Ministrii iau in deradere ziaristii. Cseke, Udrea si Dumitru declara ca nu isi amintesc daca au vorbit in Guvern despre concedieri cu Boc

Ziarul Financiar 14.04.2010

Ministrul Sanatatii, cel al Turismului si cel al Agriculturii au evitat, dupa sedinta de guvern, sa raspunda jurnalistilor daca in cadrul reuniunii au discutat cu premierul Emil Boc despre disponibilizari de personal, cei trei demnitari spunand jurnalistilor ca nu isi mai amintesc acest subiect, conform Mediafax.

Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a fost intrebat de jurnalisti, miercuri, in brefingul de presa care a avut loc la finalul sedintei de Executivului, daca in Guvern s-a discutat despre disponibilizarile care vor avea loc in cadrul sectorului bugetar, dar a evitat sa raspunda clar, spunand ca detalii, "daca sunt", vor fi prezentate de catre purtatorul de cuvant al Guvernului.

In cadrul aceleiasi conferinte de presa, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, dupa ce a anuntat mai multe masuri care au fost promovate in sedinta Guvernului, a evitat sa raspunda jurnalistilor pe aceasta tema.

Cel din urma ministru care a luat cuvantul in brefingul de presa a fost cel al Agriculturii, Mihai Dumitru, caruia jurnalistii i-au adresat aceeasi intrebare legata de disponibilizarile bugetarilor.

"Nici eu nu am aceasta memorie", a afirmat la randul sau, tot zambind, si ministrul Agriculturii.