SERIAL ISTORIC/ Ce căuta franţuzu’ in Bulgaria? (III). Mărirea şi decăderea unui rege

Autor: Daniel Cain 14.04.2010
Orice deplasare in străinătate, de cele mai multe ori pentru a o insoţi pe mama principelui bulgar, Clementina de Orleans, reprezintă o oază de binevenită libertate. In mai 1888, când ajunge pentru prima dată in Bucureşti, contele de Bourboulon este plăcut surprins. "Un oraş bine construit şi bine intreţinut, străzi frumoase, monumente moderne, magazine precum cele din Occident, trăsuri minunate, capabile să le concureze pe cele vieneze".
Câteva luni mai târziu, contele francez revine in "fermecătorul Bucureşti, cu străzi vii, precum cele pariziene, pline cu echipaje şic şi o mulţime elegantă, bine imbrăcată, bine educată, fără nimic oriental in ea". Comparativ cu Sofia, Bucureştiul este un oraş uriaş, cu case printre grădini, magazine frumoase, peste tot gaz şi electricitate, tramvaie curate, ii scrie Bourboulon mamei sale. La Mogoşoaia, in sânul familiei Bibescu, "am petrecut acolo toată sâmbăta şi nu-i nevoie să-ţi spun cât de incântătoare, veselă, minunată a fost pentru mine această zi, incărcată cu mii de amintiri despre Versailles, cu povestiri, portrete, descrieri ale societăţii româneşti, cu aprecieri originale şi colorate despre unii şi alţii!"
Bourboulon rămâne fermecat şi de familia regală română, pe care o intâlneşte in vara anului 1897, când il insoţeşte pe Ferdinand de Saxa Cobourg Gotha in prima sa vizită oficială in România. Mai intâi de toate, este subjugat de frumuseţea Peleşului, "un poem, o incântare". "Ce gust fin, ce ordine, ce descoperiri estetice in această rafinată Curte, care imbină genial Arta cu Natura!" Dacă, pentru contele francez, Carol I este un "neamţ muncitor, un profil drept, frumos, rece la infăţişare, puţin greoi, cu un infiorător accent german, foarte inteligent, insă inainte de toate practic, care a plecat atunci când a inceput muzica", regina Elisabeta este "o femeie inegalabilă, care trăieşte doar pentru artă, doar in artă!"
Pentru Anna de Grenaud, care lasă in 1895 palatul de la Sofia pentru agenţia diplomatică din Bucureşti, unde soţul său, Dimităr Stanciov, işi incepe remarcabila carieră diplomatică, suveranul român "beneficia de respect şi admiraţie, fără a se bucura de o binemeritată popularitate, fapt care putea fi pus pe seama manierelor sale constrânse şi principiilor sale severe, pe care supuşii săi, cu inclinaţiile lor mai uşoare, abia dacă le puteau admite".
Spre comparaţie, Ferdinand de Saxa Cobourg Gotha este, aşa cum constată contele de Bourboulon, "o natură tare stranie şi interesantă". "Ba discută serios şi emoţionant despre mama şi familia sa şi vorbeşte cu respect, amestecat cu veneraţie, despre unchii săi. Ba face treceri in revistă, adânci şi fine, despre ţară şi oamenii care-l inconjoară. Pe urmă brusc va pleca să caute prin apartamente, să facă remarci de şcolar şi să fie curios ca un copil. Ne deschide dulapurile, verifică in ce stare sunt cizmele noastre, dacă sertarele noastre sunt sau nu ordonate. (...) Urmează raţionamente amuzante, definiţii pitoreşti, istorii extrem de dezgustătoare sau de murdare. După aceasta, brusc, la cea mai mică neatenţie in modul in care este servit şi fruntea i se intunecă, ochii săi albaştri devin reci şi ficşi şi iată că toată seara e intr-o dispoziţie proastă. Furtunile izbucnesc in principal atunci când mâncăm. Un fel de mâncare intârziat, un sos nefăcut bine, o slugă transpirată, muzica tare, prea multe râsete la un capăt al mesei... Atunci incepe să-l fixeze pe Grenaud cu o privire de gheaţă şi să-şi incrunte venele. In anumite momente, apucă meniul, scrie deasupra sa câteva cuvinte şi il dă contelui - semn de furie puternică. Insă, per ansamblu, acestea sunt nuanţe, scrie Bourboulon - ele nu-i distrug caracterul interesant şi, personal, le privesc cu indulgenţă."
Câteva luni mai târziu, contele francez incepe să se plângă mamei sale de "inchiziţia morală de nedescris" de la Curtea bulgară. Ferdinand pune intrebări, interpretează, analizează, suspectează fiecare privire, fiecare intonaţie, fiecare gest. "Raţionamente nesfârşite, intrebări, reproşuri, furie, ironie, suspiciuni". Sursa acestor tensiuni o reprezintă natura relaţiilor dintre principe şi şeful cabinetului său secret, Dimităr Stanciov. Contele de Bourboulon vorbeşte, in corespondenţa sa, de "scene care amintesc de certuri intre indrăgostiţi, care ţin până la trei dimineaţa". Ferdinand "nu inţelege, nu acceptă ca un funcţionar mărunt, un supus, căruia el a binevoit să-i acorde bunăvoinţa sa, să aibă in afara Sa o existenţă proprie, ideile sale, preferinţe personale. El nu acceptă ca Stanciov să aibă nevoie de somn, nici dorinţa de a fi liber". Pe de altă parte, constată Bourboulon, Stanciov este o natură independentă, mândră şi răzvrătită. Astfel că acesta se zbârleşte, se impotriveşte, argumentează, insistă pentru "dreptul său la viaţă", pentru dreptul de a-şi vedea părinţii, de a scrie prietenilor săi şi de a nu mai fi la dispoziţia stăpânului său necontenit, de la 6.30 dimineaţa până la 2 dimineaţa. Pentru Ferdinand, reacţia supusului său nu este altceva decât "nerecunoştinţă dezgustătoare". Atunci intervin nervii de ambele părţi, incep certuri nesfârşite şi se rostesc cuvinte dure.
Bourboulon asistă la o scenă in care Stanciov aruncă la picioarele principelui mai multe dosare, iar acesta, furios, il pălmuieşte. "A trebuit să intervin, ii scrie contele francez mamei sale, pentru a nu se ajunge la o bătaie cu pumni". Toate aceste scandaluri se termină cu impăcări, iertări, dezmierdări. Pentru ca după aceea să inceapă din nou, spre disperarea celor din suita princiară. Scenele dintre cei doi continuă şi după căsătoria lui Stanciov cu contesa Anna de Grenaud, care, după moartea prematură a tatălui său, este numită domnişoară de onoare pe lângă principesa Clementina. Ferdinand şi Stanciov caută să se evite, pentru ca nu cumva apropierea lor să nască furtună. Anna manevrează abil intre cei doi bărbaţi, care sunt atât de dificili şi atât de diferiţi. Bourboulon se teme că această permanentă stare de oscilare intre dragoste şi ură se va solda cu o nenorocire, chiar cu o impuşcătură.
Nu se va ajunge la asemenea scene, intrucât, la inceputul anului 1895, Stanciov işi incepe prodigioasa carieră diplomatică peste hotare. Ceea ce nu inseamnă ca bietul Bourboulon nu va mai fi martorul unor scene penibile la Curtea bulgară. De data aceasta intre Ferdinand şi noua sa soţie, Maria Luiza de Bourbon. Care, deşi este atrasă fizic de soţul său, il găseşte insuportabil. Potrivit aceleiaşi surse, principele bulgar refuză să accepte faptul că soţia sa este foarte tânără, că adoră mişcarea, jocurile şi multe alte lucruri care pe el il ingrozesc. Ferdinand preferă să se considere victima tuturor, să se plângă de viaţa sa de catolic şi martir. In fapt, aşa cum constată contele de Bourboulon, viaţa sa ar fi fost cu totul altfel dacă "ar fi fost dăruit cu simţul măsurii" şi ar fi dorit şi ştiut să lase puţinilor săi slujitori de incredere "o anumită doză de libertate şi iniţiativă". Existenţa noastră ar fi putut fi incântătoare dacă nu ar fi fost distrusă de acest caracter care, atunci când se otrăveşte pe sine, otrăveşte şi tot ce este in jur.
După indelungi ezitări şi amânări, impins de dorinţa de a fi aproape de familia sa şi, in acelaşi timp, de teama de a nu pierde bunăvoinţa suveranului său, contele de Bourboulon solicită, la sfârşitul lui 1903, să fie eliberat din toate funcţiile pe care le deţine. Dacă iniţial reacţia lui Ferdinand este neaşteptat de favorabilă, 24 de ore mai târziu Bourboulon ii scrie soţiei sale următoarele rânduri: "Incă nimic nu s-a terminat, deoarece cu un caracter ca al principelui lucrurile nu se pot dezvolta clar şi simplu! In momentul de faţă, semăn cu diplomaţia europeană, care luptă cu sultanul in problema reformelor!" In cele din urmă, totul se termină cu bine, iar la dineul organizat cu ocazia plecării lui Bourboulon principele bulgar ţine să mulţumească celui care s-a aflat in slujba sa timp de 17 ani. Ieşirea sa la pensie nu intrerupe legăturilor cu Bulgaria şi cu suveranul acestei ţări. In 1912, contele de Bourboulon este invitat să participe la ceremoniile ocazionate de aniversarea a 25 de ani de domnie ai lui Ferdinand de Saxa Cobourg-Gotha. Aici il surprinde declanşarea primului război balcanic. Credincios devotamentului său pentru rege, el rămâne in Bulgaria in următoarele luni ale conflictului. Rămâne şi dintr-un alt considerent, respectiv de a fi martor al "unor importante evenimente istorice". Bourboulon revine la Sofia in februarie 1915, cu scopul de a sonda intenţiile lui regelui Ferdinand de a intra in prima conflagraţie mondială de partea Antantei. După intrarea Bulgariei in război şi abdicarea lui Ferdinand relaţiile dintre cei doi se restabilesc dar nu vor mai fi niciodată la fel de cordiale. Contele de Bourboulon va rămâne in relaţii mult mai apropiate cu copiii lui Ferdinand, in special cu regele Boris al III-lea.

Cât despre Ferdinand de Saxa Coburg Gotha, soarta nu va fi deloc milostivă cu el. Deşi cu merite incontestabile in progresul economic şi cultural inregistrat de statul modern bulgar, Ferdinand devine persona non grata. După abdicarea sa, nu se va mai intoarce niciodată in ţară şi nu i se va mai permite să asiste nici la inmormântarea fiului său, regele Boris al III-lea. Este martor al asasinării celui de-al doilea fiu al său, Kiril, a inlăturării de pe tron al nepotului său, Simeon al II-lea, şi a abolirii monarhiei. Supravieţuieşte, de asemenea, şi celor mai apropiţi colaboratori ai săi: contele de Bourboulon, decedat in 1930, şi lui Dimităr Stanciov, al cărui deces survine in 1940. Se stinge din viaţă in septembrie 1948, la vârsta de 87 de ani. Nu inainte de a constata, amar: "Totul s-a prăbuşit in jurul meu!".