BOOK.COM/ Papa Was (not) a Rolling Stone
Autor:
Dan Silviu Boerescu
21.04.2010
S-a reeditat "According to the Rolling Stones", carte in care
Dora Lowenstein si Philip Dodd au pus la un loc tone de fotografii
si interviuri cu cei patru membri in viata, lamurind sau nu mistere
mai vechi sau mai noi (moartea lui Brian Jones etc.), dar
perpetuand o legenda fabuloasa…
…In anii '70, in cartierul
bucurestean Berceni, intr-un bloc aflat atunci la marginea marginii
orasului, printre vii, stane si un vechi conac boieresc aflat in
paragina, se intampla ceva absolut spectaculos. Spectaculos nu doar
pentru mintea unui copil de 10-12 ani (eu), ci si pentru orice alt
locuitor al cartierului periferic. Asadar, in blocul de vis-à-vis,
tot la etajul patru (la care locuiam si eu), pe un perete interior
se lafaia un afis absolut scandalos. Pe afis, un cantaret de rock
era surprins in timpul unui concert american calare pe o ditamai
excrescenta falica de plastic, o chestie penisoida gonflabila de
vreo cinci metri! De la geamul meu, eu nu vedeam prea clar afisul
dar doi baieti mai mari de la etajul al doilea (fiii ospatarului
Tudorache) il vazusera de aproape, fiind amici cu locatarul de
alaturi.
Acesta, un tanar extrem de emancipat, nu numai ca avea mai
multe perechi de blugi dar era fiu de dramaturg, lucru dovedit de
alte afise aflate pe peretii camerei lui. Tatal lui, autorul
dramatic, o uschise deja in Suedia, asa ca plecarea fiului era si
ea doar o chestiune de luni (ceea ce, de altfel, s-a si intamplat).
Singur acasa … dar cu un picior in Scandinavia, acest baiat nu avea
nici o problema sa lipeasca pe perete un asemenea afis, motiv
pentru care noi, toti ceilalti, il invidiam nespus (desi numai
baietii ospatarului vazusera afisul cu pricina de aproape). Spre
comparatie, pseudo-afisele din camera mea erau doar doua si ca vai
de ele: un spread cu Bjorn Borg rupt dintr-un Paris Match primit de
taica-meu de la un coleg care mai facea Vestul si - straniu! -
ganditorul de la Hamangia desprins dintr-un calendar "pentru
export". Distanta dintre golanul pletos imortalizat calare pe o
ditamai pula de plastic si meditativul neolitic surprins cu falca
in mana era chiar mai mare decat cea dintre Berceni si Stockholm,
bunaoara. Sau decat cea dintre hamburger si chiftea, Coca Cola si
lamaita ori Woodstock si Cenaclul Flacara. Dar, pe atunci, habar nu
aveam despre toate acestea, iar apa minerala cu aroma de lamaie mi
se parea absolut extraordinara cand veneam infierbantat de la
fotbal. Ca sa nu mai vorbesc de Brifcor! Totusi, pletosul cu
maxilar proeminent care ranjea de pe acea pula de plastic imensa
mi-a dar de gandit. Mamei mele ii placea Cornel Constantiniu, iar
taica-meu era fan James Brown. Eu de-abia ma familiarizam cu Boney
M si o consideram pe Frida, de la ABBA, o gagica absolut superba,
perfect dezirabila. In acest orizont de asteptare, viziunea falica
de pe afisul despre care mi se tot povestea avea darul de a-mi
schimba radical sistemul de valori.
In consecinta, am inceput sa
frecventez cu asiduitate topul extern din revista Saptamana (parca
Florin Silviu Ursulescu il facea, sper sa nu ma insel!) si sa
copiez numele formatiilor "ciudate" intr-un calendar de birou,
dintre acelea care precizau la ce ora rasare si, respectiv, apune
soarele. Educatia mea muzicala a debutat cu acest film mut, in care
nu se auzeau chitare electrice, nici macar baterii, ci, doar,
ecouri vagi ale unor nume precum Creedence Clearwater Revival,
chiar si mai complicate. De ascultat, le-am ascultat mult mai
tarziu, insa The Rolling Stones si al lor Mick Jagger calare pe o
pula gigantica din plastic umflata cu pompa inca domina prima mea
amintire din rock'n'roll.
