SERIAL ISTORIC/ Ce căuta franţuzu’ in Bulgaria? (III). Mărirea şi decăderea unui rege
Autor:
Daniel Cain
14.04.2010
Orice deplasare in străinătate, de cele mai multe
ori pentru a o insoţi pe mama principelui bulgar, Clementina de
Orleans, reprezintă o oază de binevenită libertate. In mai 1888,
când ajunge pentru prima dată in Bucureşti, contele de Bourboulon
este plăcut surprins. "Un oraş bine construit şi bine intreţinut,
străzi frumoase, monumente moderne, magazine precum cele din
Occident, trăsuri minunate, capabile să le concureze pe cele
vieneze".
Câteva luni mai târziu, contele
francez revine in "fermecătorul Bucureşti, cu străzi vii, precum
cele pariziene, pline cu echipaje şic şi o mulţime elegantă, bine
imbrăcată, bine educată, fără nimic oriental in ea".
Comparativ cu
Sofia, Bucureştiul este un oraş uriaş, cu case printre grădini,
magazine frumoase, peste tot gaz şi electricitate, tramvaie curate,
ii scrie Bourboulon mamei sale. La Mogoşoaia, in sânul familiei
Bibescu, "am petrecut acolo toată sâmbăta şi nu-i nevoie să-ţi spun
cât de incântătoare, veselă, minunată a fost pentru mine această
zi, incărcată cu mii de amintiri despre Versailles, cu povestiri,
portrete, descrieri ale societăţii româneşti, cu aprecieri
originale şi colorate despre unii şi alţii!"
Bourboulon rămâne fermecat şi de
familia regală română, pe care o intâlneşte in vara anului 1897,
când il insoţeşte pe Ferdinand de Saxa Cobourg Gotha in prima sa
vizită oficială in România. Mai intâi de toate, este subjugat de
frumuseţea Peleşului, "un poem, o incântare". "Ce gust fin, ce
ordine, ce descoperiri estetice in această rafinată Curte, care
imbină genial Arta cu Natura!" Dacă, pentru contele francez, Carol
I este un "neamţ muncitor, un profil drept, frumos, rece la
infăţişare, puţin greoi, cu un infiorător accent german, foarte
inteligent, insă inainte de toate practic, care a plecat atunci
când a inceput muzica", regina Elisabeta este "o femeie
inegalabilă, care trăieşte doar pentru artă, doar in
artă!"
Pentru Anna de Grenaud, care
lasă in 1895 palatul de la Sofia pentru agenţia diplomatică din
Bucureşti, unde soţul său, Dimităr Stanciov, işi incepe remarcabila
carieră diplomatică, suveranul român "beneficia de respect şi
admiraţie, fără a se bucura de o binemeritată popularitate, fapt
care putea fi pus pe seama manierelor sale constrânse şi
principiilor sale severe, pe care supuşii săi, cu inclinaţiile lor
mai uşoare, abia dacă le puteau admite".
Spre comparaţie, Ferdinand de
Saxa Cobourg Gotha este, aşa cum constată contele de Bourboulon, "o
natură tare stranie şi interesantă". "Ba discută serios şi
emoţionant despre mama şi familia sa şi vorbeşte cu respect,
amestecat cu veneraţie, despre unchii săi. Ba face treceri in
revistă, adânci şi fine, despre ţară şi oamenii care-l inconjoară.
Pe urmă brusc va pleca să caute prin apartamente, să facă remarci
de şcolar şi să fie curios ca un copil. Ne deschide dulapurile,
verifică in ce stare sunt cizmele noastre, dacă sertarele noastre
sunt sau nu ordonate. (...) Urmează raţionamente amuzante,
definiţii pitoreşti, istorii extrem de dezgustătoare sau de
murdare. După aceasta, brusc, la cea mai mică neatenţie in modul in
care este servit şi fruntea i se intunecă, ochii săi albaştri devin
reci şi ficşi şi iată că toată seara e intr-o dispoziţie proastă.
Furtunile izbucnesc in principal atunci când mâncăm. Un fel de
mâncare intârziat, un sos nefăcut bine, o slugă transpirată, muzica
tare, prea multe râsete la un capăt al mesei... Atunci incepe să-l
fixeze pe Grenaud cu o privire de gheaţă şi să-şi incrunte venele.
In anumite momente, apucă meniul, scrie deasupra sa câteva cuvinte
şi il dă contelui - semn de furie puternică. Insă, per ansamblu,
acestea sunt nuanţe, scrie Bourboulon - ele nu-i distrug caracterul
interesant şi, personal, le privesc cu indulgenţă."
Câteva luni mai târziu, contele
francez incepe să se plângă mamei sale de "inchiziţia morală de
nedescris" de la Curtea bulgară. Ferdinand pune intrebări,
interpretează, analizează, suspectează fiecare privire, fiecare
intonaţie, fiecare gest. "Raţionamente nesfârşite, intrebări,
reproşuri, furie, ironie, suspiciuni". Sursa acestor tensiuni o
reprezintă natura relaţiilor dintre principe şi şeful cabinetului
său secret, Dimităr Stanciov. Contele de Bourboulon vorbeşte, in
corespondenţa sa, de "scene care amintesc de certuri intre
indrăgostiţi, care ţin până la trei dimineaţa". Ferdinand "nu
inţelege, nu acceptă ca un funcţionar mărunt, un supus, căruia el a
binevoit să-i acorde bunăvoinţa sa, să aibă in afara Sa o existenţă
proprie, ideile sale, preferinţe personale. El nu acceptă ca
Stanciov să aibă nevoie de somn, nici dorinţa de a fi liber". Pe de
altă parte, constată Bourboulon, Stanciov este o natură
independentă, mândră şi răzvrătită. Astfel că acesta se zbârleşte,
se impotriveşte, argumentează, insistă pentru "dreptul său la
viaţă", pentru dreptul de a-şi vedea părinţii, de a scrie
prietenilor săi şi de a nu mai fi la dispoziţia stăpânului său
necontenit, de la 6.30 dimineaţa până la 2 dimineaţa. Pentru
Ferdinand, reacţia supusului său nu este altceva decât
"nerecunoştinţă dezgustătoare". Atunci intervin nervii de ambele
părţi, incep certuri nesfârşite şi se rostesc cuvinte
dure.
Bourboulon asistă la o scenă in
care Stanciov aruncă la picioarele principelui mai multe dosare,
iar acesta, furios, il pălmuieşte. "A trebuit să intervin, ii scrie
contele francez mamei sale, pentru a nu se ajunge la o bătaie cu
pumni". Toate aceste scandaluri se termină cu impăcări, iertări,
dezmierdări. Pentru ca după aceea să inceapă din nou, spre
disperarea celor din suita princiară. Scenele dintre cei doi
continuă şi după căsătoria lui Stanciov cu contesa Anna de Grenaud,
care, după moartea prematură a tatălui său, este numită domnişoară
de onoare pe lângă principesa Clementina. Ferdinand şi Stanciov
caută să se evite, pentru ca nu cumva apropierea lor să nască
furtună. Anna manevrează abil intre cei doi bărbaţi, care sunt atât
de dificili şi atât de diferiţi. Bourboulon se teme că această
permanentă stare de oscilare intre dragoste şi ură se va solda cu o
nenorocire, chiar cu o impuşcătură.
Nu se va ajunge la asemenea
scene, intrucât, la inceputul anului 1895, Stanciov işi incepe
prodigioasa carieră diplomatică peste hotare. Ceea ce nu inseamnă
ca bietul Bourboulon nu va mai fi martorul unor scene penibile la
Curtea bulgară. De data aceasta intre Ferdinand şi noua sa soţie,
Maria Luiza de Bourbon. Care, deşi este atrasă fizic de soţul său,
il găseşte insuportabil. Potrivit aceleiaşi surse, principele
bulgar refuză să accepte faptul că soţia sa este foarte tânără, că
adoră mişcarea, jocurile şi multe alte lucruri care pe el il
ingrozesc. Ferdinand preferă să se considere victima tuturor, să se
plângă de viaţa sa de catolic şi martir. In fapt, aşa cum constată
contele de Bourboulon, viaţa sa ar fi fost cu totul altfel dacă "ar
fi fost dăruit cu simţul măsurii" şi ar fi dorit şi ştiut să lase
puţinilor săi slujitori de incredere "o anumită doză de libertate
şi iniţiativă". Existenţa noastră ar fi putut fi incântătoare dacă
nu ar fi fost distrusă de acest caracter care, atunci când se
otrăveşte pe sine, otrăveşte şi tot ce este in jur.
După indelungi ezitări şi
amânări, impins de dorinţa de a fi aproape de familia sa şi, in
acelaşi timp, de teama de a nu pierde bunăvoinţa suveranului său,
contele de Bourboulon solicită, la sfârşitul lui 1903, să fie
eliberat din toate funcţiile pe care le deţine. Dacă iniţial
reacţia lui Ferdinand este neaşteptat de favorabilă, 24 de ore mai
târziu Bourboulon ii scrie soţiei sale următoarele rânduri: "Incă
nimic nu s-a terminat, deoarece cu un caracter ca al principelui
lucrurile nu se pot dezvolta clar şi simplu! In momentul de faţă,
semăn cu diplomaţia europeană, care luptă cu sultanul in problema
reformelor!" In cele din urmă, totul se termină cu bine, iar la
dineul organizat cu ocazia plecării lui Bourboulon principele
bulgar ţine să mulţumească celui care s-a aflat in slujba sa timp
de 17 ani. Ieşirea sa la pensie nu intrerupe legăturilor cu
Bulgaria şi cu suveranul acestei ţări. In 1912, contele de
Bourboulon este invitat să participe la ceremoniile ocazionate de
aniversarea a 25 de ani de domnie ai lui Ferdinand de Saxa
Cobourg-Gotha. Aici il surprinde declanşarea primului război
balcanic. Credincios devotamentului său pentru rege, el rămâne in
Bulgaria in următoarele luni ale conflictului. Rămâne şi dintr-un
alt considerent, respectiv de a fi martor al "unor importante
evenimente istorice". Bourboulon revine la Sofia in februarie 1915,
cu scopul de a sonda intenţiile lui regelui Ferdinand de a intra in
prima conflagraţie mondială de partea Antantei. După intrarea
Bulgariei in război şi abdicarea lui Ferdinand relaţiile dintre cei
doi se restabilesc dar nu vor mai fi niciodată la fel de cordiale.
Contele de Bourboulon va rămâne in relaţii mult mai apropiate cu
copiii lui Ferdinand, in special cu regele Boris al
III-lea.
Cât despre Ferdinand de Saxa
Coburg Gotha, soarta nu va fi deloc milostivă cu el. Deşi cu merite
incontestabile in progresul economic şi cultural inregistrat de
statul modern bulgar, Ferdinand devine persona non grata. După
abdicarea sa, nu se va mai intoarce niciodată in ţară şi nu i se va
mai permite să asiste nici la inmormântarea fiului său, regele
Boris al III-lea. Este martor al asasinării celui de-al doilea fiu
al său, Kiril, a inlăturării de pe tron al nepotului său, Simeon al
II-lea, şi a abolirii monarhiei. Supravieţuieşte, de asemenea, şi
celor mai apropiţi colaboratori ai săi: contele de Bourboulon,
decedat in 1930, şi lui Dimităr Stanciov, al cărui deces survine in
1940. Se stinge din viaţă in septembrie 1948, la vârsta de 87 de
ani. Nu inainte de a constata, amar: "Totul s-a prăbuşit in jurul
meu!".