Adrian Vasilescu, BNR: De ce a scazut BNR dobanda

Marti, 4 mai, Banca Nationala a mai taiat 0,25 de puncte procentuale din dobanda de politica monetara. De la 6,5 la suta la 6,25 la suta pe an. Dovada ca banca centrala este increzatoare ca societatea romaneasca va avea parte, in perioada imediat urmatoare, de un proces de consolidare a dezinflatiei. De altfel, in Doamnei 8 (sau in Lipscani 25, depinde de unde priviti) se manifesta de multa vreme flexibilitate fata de dobanda de politica monetara. Desele miscari intervenite, indeosebi din 2004 incoace - dobanda de politica monetara urcand sau coborand dupa cum a cerut mentinerea sau revenirea dezinflatiei - au scos in relief o disponibilitate maxima pentru neincetate schimbari ale directiei de mers.

Incepand din 2009, trenul a intrat pe o linie descendenta. Pe pietele interne, miscarea BNR a fost de regula bine primita. Desi, in unele cercuri, critici ai Bancii Nationale au cerut cu insistenta ca dobanda de politica monetara sa fie miscata in sus. Motivul invocat - si mediatizat - fiind acela ca BNR n-ar putea sa castige in conditiile crizei doua partide dintr-o data: sa ieftineasca banii si sa continue domolirea inflatiei.

Teoretic, judecata este corecta. De altfel, BNR a procedat intocmai in anii trecuti. A ridicat ori a mentinut dobanda de politica monetara ori de cate ori dezinflatia era amenintata. Dar prezentul nu repeta trecutul.

Ori de cate ori a fost posibil, Banca Nationala a redus dobanda de politica monetara, pentru a determina bancile comerciale sa-si asume un rol activ si sa arunce catre economia reala priviri ceva mai blande, oferindu-le companiilor credite mai ieftine. Si cum doua curbe merg mereu impreuna si sunt continuu comparate - curba dobanzilor si curba inflatiei -, atat timp cat inflatia a urcat, au crescut si dobanzile. Acum insa, inflatia avand o evolutie calma, curba dobanzilor nu are sens sa faca altceva decat s-o urmeze.

Datele reale arata ca dezinflatia ar putea continua in intregul an 2010. Si, mai departe, in 2011. Vom mai avea, probabil, inflatie corectiva. Nu avem incotro. Corectiile de preturi sunt inevitabile. Ceea ce nu inseamna, insa, ca preturile trebuie sa fie corectate... de dragul corectiilor. Si nici pentru a acoperi munca rau organizata.

Important este faptul ca sunt bani in banci. Lei, in primul rand. Nivelul lichiditatii se mentine la un nivel adecvat. Iar economia ravneste la acesti bani, fie pentru afaceri, fie pentru investitii, dar nu ajunge decat rareori la ei. Si populatia ravneste la acesti bani, fara sa-i poata obtine in cele mai multe cazuri. Banca Nationala, cu o singura exceptie, saptamana trecuta, nu s-a repezit sa-si puna in functiune pompele de absorbtie si sa traga in propriile depozite banii nefolositi. Asteptand ca bancile sa reia creditarea.

Exceptional - si vremelnic - Banca Nationala a atras un timp surplusul de lichiditate. Inainte de criza, desigur. Inclusiv folosind intensiv mecanismul rezervelor minime obligatorii. Erau limitate astfel riscurile ca bancile comerciale sa multiplice banii inflationisti si sa puna economia in situatii critice. Mai mult, bancile - desi protestau ca sunt prea mari cotele - au dobandit un stoc-tampon de lichiditate. Treptat, in noile conditii intervenite in 2009, BNR a inceput sa reduca ratele rezervelor minime obligatorii. In acelasi timp, duce o politica de tranzitie de la pozitia de debitor net fata de bancile comerciale la aceea de creditor net.

In prim-plan, insa, promoveaza ca instrument de politica monetara dobanda. Desigur, dobanda bancii centrale. Rolul ei crescand neincetat. Calibrarea ratei dobanzii de politica monetara, la niveluri optime, preocupa in cel mai inalt grad Banca Nationala. Mai ales ca o celebra dilema (cu numele de cod - "Tosovski") este actuala inca. Intrebare cardinala: dobanzile incotro? Daca ele scad excesiv, inflatia nu intarzie sa-si arate coltii. Daca sunt ridicate, descurajeaza creditarea. Dintr-o astfel de capcana e greu de iesit. Iata insa ca BNR a luat taurul de coarne si, incepand din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobanda de politica monetara la 6,25 la suta. O masura ce vine, in primul rand, in sprijinul economiei reale.