Ce ar face Tariceanu si Nastase cu economia daca ar fi in locul lui Boc. Cum comentati?

Autor: Doina Anghel 26.04.2010

Fostii premieri Calin Popescu-Tariceanu (PNL) si Adrian Nastase (PSD) au vorbit ieri la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV despre efectele acordului cu Fondul Monetar International, cei doi fiind de acord ca majorarea TVA ar fi o greseala majora, in contextul in care Guvernul cauta resurse pentru a sustine aparatul de stat. In privinta cotei unice de impozitare de 16%, cei doi fosti sefi ai Executivului, aflati acum impreuna in opozitie, au opinii divergente.

"E un zvon care circula destul de intens, probabil ca este una din solutiile la care va recurge Guvernul. Cred ca este o greseala pentru ca, intr-o perioada de criza, consumul nu trebuie sugrumat, din contra trebuie stimulat, si sigur ca majorarea de TVA vine exact in sens contrar", a spus Calin Popescu- Tariceanu.

"Majorarea TVA ar fi o masura grava, pentru ca loveste in mod egal pe toti cei care consuma, dar cei cu veniturile mici vor fi cei mai afectati", a spus si fostul premier Adrian Nastase, el insa considera ca ar trebui sa se revina la impozitarea diferentiata, pentru ca nu ar fi adus beneficii suficiente celor saraci.

"Cei cu venituri mici au beneficiat mult mai putin decat cei cu venituri mari de cota unica. In schimb, bugetul statului nu a putut sa obtina suficiente venituri, iar statul a venit pe alte zone de impozite suplimentare, pe care insa toti le-au platit in egala masura, iar polarizarea sociala s-a marit", a spus fostul premier social-democrat.

In aceasta chestiune, fostii premieri sunt in dezacord. "Cota unica a fost un succes. A permis investitorilor sa reinvesteasca mai mult, a permis oamenilor sa castige mai mult, deci sa beneficieze de roadele muncii lor, a permis statului sa stranga mai multi bani si la buget", a sustinut Tariceanu.

Cum trebuie repornita economia.

Nu trebuie cautate solutii "de premiu Nobel", ci solutii testate de altii, spune Calin Popescu-Tariceanu, el mentionand ca sunt necesare patru masuri esentiale necesare macar pentru "oprirea declinului economic", daca nu pentru repornirea motoarelor: "stimulente pentru intreprinderi" - pentru a crea si a mentine locuri de munca, stimularea consumului, reducerea unor cheltuieli fara a introduce taxe suplimentare si investitiile publice cu bani din sectorul guvernamental.

El a mentionat ca in privinta relansarii economice "statele europene nu au stat cu mainile in san si nu au asteptat ca solutiile sa vina din afara, asa cum astazi atat presedintele, cat si primul-ministru spun explicit ca vor sa procedeze".

"Cu alte cuvinte, ei se considera incapabili si impotenti in fata crizei si vor ca salvarea sa vina din exterior, mizand pe faptul ca, pe masura ce economiile din Vest repornesc motoarele, va exista un efect de antrenare pentru economia romaneasca. E adevarat, dar nu e destul", a spus fostul premier.

Intrebat daca, aflat la guvernare, ar fi concediat bugetari, Tariceanu a invocat informatiile potrivit carora "numarul de angajati din sectorul public in Romania intre 2005 pana in 2008 a scazut de la 1,92 milioane la 1,72 milioane, pe o tendinta de scadere amorsata".

El a evitat sa dea un raspuns transant privind reducerea numarului de bugetari, precizand ca el ar fi procedat cu totul altfel decat a facut premierul Emil Boc si nu poate da un raspuns. Nici Nastase nu a raspuns intrebarii, el mentionand, ca in 2004 erau doar 900.000 de bugetari.

"In ultimii ani s-a creat o pletora de structuri judetene si locale care au sufocat administratia locala. De exemplu, la Ministerul Muncii erau in 2004 doar doi directori locali, acum sunt sase sau opt. (...) Este evident ca exista o structura neechilibrata la nivel local, creata prin presiunile de la centru pentru angajarea unei anumite clientele politice. Este nevoie de un tip de reorganizare. Problema nu este neaparat de a vedea cati dam afara, ci de a face o reforma a administratiei pentru a nu mai avea cate trei sau patru directori in fiecare serviciu deconcentrat", a afirmat fostul premier.