Cosmote: de pe telefonul mobil, viteza serviciilor de internet 3G este de 384 kbps

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 22.04.2010

Viteza serviciilor de internet mobil prin reteaua 3G, lansate ieri de Cosmote, este de 384 kbps, mai mica decat in cazul utilizarii serviciilor de date de pe un calculator, cu un modem dedicat, au precizat pentru ZF reprezentantii companiei.

"Pe telefonul mobil, serviciile Wireless Internet si Web'n'Walk sunt oferite cu viteze de transfer de pana la 384 Kbps in reteaua 3G, 236,8 Kbps in reteaua EDGE, respectiv 53,6 Kbps in reteaua GPRS in functie de acoperirea disponibila si specificatiile terminalului folosit", au precizat pentru ZF oficialii Cosmote.

Viteza poate fi mai mare daca serviciul de date este utilizat de pe un telefon Blackberry, potrivit Cosmote.

"Pentru telefoanele BlackBerry, serviciile de internet si e-mail sunt oferite cu viteze de transfer de pana la 21,6 Mbps in reteaua 3G, 236,8 Kbps in reteaua EDGE, respectiv 53,6 Kbps in reteaua GPRS in functie de acoperirea disponibila si specificatiile terminalului folosit", au adaugat reprezentantii Cosmote.

Blackberry Bold 9000, singurul Blackberry 3G din oferta Cosmote Romania, poate descarca datele la o viteza maxima de 3,6 Mbps.

Serviciile de date 3G ale Cosmote sunt disponibile atat prin modemul Connect 3G cat si de pe telefonul mobil, folosind serviciile existente (Wireless Internet, Web'n'Walk si BlackBerry), atat pentru abonati cat si pentru utilizatorii de cartele.