Razboiul preturilor pe piata telecom continua inca trei - patru ani

Autor: Adrian Seceleanu 15.04.2010

Razboiul preturilor de pe piata locala telecom nu isi va diminua intensitatea nici in urmatorii trei-patru ani, iar rata inca scazuta de utilizare a serviciilor de acces la internet din Romania reprezinta sansa operatorilor de a-si mari venitul mediu pe utilizator, spun reprezentanti ai unor companii telecom.

"Suntem inca in urma la utilizarea internetului asa ca acum operatorii inca investesc si isi fac retele pentru a putea oferi net de mare viteza - care sa permita si furnizarea de telefonie si de servicii TV. Acesta este pariul acum - venitul mediu pe utilizator va creste prin utilizarea mai mare a internetului", crede Radu Petric, seful Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), care grupeaza cei mai mari jucatori de pe piata. El a facut aceste declaratii in cadrul unei conferinte organizate la Bucuresti de publicatia online Broadband TV News, din Marea Britanie.

Cu doar 2,8 milioane de linii fixe de acces la internet rapid la finele anului trecut - reprezentand 13% din populatie, Romania este una dintre codasele Uniunii Europene la acest capitol, astfel ca cererea va continua sa fie ridicata, sunt de acord operatorii.

Digital Cable Systems - un operator telecom detinut de fondul de investiti AIG care ocupa locul trei pe piata de cablu TV, a inregistrat cresteri "usoare" ale veniturilor in primul trimestru exact pe fondul cresterii numarului de clienti care au cumparat si servicii internet pe langa cele video, spune Dinu Malacopol, seful companiei. "Avem semne bune si pe segmentul de business, unde firmele dau semne ca se pregatesc de extindere si isi maresc consumul. Daca piata business isi revine, in sase luni putem spera la crestere si pe segmentul consumer", adauga Malacopol. Digital Cable Systems - care actioneaza pe piata consumer sub brandul AKTA, estimeaza pentru acest an afaceri de 34,5 mil. euro.

In ceea ce priveste tarifele din Romania - "cele mai mici din Europa" dupa cum spune Petric, situatia nu se va imbunatati pentru operatori in urmatorii trei patru ani, crede Malacopol. "Razboiul preturilor se va incheia peste 3-4 ani, insa doar dupa ce vor aparea noi consolidari in industrie", a spus Malacopol.

RCS&RDS, Romtelecom, UPC si AKTA - care controleaza impreuna grosul pietelor locale de servicii TV si internet, au aproximativ 1.000 de competitori mai mici, in mare parte asa-numitele "retele de cartier". Marii operatori se asteapta ca acesti operatori mici fie sa fie cumparati, fie sa iasa din business, pe masura ce clientii vor cere servicii mai scumpe, iar proprietarii nu vor avea fondurile necesare pentru investitii.

Consolidarea este un proces "normal", crede si Magnus Ternsjo, managing director al nou-in fiintatei divizii de televiziune prin satelit UPC Direct - care va gestiona acest segment de pe piata TV in mai multe tari din regiune, inclusiv Romania. "In mod clar unul sau doi jucatori de pe piata de televiziune prin satelit din Ro mania vor disparea", a spus Ternsjo fara a nominaliza ce companii ar putea avea aceasta soarta. "In tre barea este doar cand se va intam pla", a a daugat el. Cei mai mici furnizori DTH din Ro mania sunt Digital Cable Systems si Boom TV - care este controlat de o companie israeliana.