Holver Brasov a avut afaceri de 51 mil. euro din comertul cu lemn

Autor: Laurentiu Cotu 20.04.2010

Compania Holver din Brasov, membra a grupului de firme austriac J.u.A. Frischeis G.m.b.H, care comercializeaza placi, placaje si alte produse din lemn, a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 217 mil. lei (circa 51,6 mil. euro), in scadere cu aproximativ 3% fata de anul precedent. Tinand cont de evolutia actuala a pietei, conducerea companiei brasovene mizeaza in acest an pe o usoara crestere a vanzarilor cu 1-3% fata de 2009. "In perioada urmatoare de timp nu intrevedem modificari majore pe piata de mobila sau in sectorul constructiilor, insa credem ca tendinta va fi de scadere a numarului clientilor de volum. In acest sens am facut cateva investitii in ultima perioada de timp si ne-am reorientat catre segmentul de detail, unde vedem o posibila crestere in comparatie cu cel de volum", a declarat Roxana Nechifor, director in cadrul departamentului de control al companiei Holver. Potrivit reprezentantilor companiei din Brasov, criza financiara a impus o amanare a deschiderii unor noi puncte de lucru Holver pe zonele neacoperite din tara, acestea fiind in continuare deservite de agentii din depozitele deja existente. Compania Holver a fost infiintata in anul 2000 si este membra a grupului de firme austriac J.u.A. Frischeis G.m.b.H, unul dintre principalii comercianti en-gross a produselor din lemn din Europa Centrala. Pe langa compania Holver, grupul J.u.A. Frischeis mai detine in Romania si firma JF Furnir, producator de furnir estetic si cherestea, grupul austriac avand in total 52 de filiale in 14 tari.