Cursa a companiei Blue Air, pe relatia Sibiu - Koln, anulata din cauza eruptiei vulcanice

Ziarul Financiar 16.04.2010

O cursa a companiei Blue Air, pe relatia Sibiu - Koln, a fost anulata, vineri dimineata, de pe aeroportul sibian, din cauza eruptiei vulcanice din Islanda, fiind singurul zbor afectat pana in prezent la Sibiu, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Aeroportului din Sibiu, o singura cursa a fost afectata, pana la ora transmiterii acestei stiri.

"De la celelalte companii nu avem deocamdata nicio informare referitoare la zboruri. I-am rugat sa ne transmita orice informatie imediat cum se ia vreo decizie", a declarat purtatorul de cuvant al Aeroportului din Sibiu, Iuliana Oprita. Vedeti lista cu toate cursele aeriene anulate in Romania pe www.mediafax.ro.