INTERVIU/ Antigone Kefala: „Limba mea interioară pentru mulţi ani a fost româna”
Autor:
Ioana Ieronim
28.04.2010
Este poetă, prozatoare, eseistă,
diaristă, personalitate de prestigiu a literaturii Australiei, cu o
voce lirică inconfundabilă a ţării sale. S-a născut la Brăila in
1935, făcând parte din comunitatea grecească a oraşului. In 1947 a
emigrat impreună cu familia in Grecia, apoi in Noua Zeelandă,
pentru ca, in cele din urmă, să se stabilească in Australia. A
studiat in România, Grecia şi Noua Zeelandă. A avut funcţii
administrative in sistemul universitar şi a făcut parte pentru
mulţi ani din Consiliul Artelor din Australia. A debutat in poezie
in 1973 cu volumul The Alien (Străinul), iar in proză
in 1975: The First Journey (Prima călătorie), urmate
de o serie intreagă de noi titluri in ambele genuri.
Absence
(Absenţă) este o antologie din lirica autoarei, cu poeme
inedite (1992, reeditată in 1998). Tradusă in cehă, franceză,
greacă, germană, maghiară, italiană, turcă (şi acum română),
scriitoarea este prezentă in numeroase reviste, antologii, cărţi de
referinţă, in Australia şi in străinătate. A participat la
manifestări literare practic pe toate continentele. Creaţia
autoarei este apreciată pentru austeritate, fineţe şi intensitate,
pentru bogăţia ecourilor culturale şi existenţiale, pentru spiritul
ei universal, pentru tonul diferit pe care il aduce in
cultura australiană. Scrisul ei reflectă in modul cel mai
interesant identitatea dizlocată, vizând - dincolo de suprafaţa
fracturată a unor realităţi multiple - profunzimea, "experienţa
fundamentală".
Plecată din România la vârsta de
12 ani (fără să mai revină vreodată), stabilită in Australia din
1960, Antigone Kefala păstrează vie amintirea ţării de naştere, a
anilor formatori de aici. Şi continuă să vorbească uimitor de bine
limba română, aşa cum se poate vedea şi in interviul de
faţă.
Volumul de versuri
Absenţă, cuprinzând şi un important eseu al autoarei,
Drumul spre limbă, este in curs de apariţie la Editura
Omonia, 2010.
- Ce inseamnă pentru Antigone
Kefala faptul că s-a născut intr-un port de la Dunăre, in
România?
- Brăila - nu numai oraşul meu
natal, dar oraşul părinţilor mei, care s-au născut acolo şi intr-o
oarecare măsură şi al bunicilor mei, care şi-au petrecut acolo
viaţa. Brăila a rămas intotdeauna o parte importantă a vieţii
noastre, nu numai prin faptul că vorbeam româneşte acasă, dar prin
amintirile părinţilor - viaţa la Brăila, prietenii lor, viaţa
culturală a oraşului, la care ei luaseră parte, toate astea formau
un trecut cu care măsuram noile impresii, noile societăţi şi felul
in care ne simţeam. Mai târziu desigur şi treptat, necesităţile
noii vieţi, alte peisagii, alte limbi, au făcut ca trecutul nostru
in România să inceapă incet-incet să se indepărteze.
- Invremea copilăriei
dvs. la Brăila, cum vă simţeaţi, asemenea şi totodată diferit,
făcând parte dintr-o anume comunitate, o minoritate
etnică?
- Evident eram conştienţi
că nu eram români, ci de origine greacă. Familia insă nu prea lua
parte la viaţa comunităţii greceşti. Tata avea prieteni din
copilărie greci, născuţi la Brăila, care mai târziu au devenit
muzicieni, ziarişti, cu care a continuat să aibe
contact.
- Cum v-a marcat emigrarea?
Cât de mult se pierde, cât de mult se câştigă? Cum au fost, in
experienţa dvs., vârstele emigrării?
- Emigrarea ne-a marcat
fundamental. O ajustare continuă la alte societăţi, limbi, aspecte
culturale - intr-o mare măsură am devenit alţi oameni. Nu uitaţi că
am schimbat nu numai o ţară, dar am plecat din România in Grecia,
din Grecia in Noua Zeelandă şi de acolo finalmente in Australia. Ce
am câştigat - desigur o imagine mult mai largă asupra lumii, a
vieţii, a oamenilor. Ce am pierdut - siguranţa unui ataşament mult
mai direct la un peisagiu, un fel de viaţă, o istorie, o cultură
create de un trecut in care crescuserăm şi ne simţeam
acasă.
- In ce măsură pozitia unică
a culturii greceşti in formarea-definirea lumii vestice a fost
importanta pentru dvs. ca "cetăţean al lumii"?
- Cultura greacă a fost un
element important, mai mult din cauză că Tata, in deosebi, era
foarte ataşat de ideea elenismului. Vorbea şi scria greaca bine,
importa cărţi din Grecia şi menţinea contactul cu prietenii de
origine greacă. Cu un nume ca al meu, e puţin dificil să nu fii
asociată cu Grecia. Dar asta a rămas ca un substrat, ca să spun
aşa. Unica mea experienţă directă privind Grecia, la inceput, a
fost ca refugiat, pentru câţiva ani, in condiţii foarte grele şi cu
probleme enorme, pe care toată familia căuta să le
rezolve.
Cultura franceză aş putea spune
că a avut o importanţă mai mare in formarea mea decât cultura
greacă şi mai târziu, desigur, cultura engleză.
- Ce valoare specială ataşaţi
de cultura Australiei şi cum vă găsiţi locul, afinităţile, in
această cultură?
- Ataşez o mare importanţă
culturii australiene, văzând-o, trăind-o. Desigur, Australia este o
ţară tânără, 200 de ani de la colonizare, pe un teren vast şi in
care cultura primilor locuitori - aborigenii, care au fost aici de
mai mult de 40.000 de ani - nu a devenit decât acum parte din
cultura generală a Australiei. Cultura Australiei s-a constituit
fundamental din cultura Angliei şi, desigur, realitatea locală a
impus alte valori şi direcţii. Cât priveşte locul meu şi al altor
scriitori veniţi, am rămas oarecum pe margini. Suntem marcaţi,
intr-o oarecare măsură, de locurile unde ne-am născut, de limbile
pe care le vorbim şi toate astea aduc un element intrucâtva străin
stilului nostru.
- Ce inseamnă pentru
dumneavoastră scrisul propriei poezii?
- Necesitatea să exprim, intr-o
formă cât mai vitală cu putinţă, experienţe
fundamentale.
- Nu de puţine ori in scrisul
dvs. am simţit că natura şi cultura sunt intru totul egale in
spaţiul autenticităţii dvs. Cum vă raportaţi, ca scriitor, la
celalte arte?
- Artele in general au format de
la inceput baza pe care am utilizat-o ca să inţeleg
viaţa.
Am crescut cu muzică clasică de
când eram copil. Tata era violinist şi fratele violoncelist,
inainte să plecăm studia la Conservatorul din Bucureşti şi mai
târziu a studiat la Conservatorul din Atena. Muzica a rămas o parte
foarte importantă a vieţii mele, o consolare. Pictura, sculptura
erau un interes al intregii familii, vizitam expoziţii, citeam
cărţi de artă. In ultimul an in ţară, petrecut la Bucureşti,
vizitam pinacotecile şi muzeele.
In Australia mulţi dintre
prietenii mei sunt pictori şi sculptori.
- Cum resimţiţi in acest
moment climatul literar, viaţa artistului, promisiunea ca vocea
creatoare să fie auzită, miza posibilă pentru demersul
creator?
- Dificil de răspuns - câteodată
sunt foarte entuziasmată de posibilităţile introduse de noile
tehnologii - o universalitate in cultură şi informaţii, o epocă in
care toţi se pot exprima, pot schimba idei peste hotare. Pe de altă
parte, o enormă «producţie», toată lumea scrie, multe dintre
cărţile publicate au puţină valoare in termeni
literari.
- Traducând poezia dvs., am
intâlnit o fină reţea de sunete diverse, căutând, parcă, albia unor
limbi diferite. De câteva ori cel puţin mi s-a părut că secvenţe
din versurile dvs. işi găsesc expresia română cu un firesc magic.
Credeţi că in amintirea dvs. profundă s-a păstrat ceva din rostirea
de limbă, de poezie românească?
- Sunt sigură că elemente
ale limbii româneşti au avut o mare influenţă asupra scrisului meu.
De aceea, intr-o măsură, traducerile dvs. au ceva firesc. Nu uitaţi
că, deşi am continuat să invăţ alte limbi - greaca, franceza,
engleza -, limba mea interioară pentru mulţi ani a fost româna.
Literatura română făcea parte din viaţa cotidiană acasă - Eminescu,
Caragiale, Blaga, Delavrancea, Brătescu-Voineşti, Arghezi şi alţii.
Unicele lucruri pe care le-am luat când am plecat din România au
fost instrumentele muzicale şi nişte cărţi. Poemul lui Coşbuc, pe
care il menţionam de câte ori priveam o lună ridicându-se prin
ţările unde mă găseam: «…Iese luna din brădet/ şi
se-nalţă-ncet-incet/ Gânditoare ca o frunte/ De poet…». De aceea
mi-a făcut enormă plăcere cartea Hellenism in
Romania, publicată la Editura Omonia, pe care d-na Elena
Lazăr, directoarea editurii, mi-a trimis-o. O carte plină nu numai
de localităţi, formidabile informaţii istorice, ilustraţii…
scriitori… o grămadă de nume din copilărie - Perpessicius - despre
care nu ştiam nimic, dar al cărui nume mă incântă…
- Observând mai intâi cu
deosebită admiraţie limba română excelentă pe care o vorbiţi şi
azi, aş dori să vă intreb ce gândiţi, ce simţiţi despre această
"intoarcere acasă", in ţara unde v-aţi născut, prin text, prin
publicarea scrisului dvs. in limba română?
- Am fost foarte mişcată când am
citit traducerile poemelor făcute de dvs. O intoarcere. Pe de altă
parte, tristeţea că lucrurile au venit prea târziu, când toată
familia a murit. Mamei in special i-ar fi făcut o mare plăcere să
le citească. In privinţa legăturii noastre cu ţara, ca să
intrebuinţez din nou pluralul pentru toată familia, incet-incet am
pierdut contactul cu noua literatură, cu noii artişti, noile
direcţii pe care artele le-au luat in România după plecarea
noastră. Puţine noutăţi din România ajungeau pe aici şi România
apărea foarte rar pe radarul cultural - doar câteva nume, in muzică
Enescu şi Lipatti, in literatură cei din Franţa, Ionesco şi Cioran
şi, desigur, Brâncuşi. Numai in ultimii ani au inceput să apară
traduceri in engleză din poeţi români, iar acum - şi filme. E o
plăcere pentru mine să discut du dvs. pe româneşte despre lucruri
aşa importante şi sper că cititorii Ziarului de Duminică vor
fi convinşi că o mică parte din România mai trăieşte pe meleagurile
acestea atât de indepărtate.