funcţiile ce le sunt incredinţate, că nu vor face nimic a periclita ordinea in stat".

CATALIN PETRUT FUDULU (n. 15.09.1973). Doctor in istorie al Universitatii din Bucuresti (2006). A colaborat sau colaboreaza la revistele Angvustia, Acta Moldaviae Meridionalis, Document, Magazin Istoric, Historia (redactor in perioada 2002-2004), Dosarele Historia (redactor-sef in perioada 2002-2004), Dosarele Istoriei, Monumentul, Sangidava si Valahica, Ziarul de Duminica, insumand peste 250 de articole, publicate in periodice si volume colective, si peste 20 de comunicari la sesiuni de comunicari stiintifice.