INTERVIU/ Antigone Kefala: „Limba mea interioară pentru mulţi ani a fost româna”

Autor: Ioana Ieronim 28.04.2010
Este poetă, prozatoare, eseistă, diaristă, personalitate de prestigiu a literaturii Australiei, cu o voce lirică inconfundabilă a ţării sale. S-a născut la Brăila in 1935, făcând parte din comunitatea grecească a oraşului. In 1947 a emigrat impreună cu familia in Grecia, apoi in Noua Zeelandă, pentru ca, in cele din urmă, să se stabilească in Australia. A studiat in România, Grecia şi Noua Zeelandă. A avut funcţii administrative in sistemul universitar şi a făcut parte pentru mulţi ani din Consiliul Artelor din Australia. A debutat in poezie in 1973 cu volumul The Alien (Străinul), iar in proză in 1975: The First Journey (Prima călătorie), urmate de o serie intreagă de noi titluri in ambele genuri. Absence (Absenţă) este o antologie din lirica autoarei, cu poeme inedite (1992, reeditată in 1998). Tradusă in cehă, franceză, greacă, germană, maghiară, italiană, turcă (şi acum română), scriitoarea este prezentă in numeroase reviste, antologii, cărţi de referinţă, in Australia şi in străinătate. A participat la manifestări literare practic pe toate continentele. Creaţia autoarei este apreciată pentru austeritate, fineţe şi intensitate, pentru bogăţia ecourilor culturale şi existenţiale, pentru spiritul ei universal, pentru tonul diferit pe care il aduce in cultura australiană. Scrisul ei reflectă in modul cel mai interesant identitatea dizlocată, vizând - dincolo de suprafaţa fracturată a unor realităţi multiple - profunzimea, "experienţa fundamentală".
Plecată din România la vârsta de 12 ani (fără să mai revină vreodată), stabilită in Australia din 1960, Antigone Kefala păstrează vie amintirea ţării de naştere, a anilor formatori de aici. Şi continuă să vorbească uimitor de bine limba română, aşa cum se poate vedea şi in interviul de faţă.
Volumul de versuri Absenţă, cuprinzând şi un important eseu al autoarei, Drumul spre limbă, este in curs de apariţie la Editura Omonia, 2010.
- Ce inseamnă pentru Antigone Kefala faptul că s-a născut intr-un port de la Dunăre, in România?
- Brăila - nu numai oraşul meu natal, dar oraşul părinţilor mei, care s-au născut acolo şi intr-o oarecare măsură şi al bunicilor mei, care şi-au petrecut acolo viaţa. Brăila a rămas intotdeauna o parte importantă a vieţii noastre, nu numai prin faptul că vorbeam româneşte acasă, dar prin amintirile părinţilor - viaţa la Brăila, prietenii lor, viaţa culturală a oraşului, la care ei luaseră parte, toate astea formau un trecut cu care măsuram noile impresii, noile societăţi şi felul in care ne simţeam. Mai târziu desigur şi treptat, necesităţile noii vieţi, alte peisagii, alte limbi, au făcut ca trecutul nostru in România să inceapă incet-incet să se indepărteze.
- Invremea copilăriei dvs. la Brăila, cum vă simţeaţi, asemenea şi totodată diferit, făcând parte dintr-o anume comunitate, o minoritate etnică?
- Evident eram conştienţi că nu eram români, ci de origine greacă. Familia insă nu prea lua parte la viaţa comunităţii greceşti. Tata avea prieteni din copilărie greci, născuţi la Brăila, care mai târziu au devenit muzicieni, ziarişti, cu care a continuat să aibe contact.
- Cum v-a marcat emigrarea? Cât de mult se pierde, cât de mult se câştigă? Cum au fost, in experienţa dvs., vârstele emigrării?
- Emigrarea ne-a marcat fundamental. O ajustare continuă la alte societăţi, limbi, aspecte culturale - intr-o mare măsură am devenit alţi oameni. Nu uitaţi că am schimbat nu numai o ţară, dar am plecat din România in Grecia, din Grecia in Noua Zeelandă şi de acolo finalmente in Australia. Ce am câştigat - desigur o imagine mult mai largă asupra lumii, a vieţii, a oamenilor. Ce am pierdut - siguranţa unui ataşament mult mai direct la un peisagiu, un fel de viaţă, o istorie, o cultură create de un trecut in care crescuserăm şi ne simţeam acasă.
- In ce măsură pozitia unică a culturii greceşti in formarea-definirea lumii vestice a fost importanta pentru dvs. ca "cetăţean al lumii"?
- Cultura greacă a fost un element important, mai mult din cauză că Tata, in deosebi, era foarte ataşat de ideea elenismului. Vorbea şi scria greaca bine, importa cărţi din Grecia şi menţinea contactul cu prietenii de origine greacă. Cu un nume ca al meu, e puţin dificil să nu fii asociată cu Grecia. Dar asta a rămas ca un substrat, ca să spun aşa. Unica mea experienţă directă privind Grecia, la inceput, a fost ca refugiat, pentru câţiva ani, in condiţii foarte grele şi cu probleme enorme, pe care toată familia căuta să le rezolve.
Cultura franceză aş putea spune că a avut o importanţă mai mare in formarea mea decât cultura greacă şi mai târziu, desigur, cultura engleză.
- Ce valoare specială ataşaţi de cultura Australiei şi cum vă găsiţi locul, afinităţile, in această cultură?
- Ataşez o mare importanţă culturii australiene, văzând-o, trăind-o. Desigur, Australia este o ţară tânără, 200 de ani de la colonizare, pe un teren vast şi in care cultura primilor locuitori - aborigenii, care au fost aici de mai mult de 40.000 de ani - nu a devenit decât acum parte din cultura generală a Australiei. Cultura Australiei s-a constituit fundamental din cultura Angliei şi, desigur, realitatea locală a impus alte valori şi direcţii. Cât priveşte locul meu şi al altor scriitori veniţi, am rămas oarecum pe margini. Suntem marcaţi, intr-o oarecare măsură, de locurile unde ne-am născut, de limbile pe care le vorbim şi toate astea aduc un element intrucâtva străin stilului nostru.
- Ce inseamnă pentru dumneavoastră scrisul propriei poezii?
- Necesitatea să exprim, intr-o formă cât mai vitală cu putinţă, experienţe fundamentale.
- Nu de puţine ori in scrisul dvs. am simţit că natura şi cultura sunt intru totul egale in spaţiul autenticităţii dvs. Cum vă raportaţi, ca scriitor, la celalte arte?
- Artele in general au format de la inceput baza pe care am utilizat-o ca să inţeleg viaţa.
Am crescut cu muzică clasică de când eram copil. Tata era violinist şi fratele violoncelist, inainte să plecăm studia la Conservatorul din Bucureşti şi mai târziu a studiat la Conservatorul din Atena. Muzica a rămas o parte foarte importantă a vieţii mele, o consolare. Pictura, sculptura erau un interes al intregii familii, vizitam expoziţii, citeam cărţi de artă. In ultimul an in ţară, petrecut la Bucureşti, vizitam pinacotecile şi muzeele.
In Australia mulţi dintre prietenii mei sunt pictori şi sculptori.
- Cum resimţiţi in acest moment climatul literar, viaţa artistului, promisiunea ca vocea creatoare să fie auzită, miza posibilă pentru demersul creator?
- Dificil de răspuns - câteodată sunt foarte entuziasmată de posibilităţile introduse de noile tehnologii - o universalitate in cultură şi informaţii, o epocă in care toţi se pot exprima, pot schimba idei peste hotare. Pe de altă parte, o enormă «producţie», toată lumea scrie, multe dintre cărţile publicate au puţină valoare in termeni literari.
- Traducând poezia dvs., am intâlnit o fină reţea de sunete diverse, căutând, parcă, albia unor limbi diferite. De câteva ori cel puţin mi s-a părut că secvenţe din versurile dvs. işi găsesc expresia română cu un firesc magic. Credeţi că in amintirea dvs. profundă s-a păstrat ceva din rostirea de limbă, de poezie românească?
- Sunt sigură că elemente ale limbii româneşti au avut o mare influenţă asupra scrisului meu. De aceea, intr-o măsură, traducerile dvs. au ceva firesc. Nu uitaţi că, deşi am continuat să invăţ alte limbi - greaca, franceza, engleza -, limba mea interioară pentru mulţi ani a fost româna. Literatura română făcea parte din viaţa cotidiană acasă - Eminescu, Caragiale, Blaga, Delavrancea, Brătescu-Voineşti, Arghezi şi alţii. Unicele lucruri pe care le-am luat când am plecat din România au fost instrumentele muzicale şi nişte cărţi. Poemul lui Coşbuc, pe care il menţionam de câte ori priveam o lună ridicându-se prin ţările unde mă găseam: «…Iese luna din brădet/ şi se-nalţă-ncet-incet/ Gânditoare ca o frunte/ De poet…». De aceea mi-a făcut enormă plăcere cartea Hellenism in Romania, publicată la Editura Omonia, pe care d-na Elena Lazăr, directoarea editurii, mi-a trimis-o. O carte plină nu numai de localităţi, formidabile informaţii istorice, ilustraţii… scriitori… o grămadă de nume din copilărie - Perpessicius - despre care nu ştiam nimic, dar al cărui nume mă incântă…
- Observând mai intâi cu deosebită admiraţie limba română excelentă pe care o vorbiţi şi azi, aş dori să vă intreb ce gândiţi, ce simţiţi despre această "intoarcere acasă", in ţara unde v-aţi născut, prin text, prin publicarea scrisului dvs. in limba română?

- Am fost foarte mişcată când am citit traducerile poemelor făcute de dvs. O intoarcere. Pe de altă parte, tristeţea că lucrurile au venit prea târziu, când toată familia a murit. Mamei in special i-ar fi făcut o mare plăcere să le citească. In privinţa legăturii noastre cu ţara, ca să intrebuinţez din nou pluralul pentru toată familia, incet-incet am pierdut contactul cu noua literatură, cu noii artişti, noile direcţii pe care artele le-au luat in România după plecarea noastră. Puţine noutăţi din România ajungeau pe aici şi România apărea foarte rar pe radarul cultural - doar câteva nume, in muzică Enescu şi Lipatti, in literatură cei din Franţa, Ionesco şi Cioran şi, desigur, Brâncuşi. Numai in ultimii ani au inceput să apară traduceri in engleză din poeţi români, iar acum - şi filme. E o plăcere pentru mine să discut du dvs. pe româneşte despre lucruri aşa importante şi sper că cititorii Ziarului de Duminică vor fi convinşi că o mică parte din România mai trăieşte pe meleagurile acestea atât de indepărtate.